SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  TIR CU ARCUL

CORESPONDENȚĂ GSP DIN PARIS O aventură de neuitat! Mădălina Amăistroaie, eliminată de la Jocurile Olimpice în „optimi”, dar saltul față de Tokyo nu poate fi ignorat

Mădălina Amăistroaie nu va uita prea curând parcursul reușit la Jocurile Olimpice / FOTO: Raed Krishan (GSP) +24   FOTO
Mădălina Amăistroaie nu va uita prea curând parcursul reușit la Jocurile Olimpice / FOTO: Raed Krishan (GSP)

Articol de - Publicat sambata, 03 august 2024 12:53 / Actualizat sambata, 03 august 2024 13:37

Mădălina Amăistroaie, 21 de ani, a fost eliminată în optimile de finală ale probei de tir cu arcul de la Jocurile Olimpice, părăsind întrecerea după un eșec în fața sud-coreencei Suhyeon Nam, scor 2-6. Locul 9, ocupat de ea la Paris, e cel mai bun din istoria prezențelor olimpice ale României la tir cu arcul!

Aventura pariziană a arcașei Mădălina Amăistroaie a ajuns la final astăzi, oprită în „optimi” de Suhyeon Nam, o asiatică în vârstă de 19 ani care-și adjudecase deja o medalie la această ediție, în proba pe echipe. Așadar, o adversară de mare calibru o aștepta pe româncă în cel mai important meci al ei de până acum.

În cadrul istoric de pe Esplanada Invalizilor, locația aleasă pentru desfășurarea întrecerilor de tir cu arcul, reprezentanta României a avut parte de o adversitate crescută din partea ocupantei locului 2 mondial. Sud-coreeanca n-a slăbit deloc ritmul și, mult mai precisă, s-a impus cu 6-2 în fața sportivei din România, pe seturi: 2-0, 2-2, 4-2, 6-2.

Madalina Amaistroaie Foto: Raed Krishan
+19 FOTO

Un salt imposibil de ignorat

Dacă la Tokyo își încheia traseul în primul tur, Amăistroaie a progresat vizibil față de acum trei ani. Mădă a răsturnat calculele hârtiei și le-a învins pe Mikaellei Moshe și Chiara Rebagliati în primele două meciuri eliminatorii, obținând astfel biletele pentru „optimile” de la Jocurile Olimpice.

Coreeanca pe care a întâlnit-o este una dintre cele mai bune din lume și după părerea mea va câștiga titlul olimpic. Important este că Mădălina s-a bătut de la egal la egal cu o adversară atât de valoroasă și, dacă era un pic mai concentrată, cred că putea chiar s-o bată.

Și vântul a fost un pic deranjant, iar la câteva puncte a contat. Dacă ar fi câștigat acest meci Mădălina ar fi putut fi pe podium.

Dar este tânără, are doar 21 de ani și cu muncă și susținere poate să obțină rezultate mai valoroase. Locul 9 este un rezultat care ne ambiționează și ne motivează pentru competițiile viitoare”, a declarat Viorel Habian, antrenorul româncei.

Mădălina Amăistroaie: „Ca în orice sport, și aici e importantă latura psihologică”

Mădălina Amăistroaie, studentă în anul II la Facultatea de Matematică-Informatică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, ocupase locul 33 la prima ei participare olimpică, la Tokyo, când calificarea a venit mai degrabă surprinzător, iar lipsa experienței și-a spus cuvântul.

Ea practică tir cu arcul încă din 2015, de la o vârstă fragedă. De ce s-a apucat de acest sport? „Pentru că nu e ceva obișnuit! Îmi plac lucrurile diferite. Și e ceva ce am văzut mai mult prin filmele cu supereroi. Inclusiv Robin Hood a fost un supererou, nu?”.

Ca în orice sport, și aici importantă e latura psihologică. Poți fi copleștit de emoții, mai ales la competiții mari, așa că trebuie să-ți găsești echilibrul pentru a trece mai departe. Am lucrat și eu o perioadă cu un psiholog și asta m-a ajutat. N-am preocupări speciale în timpul liber. Ies cu prietenii în oraș, desenez, mă uit la seriale. Anul care vine trebuie să mă focusez foarte tare și pe școală, pentru că urmează bacalaureatul și vreau să iau o notă bună.

- Mădălina Amăistroaie

Pe lângă Mădălina Amăistroaie, doar trei sportivi au mai reprezentat România la JO la tir cu arcul: Aurora Chin (1980, loc 13), Andrei Berki (1980, loc 15) și Alexandru Bodnar (2008, loc 31).

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România – Japonia 1-1, în turneul final al BJK Cup » Tensiune la Malaga: meciul de dublu decide TOTUL!
Tenis
România – Japonia 1-1, în turneul final al BJK Cup » Tensiune la Malaga: meciul de dublu decide TOTUL!
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Gigi Becali a dat lovitura în mercato: „Nu îndrăzneam să visez la el, dar a fost ieftin”
Superliga
Gigi Becali a dat lovitura în mercato: „Nu îndrăzneam să visez la el, dar a fost ieftin”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (6)
MaxiP
MaxiP  •  03 August 2024, 16:18
Postat de dobrin pe 03 August 2024, 14:35

Foarte bine, poate la urmatoarea olimpiada ne mai diversificam si noi, sa nu mai traim doar din David Popovici si canotaj.

Nici la asta nu traim doar din Popovici si canotaj, mai aveti si voi putina rabdare, ca nu s-a terminat Olimpiada.

QED777
QED777  •  03 August 2024, 15:18

Mădălina a avut culoar mai complicat. Capul sus Mădălina peste 4 ani vei lupta pentru medalii. Succes !

razvyyc
razvyyc  •  03 August 2024, 14:38
Postat de MaxiP pe 03 August 2024, 13:50

Pare o sportiva de mare perspectiva. I-a si luat set sud-coreencei, iar ulterior ultimele 2 seturi s-au decis la cate un punct. Nivel foarte ridicat al intalnirii, pacat de traseul prins, cred ca putea bate inca multe. A evoluat exceptional, clasarea finala mi se pare chiar mincinoasa, era de primele 8.

A avut culoar dificil. Indianca s-a calificat fărasa marcheze mai mult de 27 in timp ce a noastră a pierdut marcând 27 resp 28 puncte. Cu puțin noroc prindea top 8.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează