FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - U CLUJ

Ioan Ovidiu Sabău a răbufnit înaintea derby-ului Clujului: „Tupeu! Bărbați! Nu timizi, nu fricoși” » Cu ce îl va enerva pe Dan Petrescu!

CFR Cluj e echipa din Liga 1 care s-a bazat cel mai mult pe fotbaliștii străini în primele 21 de etape, la polul opus aflându-se chiar rivala „feroviarilor” din oraș, U Cluj.
CFR Cluj e echipa din Liga 1 care s-a bazat cel mai mult pe fotbaliștii străini în primele 21 de etape, la polul opus aflându-se chiar rivala „feroviarilor” din oraș, U Cluj.

Articol de - Publicat duminica, 04 august 2024 12:08 / Actualizat duminica, 04 august 2024 12:09

Ioan Ovidiu Sabău s-a săturat de jumătăți de măsură la U Cluj și vrea să vadă o echipă capabilă să se lupte pentru play-off. Ce avantaj al programului crede că are CFR în fața lui U

Duminică seară, de la ora 22:00, este derby-ul Clujului, între U și CFR. Ioan Ovidiu Sabău a prefațat acest prim duel tare pentru echipa lui, în sezonul care ar trebui să ducă „Șepcile roșii” în play-off.

"E clar că va fi un meci special, și pentru ei, și pentru noi. E o încărcătură diferită, emoțiile, stările, pasiunea care există la aceste jocuri, atât între jucători, cât și între fanii noștri și ai lor. Sunt niște ambiții și sper să le gestionăm bine, să fie un joc de fotbal până la urmă. Noi să avem o zi bună ca și formă sportivă, pot sa folosesc expresia "tupeu".

Mai mult tupeu, mai multă personalitate, mai mult curaj față de ultimele două jocuri jucate în Gruia, unde din păcate am fost destul de timizi și fricoși. Nu mai vreau să mai văd astfel de jucători.

Am jucători cu multă personalitate, cu experiență și toți din jurul lor avem alte așteptări. Asta nu înseamnă că e o presiune pe care eu o pun asupra lor (jucătorilor). Trebuie să ne găsim un anume echilibru, dar trebuie să fim bărbați.

Ei (CFR – n.n.) reușesc să se motiveze total diferit față de meciurile cu celelalte echipe, pentru că așa au arătat întotdeauna cu noi.

Am avut mai mulți suporteri decât ei în Gruia și asta i-a motivat pe ei foarte tare și asupra noastră a apăsat foarte mult atmosfera. Am fost foarte timizi la cele două jocuri pierdute fără drept de apel și rușinos, până la urmă. Nu mai vreau să văd astfel de jucători și o echipă apatică, pentru că așteptările sunt altele
Ioan Ovidiu Sabău, antrenor U Cluj

Ioan Ovidiu Sabău a spus lucrurilor pe nume: „Jucătorii să fie oameni maturi, nu copii”

"Un adversar clar cu o anumită valoare, experiență, echipă construită puternic din punct de vedere fizic, periculoasă la fazele fixe. O echipă instruită cu un antrenor cu atâtea trofee câștigate. Deci, noi trebuie să avem o stare bună, să pregătim foarte bine jocul și trebuie să avem o formă sportivă bună.

La fel, să fiu foarte inspirat în alegerea primului 11, a sistemului de joc, cum vom aborda jocul. Pressing sus sau mai retras, ne gândim, analizăm și vedem care este cea mai bună soluție. Să fiu inspirat și la schimbări. Dar ei trebuie să aibă curaj să joace fotbal, să fie oameni maturi, nu copii", a mai spus Neluțu Sabău.

Ioan Ovidiu Sabău consideră că programul aglomerat al adversarului este un atu pentru CFR Cluj!

Joi seară, la Gyor, CFR Cluj s-a calificat en fanfare în preliminariile Conference League după 5-0 cu Neman Grodno.

"Eu consider că e un avantaj pentru ei (n.red CFR Cluj). Una e să joci din 3 în 3 zile, au lot, au jucători. Și-au permis să schimbe anumiți jucători. Te ține în priză, ești acolo prezent tot timpul...

Nu e un minus, e un plus când ai meciuri din 3 în 3 zile și ai un lot numeros valoric. Și, sigur, încrederea și entuziasmul care se creează după un astfel de joc pe care l-ai dominat și l-ai câștigat. Este clar că nu va fi usor.

Noi știm ce avem de făcut, e un meci cu o anumită încărcătură și ne dorim foarte foarte mult, și pentru noi, pentru ce înseamnă suporterii noștri, fanii noștri, care au venit și la Arad și au transmis clar ceea își doresc ei și vor să vadă în noi: niște oameni adevărați. Eu cred că asta vor aprecia foarte mult suporterii noștri, să vadă în noi niște oameni care au curaj să joace astfel de jocuri", a mai zis antrenorul lui U.

Neluțu Sabău își asumă presiunea, dar îi atenționează pe elevii săi: „Trebuie să schimbăm gena clubului, jucătorii să ducă echipa în play-off, nu de locurile 9-10"

U Cluj a pierdut în ultima etapă a sezonului regulat, în prima parte a anului, accederea în play-off, după o remiză la Voluntari. Ceea ce nu mai concepe Neluțu Sabău pentru actuala ediție.

"Nu cred că (fanii) nu vor aprecia daca te bați de la egal la egal cu CFR, indiferent de rezultat. La fel, noi trebuie să creștem, avem niște obiective, trebuie să aducem niște jucători la un anumit nivel, să schimbăm gena acestui club.

Jucătorii aceștia trebuie să ducă echipa în play-off, să ridice nivelul. Să nu mai fim echipa de locurile 9-10. Dacă am fi vrut să rămânem acolo, rămâneam cu echipa de anul trecut, eram acolo, la limită, la un punct.

Aduceam 2-3 jucători să am un lot mai numeros și pentru locul 7-8-9-10, era suficient. Și clubul și eu ne-am dorit altceva, am adus jucători care au o anumită experiență.

Nu e o presiune în plus, eu sunt principalul responsabil pentru tot ce se întâmplă, dar ei trebuie să înțeleagă că echipa asta trebuie să se gândească la altceva decât la mijlocul clasamentului sau salvarea de la retrogradare. Iar ei sunt o garanție, nu întâmplător au fost aduși acești jucători", a comentat antrenorul alb-negrilor.

Atmosfera e bună. Am în lot jucători chiar super, de mult nu am avut așa atmosferă. Îi văd băieți care nu-s mofturoși, se antrenează, se recuperează. Cred că putem crește foarte mult. Când toți vor fi la un nivel bun de pregătire, eu cred că suntem o echipă foarte bună a campionatului
Ioan Ovidiu Sabău, antrenor U Cluj

Bettaieb este undeva la 50-60%, nu cred că va putea începe jocul, dar va fi în lot. Berto încă nu e refăcut, la fel și Daniel Lasure, fundașul stânga, care a venit are nevoie de timp sa se pregătească. A venit de câteva zile, după o lună și ceva de pauză
Ioan Ovidiu Sabău, antrenor U Cluj

10ani au trecut de la ultimul succes al lui U contra celor de la CFR, 2-1, în Gruia, în martie 2014. De atunci, au fost 17 dueluri directe, 8 victorii CFR și 9 remize

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (1)
Clujean
Clujean  •  04 August 2024, 13:20

Asteptam un BISCOTO fara lupta !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează