Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 05 august 2024 13:47 / Actualizat luni, 05 august 2024 14:01
Hermannstadt închide campania estivală de transferuri cu Kalifa Kujabi, 24 de ani, mijlocaș central adus gratis de la CFR Cluj. Jucătorul născut în Gambia, dar crescut în Italia, a semnat astăzi pe 3 sezoane cu sibienii.
Întăriri pentru Marius Măldărășanu la Hermannstadt. Conducerea clubului i l-a adus pe mijlocașul central Kalifa Kujabi, 24 de ani, de la CFR Cluj, jucător cu care va și închide acest mercato estival.
Salariul lui Kalifa Kujabi crește de la un sezon la altul
Kalifa a semnat cu sibienii un contract valabil pentru o perioadă de 3 sezoane. Salariul? În primul an, 6.000 de euro pe lună. În al doilea, 7.000, iar în ultimul, 8.000 de euro lunar.
Jucătorul a fost adus de CFR tot în această vară, de la Frosinone. Gratis. Iar clujenii îi oferiseră de asemenea un contract pe trei sezoane. Problema a fost că, urmare a achizițiilor operate ulterior, Dan Petrescu s-a trezit cu prea mulți extracomunitari în lot și a decis să renunțe la Kalifa.
Kalifa Kujabi a crescut în fotbalul italian, la Muravera, Torres și Frosinone
Așa a ajuns fotbalistul născut în Gambia dar crescut în fotbalul italian în atenția lui Hermannstadt, care n-a ezitat să-l ia sub contract. Mai ales că n-a trebuit să plătească vreo sumă de transfer. În Il Calcio, el a evoluat în Serie D, C și B, la Muravera, Torres și Frosinone.
Kalifa Kujabi este a 10-a achiziție a sibienilor în această vară. Clubul i-a mai adus pe Cătălin Căbuz, transfer definitiv de la CFR, Ronaldo Deaconu (Farul), Tiberiu Căpușă (UTA), Aurelian Chițu (FCU Craiova), Antoni Ivanov (Lokomotiv Sofia), Vahid Selimovic (Zeljeznicar), Tiago Goncalves (Belenenses), Ianis Mihart (CSM Focșani) și Jovan Markovic (Universitatea Craiova).
Incertitudinea Mateus Castro
De asemenea, l-a transferat pe atacantul brazilian Mateus Castro, de la Gravina, Italia, dar situația acestuia este în continuare incertă.
Castro a semnat pe 4 ani cu sibienii, însă apoi a primit o ofertă mai atractivă din punct de vedere material, de la o echipă din liga secundă a Arabiei Saudite. Și n-a mai apărut la Sibiu. Hermannstadt l-a reclamat la FIFA!
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!