INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  FCSB - SPARTA PRAGA

ANALIZĂ Se deschide robinetul? » Calificarea cu Sparta Praga „promite” transferuri de milioane de euro la FCSB

FCSB a obținut un rezultat bun în tur cu Sparta Praga, 1-1 / foto: Imago Images
FCSB a obținut un rezultat bun în tur cu Sparta Praga, 1-1 / foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 12 august 2024 17:27 / Actualizat marti, 13 august 2024 09:58

FCSB e la un meci distanță de play-off-ul Champions League ♦ Ultima dată când a fost atât de aproape de grupele Ligii, Gigi Becali a investit peste 6,5 milioane de euro în transferuri.

  • FCSB - Sparta Praga - manșa decisivă din turul 3 preliminar Champions League - se dispută, marți, de la ora 21:30, în direct la ProTV și liveTEXT pe GSP.ro
  • Meciul tur s-a încheiat la egalitate, 1-1

Până în acest moment al perioadei de mercato, FCSB a cheltuit 1,9 milioane de euro cu transferurile lui Ștefănescu, Popa, Kiki, Baeten și Tănase. Cel mai probabil, o calificare obținută, marți, cu Sparta Praga va genera alte investiții serioase ale roș-albaștrilor. Perioada de transferuri se închide pe 9 septembrie în România.

Calificarea cu Sparta Praga deschide robinetul la FCSB?

Observând că nu mai e departe de grupele Champions League, Becali a început deja să-și creioneze strategia. „S-a făcut o simulare și a ieșit că o echipă care trece de grupele Ligii Campionilor câștigă 56 de milioane de euro, fără bilete. Dacă intru în grupe, mă întăresc. Dau trei, patru milioane și iau jucători. Îl am pe unul care îmi place de la CFR, îl iau. E unul de la mijlocul terenului. Muhar. Cât vrea pe el? 3 milioane? Dau 3 milioane de euro și îl iau”, a declarat, vineri, patronul FCSB în emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport 1.

În precedenții 7 ani, FCSB a bifat cea mai scumpă fereastră de transferuri în 2017, adică în anul celei mai recente participări în play-off-ul Champions League. Atunci, Becali investea 7.810.000 € în transferuri, iar cea mai mare parte din sumă - 6,53 milioane euro - a fost cheltuită abia după ce roș-albaștrii au trecut de turul 3 preliminar al Ligii Campionilor.

La acea vreme, FCSB se califica în play-off-ul Ligii după o „dublă” cu o altă formație din Cehia, Viktoria Plzen (6-3 la general). Roș-albaștrii au ajuns până la urmă în grupele Europa League, fiind eliminați din UCL de Sporting, 0-0 la Lisabona, 1-5 pe Arena Națională.

Ce transferuri a realizat FCSB în 2017, imediat după ce a obținut ultima calificare în play-off-ul Champions League

JUCĂTOR

SUMĂ DE TRANSFER

Florinel Coman

3.000.000 €

Dragoș Nedelcu

2.130.000 €

Romario Benzar

700.000 €

Cătălin Golofca

400.000 €

Bogdan Planic

300.000 €

Artur Jorge

împrumut

În total, FCSB a cheltuit în vara anului 2017 peste 7,8 milioane de euro în mercato, sumă-record pentru ultimii 13 ani.

Precedenta vară în care campioana a pompat mai mulți bani în transferuri a fost în 2010. Atunci, actualizarea lotului l-a costat pe Becali nu mai puțin de 8 milioane de euro.

Recent, achizițiile FCSB au scăzut considerabil. De pildă, în 2020, 2021 și 2023 transferurile estivale ale roș-albaștrilor n-au însumat nici măcar un milion de euro.

Câți bani a cheltuit FCSB vara în ultimii 7 ani

AN

SUMĂ INVESTITĂ ÎN TRANSFERURILE VERII

2024

1.900.000 €

2023

600.000 €

2022

5.350.000 €

2021

650.000 €

2020

50.000 €

2019

2.080.000 €

2018

2.300.000 €

2017

7.810.000 €

17 milioane de euroîși asigură FCSB dacă trece de Sparta Praga și va juca în grupele Europa League. Numai pentru disputarea play-off-ului de UCL campioana României câștigă peste 4 milioane, iar accesul în grupele Champions înseamnă un venit de peste 30 de milioane de euro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Scenografie cu Lăcătuș la derby-ul din Bulgaria » Cum a fost posibil: ultrașii Stelei, deplasare masivă
Campionate
Scenografie cu Lăcătuș la derby-ul din Bulgaria » Cum a fost posibil: ultrașii Stelei, deplasare masivă
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
„Nea Gigi, sunt live pe TikTok!” » În ziua alegerilor, înainte de FCSB - Slobozia, Simion l-a sunat pe Becali! Mii de oameni au auzit derapajul la adresa lui Lasconi
Stiri extrasport
„Nea Gigi, sunt live pe TikTok!” » În ziua alegerilor, înainte de FCSB - Slobozia, Simion l-a sunat pe Becali! Mii de oameni au auzit derapajul la adresa lui Lasconi

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (38)
Catalynn_23
Catalynn_23  •  14 August 2024, 00:53
Postat de FCSteauaBucurestiFCSB pe 12 August 2024, 20:37

Forta FCSteauaBucuresti(FCSB), scriem iar istorie pe ghencea ***

Ați scris istorie bă: primul banner (de care știu eu măcar) cu logoul sponsorului imprimat pe el! Peluza BetanoRD 95! :-)))))) Așa ceva!?!?!? :-)))))

vasile_69
vasile_69  •  13 August 2024, 11:08

Daca esti roman cu adevarat nu postezi incurajari pentru Sparta...haideti sa ne revenim, ca nu suntem bolnavi la cap !!! Indiferent ce echipa romaneasca joaca in Europa nu poti sa tii cu strainii "mancale ar inima cainii" , cum bine spunea Luceafarul poeziei romanesti, Mihai Eminescu ! Hai FCSB, ca se poate, s a vazut asta din meciul tur !

fibra
fibra  •  13 August 2024, 08:22

Problema este ca echipa "antrenorului genial" in capul lui,nu joaca nimic acasa pe asa-zisul teren propriu. Sparta care are mari sanse sa castige lejer va primi si ajutorul unor schimbari aiuristice dupa pauza.

Vezi toate comentariile (38)
Comentează