FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFERURI

ANALIZĂ GSP Tănase vs. Munteanu vs. Alibec » GSP a comparat 6 capitole-cheie: cine e transferul verii

Articol de - Publicat marti, 13 august 2024 11:22 / Actualizat marti, 13 august 2024 11:22

FCSB, CFR Cluj și Farul au fost protagonistele ultimelor zile în ceea ce privește transferurile. Campioana l-a adus pe Florin Tănase, clujenii l-au semnat pe Louis Munteanu, iar Gică Hagi s-a înțeles cu Denis Alibec. Cine a dat lovitura? Fiecare jucător are anumite calități, dar acestea vin la pachet și cu câteva minusuri, iar GSP i-a analizat pe cei 3.

Gazeta Sporturilor a ales 6 capitole (formă, experiență, calități fizice, polivalență, posibilitatea de a fi vândut și valoarea echipei) pentru a face o comparație între cele trei vârfuri. Și a acordat puncte (3 pentru locul 1, 2 pentru locul 2 și 1 pentru locul 3).

  • Florin Tănase (29 de ani) a revenit la FCSB după doi ani petrecuți la Al Jazira și Al Okhdood. A fost marea țintă a lui Becali pentru această perioadă de transferuri, iar patronul FCSB și-a pus în gând să-l folosească pe post de număr 9, deși cel mai bun randament îl dă în spatele vârfului, ca mijlocaș ofensiv.
  •  Louis Munteanu (22 de ani) a fost disputat de CFR Cluj, Rapid și FCSB, dar Nelu Varga a ieșit câștigător, după ce a plătit peste 2 milioane de euro pentru a-l aduce de la Fiorentina. A jucat deja două meciuri în Superligă, iar în ultimul a punctat de două ori.
  • După ce a spus în mai multe rânduri că-și dorește un atacant, Gică Hagi a bătut palma cu Denis Alibec (33 de ani). Capriciosul atacant, prezent la EURO, revine la Farul, pentru care a jucat între 2022 și 2023, fiind decisiv în câștigarea campionatului.

Formă

Cele trei echipe au nevoie urgentă de noile lor transferuri, iar antrenorii speră ca atacanții să intre cât mai repede în ritmul de competiție. Aici, Louis Munteanu are un avans important față de colegii săi. A semnat primul cu noua echipă, a adunat antrenamente sub comanda lui Dan Petrescu și deja a jucat două meciuri. În plus, el vine după un sezon în care a jucat constant la Farul și a făcut și o pregătire bună alături de Fiorentina.

De partea cealaltă, Alibec și Tănase vin după o pauză mai mare. Pentru noul jucător de la FCSB chiar de 3 luni, Tase nu a mai jucat din 9 mai 2024. Iar după ce și-a reziliat contractul cu Al Okhdood s-a pregătit singur, astfel că va trebui să tragă tare pentru a ajunge la ritmul noilor colegi.

Alibec are un plus față de Tănase. A fost la EURO și chiar dacă a bifat doar câteva minute, măcar s-a antrenat într-un cadru organizat. Dar de pe 2 iulie a fost pe cont propriu.

Ce au făcut cei trei în sezonul trecut:

Jucător

Meciuri/ Minute

Goluri

Pase de gol

Florin Tănase

26 de meciuri (2225 minute)

3 goluri

3 pase de gol

Louis Munteanu

37 de meciuri (2971 minute)

12 goluri

4 pase de gol

Denis Alibec

23 de meciuri (2270)

8 goluri

4 pase de gol

 Clasament:

  1. Louis Munteanu – 3p
  2. Denis Alibec – 2p
  3. Florin Tănase – 1p

Experiență

Aici, Florin Tănase și Denis Alibec ies cel mai bine. Atât la numărul de meciuri pe prima scenă, cât și la partidele internaționale (de club sau la națională), dar și la capitolul trofee. Au avantajul vârstei în fața noului atacant de la Farul, care încă se află la începutul carierei.

La 29 de ani, Tănase se poate lăuda cu un titlu de campion (Farul), o Cupă (FCSB) și două titluri de golgheter. Iar de-a lungul carierei a adunat 32 de meciuri în cupele europene, cele mai multe la FCSB, și 18 pentru echipa națională.

Și Alibec se poate lăuda cu experiența sa. Și cu cele trei titluri de campion din Liga 1 și o Cupă. Trecut pe la mai multe cluburi importante, ca Inter, Bologna sau Kayseri, Alibec are 39 de meciuri pentru națională, cu care a fost de două ori la EURO. Stă bine și la meciurile europene: 31.

La 22 de ani, Louis Munteanu e departe de rivalii săi. Are un titlu de campion, cu Farul, și doar un meci la naționala de seniori. Iar în cupele europene a strâns doar 5 meciuri, cifră care va crește cu siguranță în aventura la CFR Cluj.

Clasament:

  1. Denis Alibec – 3p
  2. Florin Tănase – 2p
  3. Louis Munteanu -1p

Polivalență

Este un capitol la care Florin Tănase își depășește rivalii. De-a lungul carierei a dat un randament bun atât în benzi, cât și ca mijlocaș ofensiv central, în spatele vârfului. Și s-a achitat bine de sarcini și ca atacant. Acoperă, deci, 4 poziții, ceea ce e un avantaj foarte mare pentru el, dar și pentru FCSB.

Și Louis Munteanu e considerat a fi un jucător polivalent, iar în 4-3-3-ul folosit de Petrescu la CFR Cluj poate juca oriunde. În schimb, Alibec suferă la acest capitol. Fiind un atacant masiv și greoi, el poate juca doar în centrul atacului, fiind dezamăgitor când e folosit ca atacant lateral.

Clasament

  1. Florin Tănase – 3p
  2. Louis Munteanu - 2p
  3. Denis Alibec – 1p

Valoarea echipei

Orice atacant are nevoie de colegi valoroși în spatele lui pentru a da cel mai bun randament. Iar Florin Tănase și Louis Munteanu sunt cei mai avantajați, pentru că FCSB și CFR Cluj au cele mai valoroase loturi din Superligă, fiind favorite la câștigarea campionatului.

De partea cealaltă, deși va lucra sub comanda unui antrenor excelent, Alibec nu are o echipă atât de valoroasă lângă el.

Clasament

  1. Florin Tănase – 3p
  2. Louis Munteanu -2p
  3. Denis Alibec – 1p

Calități fizice

Alibec este aici numărul 1. Vârful Farului măsoară 1,87 metri, este extrem de puternic în duelurile fizice și protejează bine mingea, fiind greu de deposedat de adversari. De partea cealaltă, la prima vedere, Tănase are un mic avantaj față de Munteanu.

Clasament

  1. Denis Alibec – 3p 
  2. Florin Tănase – 2p  
  3. Louis Munteanu - 1p  

Posibilitatea de a fi vândut

Cei trei patroni de la FCSB, CFR Cluj și Farul sunt și oameni de afaceri, așa că gândesc orice mutare și din punct de vedere financiar. Iar Gigi Becali și Nelu Varga au șanse ca în viitor să-și vândă noile transferuri. Cu un plus evident pentru Louis Munteanu, care are doar 22 de ani.

În schimb, e greu de crezut că Denis Alibec (33 de ani) va mai atrage atenția unor cluburi care să fie dispuse să-l cumpere.

Clasament

  1. Louis Munteanu - 3p 
  2. Florin Tănase – 2p  
  3. Denis Alibec - 1p

Clasament general:

  1. Florin Tănase - 13p
  2. Louis Munteanu - 12p
  3. Denis Alibec - 11p

Concluzia? La prima vedere, FCSB a dat lovitura acestei veri, pe plan ofensiv, prin aducerea lui Florin Tănase. Însă și Louis Munteanu va avea un cuvânt important de spus, diferența între el și rivalul de la FCSB apărând ca urmare a experienței mai mari pe care o are Tase.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (12)
costeltudor
costeltudor  •  13 August 2024, 19:08

Tanase , cel mai ANTIPATIC fotbalist din Super Liga !!!

bombon
bombon  •  13 August 2024, 18:47

Ha, ha, ha... ha, ha, ha... ooooooooohoooooooo, haaaa, haaa, haa, ha

JohnnyWalker66
JohnnyWalker66  •  13 August 2024, 17:21

Analiza asta comica e din Gala Umorului, Marii actori ai Generaţiei de Aur-Tanase si Alibec ! Urmeaza Omrani, marea lovitura pt. Iasi ;-)

Vezi toate comentariile (12)
Comentează