INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  CORVINUL - ASTANA

Corvinul a pierdut meciul tur cu Astana din Conference League » Hunedorenii au fost aproape de un nou rezultat mare

Corvinul Hunedoara - Astana, foto: Instagram fca.astana
Corvinul Hunedoara - Astana, foto: Instagram fca.astana

Articol de , , - Publicat joi, 08 august 2024 21:00 / Actualizat joi, 08 august 2024 23:21

Corvinul Hunedoara a pierdut meciul tur cu Astana, scor 1-2, din turul trei preliminar din Conference League. Hunedorenii au condus la pauză, scor 1-0, dar kazahii s-au dovedit mult mai puternici în partea secundă.

Cronică de George Nistor după Corvinul - Astana: Hunedorenii văd oglinda. Parcurs de Europa, energie de Liga 2

La Sibiu, casa în care își duce visul european, Corvinul nu a cunoscut gustul victoriei în preliminarii, însă memoria trofeului încă produce endorfine, pe teren și în tribunele inimoase pentru care s-au cerut concedii de vară.

Pasul în lateral, căci înapoi ar fi eronat spus, reprezentat de trecerea în Conference League, i-a făcut mai atenți și raționali pe băieții lui Florin Maxim, un registru în care hunedorenii s-au mai scufundat în ultimele luni. De data aceasta, turul cu Astana a fost stație de maturizare. Din toate punctele de vedere.

Nimic la voia întâmplării

Kazahii nu mai sunt formația din sezoanele trecute care își juca șansele în grupele de Europa League, astfel că diferența dintre cele două combatante a părut, încă din start, una mai puțin vizibilă.

Corvinul a depășit momentul Rijeka, însă a dat de croați dârji, trei la număr, și în echipa lui Grigori Babayan, în care se regăsesc doar doi jucători autohtoni. Dincolo de efectele globalizării, mai pronunțate la oaspeți, în primele minute, hunedorenii și-au dorit să testeze adversarul fără a se expune prea mult, așa că s-au aliniat pe două linii, în încercarea de a exploata contraatacul.

S-au închis bine, Tomasov, Geoffrey și Camara au avut spații puține, deși durii de la mijlocul Astanei au căutat să-și arate forța fizică în duelurile unu la unu.

Refulările Corvinului au pornit în flancul stâng, cel pe care l-au exploatat de-a lungul partidelor de până acum. Zvâcnirea apare pe axa Pîrvulescu - Lupu. Vârful care l-a înlocuit pe Buș, suspendat, a semnat prima ocazie a gazdelor (35'), reluând slab cu capul, pe lângă poartă.

Două minute mai târziu, de pe cealaltă parte, Pîrvulescu a centrat perfect către Manolache, înălțat neașteptat pentru o nouă lovitură de cap, de data aceasta imbatabilă pentru portarul Condric. Precauți, atenți, gata să speculeze inclusiv fazele statice, a fost planul optim pentru trecerea în avantaj.

Astana s-a trezit. Mănușa lui Lefter nu duce la infinit

În partea a doua, a fost rândul Corvinului să-și dorească să muște letal, astfel că a luat inițiativa. Pase, combinații și cât mai spre poartă. La capătul ocaziilor, „mascatul” Lupu, gata să șuteze (46'), dar defensiva în trei a Astanei și-a învățat lecția.

Nu a durat mult, iar jucătorii lui Maxim au scăzut turațiile. Oaspeții au avansat tot mai mult, astfel că s-au instalat în jumătatea adversă. În minutul 62, Ousmane Camara și-a activat tehnica și i-a făcut jaloane pe Lică și Pop, pentru ca mai apoi să trimită plasat pentru egalare.

Kazahii au simțit momentul bun și același Camara a reluat spre poartă, cu capul, dar goalkeeper-ul Lefter s-a opus in extremis printr-un reflex rar.

Efortul susținut a dat roade. Nigerianul Chinedu Geoffrey (80') a pătruns curajos din flancul stâng pentru șutul de 1-2, la semiînălțime.

Pe final, Astana a renunțat la posesie, însă energia echipei din Liga 2 a fost la cote minime pentru a mai reveni. Corvinul pierde turul, dar nimic nu îi ia dreptul de a spera în continuare. În fond și la urma urmei, din asta și-a hrănit întreaga aventură.

Corvinul Hunedoara - Astana 1-2

  • Marcatori: Antonio Manolache '37 / Ousmane Camara '62, Geoffrey Charles '80
  • 5.835 spectatori sunt prezenți pe „Municipalul” din Sibiu.

Click AICI pentru statistici!

  • Final! Corvinul pierde meciul tur cu Astana, chiar dacă a avut 1-0 la pauză.
  • Min. 80: GOL Astana! Geofrrey Charles finalizează o acțiune personală, la colțul lung, lăsându-l fără replică pe Lefter, cel care a avut mai multe intervenții salvatoare.
  • Min. 72: Șutul lui Neacșa de la 25 metri prinde cadrul porții, însă nu îi pune niciun fel de probleme goalkeeper-ului advers.
  • Min. 70: Reacție fabuloasă a lui Lefter! În urma unei lovituri de colț, Geoffrey Chinedu a trimis cu capul în forță, însă portarul român a avut o intervenție splendidă.
  • Min. 69: Cei de la Astana rămân periculoși, Corvinul nu mai contează în plan ofensiv.
  • Min. 62: GOL Astana! Camara, cel mai periculos jucător al kazahilor, restabilește egalitatea, la capătul unei acțiuni individuale superbe. A driblat doi fundași adverși și a șutat plasat, în stânga lui Lefter.
  • Min. 54: Lefter intervine decisiv la o lovitură de cap a lui Camara. La cornerul ce a precedat, kazahii au fost din nou periculoși.
  • Min. 52: Prima acțiune kazahilor în careul hunedorenilor. Hrezdac a respins decisiv în aut.
  • Min. 49: După o lovitură de colț, Manolache a trimis cu capul peste poarta lui Josip Condric, goalkeeper-ul celor de la Astana.
  • Min. 48: Primul șut la poartă al reprizei! Lupu trimite mult peste. La doar câteva zeci de secunde, același Lupu a fost contrat în momentul execuției, aflându-se în poziție ideală, la marginea careului mic. Pasa a venit de la Pîrvulescu.
  • Min. 47: Corvinul începe curajos mitanul secund, având prima incursiune în ultima treime adversă.
  • Start în repriza secundă! „Echipa de sub furnale” conduce după 45 minute, pe fondul unui joc extrem de bun al băieților lui Florin Maxim.
  • Pauză în Corvinul - Astana, trupa lui Florin Maxim conduce cu 1-0.
  • Min. 45: Ocazie URIAȘĂ pentru Astana! După un contraatac-școală, Camara dă pe lângă minge cu poarta goală.
  • Min. 40: O nouă ocazie pentru Corvinul! Șutul puternic al lui Pîrvulescu este respins cu greu de portarul oaspeților.
  • Min. 37: GOL Corvinul! Antonio Manolache deschide scorul cu o lovitură de cap spectaculoasă în interiorul careului! Condric, spectator la această execuție.
  • Min. 35: O nouă șansă pentru Corvinul! Pîrvulescu, blocat în careu.
  • Min. 33: Acțiune frumoasă din partea lui Neacșa, dar Lupu trimite cu capul puțin pe lângă poarta lui Condric.
  • Min. 30: Mare ocazie pentru Corvinul! Șut violent din partea lui Roger, respins de portarul oaspeților.
  • Min. 29: Acțiune frumoasă a Corvinului, centrarea a fost respinsă de Condric.
  • Min. 21: Momente bune de joc pentru Astana, Ebong a trimis un șut puternic de la distanță, respins de apărarea gazdelor.
  • Min. 9: Roger a trimis un șut periculos de la distanță, puțin pe lângă poarta lui Condric.
  • Ioan Andone, legenda Corvinului, prezent la partida care are loc la Sibiu.
  • Min. 6: Centrare periculoasă în careul hunedorenilor, dar Neacșa îndepărtează pericolul.
  • A început meciul!

Corvinul Hunedoara - Astana, echipele de start:

Corvinul (4-2-3-1): Lefter - Bradu, Lica, Manolache, Roger - Pop, Hrezdac - Neacșa, Ubbink, Pîrvulescu - Lupu
Rezerve: Blaga, Câmpan, Cărăruș, Chukwu, Gîrbiță, Darius Grigore, Hergheligiu, Flavius Iacob, T. Mitran, Predică, Velisar
Antrenor: Florin Maxim

Astana (3-4-3): Condric - Kazukolovas, Marochkin, Amanovic - Bartolec, Ebong, Gripshi, Vorogovskiy - Tomasov, Geoffrey, Camara
Rezerve: Zarutskiy, Ahanonu, Astanov, Basmanov, Beysebekov, Bystrov, Dosmagambetov, Kalaica, Karimov, Kuat, Osei, Seisen
Antrenor: Grigoriy Babayan

Arbitru: Ishmael Barbara (Malta)
Asistenți: Roberto Vella și James Muscat (Malta)
Arbitru VAR: Chris Kavanagh (Anglia)
Arbitru asistent VAR: Lee Betts (Anglia)

Corvinul Hunedoara a fost eliminată din preliminariile Europa League de către Rijeka după 0-1 în retur (0-0 în tur). Croații au deschis scorul în minutul 12, dar Corvinul a avut mai multe șanse de a egala, cea mai mare fiind la lovitura de pedeapsă ratată de Sergiu Buș în minutul 76.

În primul tur preliminar din Europa League, Corvinul reușise să treacă de Paksi, locul 2 din Ungaria în sezonul precedent. Meciul tur, disputat în Ungaria, a fost câștigat surprinzător de către elevii lui Florin Maxim cu scorul de 4-0, iar returul s-a terminat cu scorul de 2-0 pentru Paksi.

Astana, locul 2 în sezonul precedent din Kazahstan, a intrat direct în turul doi preliminar din Conference League, unde a întâlnit formația Milsami din Moldova.

Meciul tur, disputat în Moldova, s-a terminat cu scorul de 1-1, după ce gazdele au reușit să egaleze în minutul 90.

În retur, Astana s-a impus cu scorul de 1-0, grație golului marcat de Tomasov în minutul 49, iar în minutul 55 oaspeții au rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Ndon.

Învingătoarea din „dubla” dintre Corvinul și Astana va juca în turul următor cu învingătoarea dintre St. Mirren (Scoția) și Brann (Norvegia).

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (43)
RaduSibiu84
RaduSibiu84  •  11 August 2024, 00:40
Postat de Adrian2500 pe 09 August 2024, 18:38

Joci prea mult la pariuri!!! Ha, ha ! *** Iar ni ti-a iesit pariul? Baga mai mult@ Sau ai epuizat banii?

vezi man ca mi-a fost postat biletul si pe facebook si pe instagram. 1/2 la corvinul si 2/1 la Sibiu. 10.800 lei castig.

Randoomwinsagain
Randoomwinsagain  •  09 August 2024, 23:32
Postat de Catalynn_22 pe 09 August 2024, 17:15

Lasă bă 10 clase vrăjelile, vii Marți cu “pont” pe LIVE!!!, sau ești fricos!? Cat despre locația mea, propune tu un “pariu” gen: dacă eu nu locuiesc în Ro să se întâmple X mie, dacă locuiesc să ți se întâmple ție. Te bagi lasule!? :-))))))

deci pe marti? nu pe astazi. dar ai spus ca de ce nu dau astazi? lasa ca ai dat tu. maxim egal. bani pe jos. ha ha ha

Adrian2500
Adrian2500  •  09 August 2024, 18:38
Postat de RaduSibiu84 pe 08 August 2024, 23:00

deci practic...bossilor vreti sa promovati? trebuie sa pierdeti in europa! OK, vrem sa promovam. Dar macar hai sa facem niste banuti. 1pauza 2 final elegant si probabil 6+ in retur. Cu rosu penalty autogol si tot tacamul. A fost comic ca pe toate grupurile de telegram din domeniu se promova masiv pariul corvinul castiga prima repriza & 3+. La naiba cum a iesit exact asa.

Joci prea mult la pariuri!!! Ha, ha ! *** Iar ni ti-a iesit pariul? Baga mai mult@ Sau ai epuizat banii?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (43)
Comentează
Close