SPORTURI  »  HANDBAL  »  CUPA POTAISSA

Cu gândul la Liga Campionilor, Dinamo joacă la „Cupa Potaissa” » Final Four-ul transformat în triunghiular româno-turc la Turda

Cu gândul la Liga Campionilor, Dinamo joacă la „Cupa Potaissa”. Foto: Facebook/ CS Dinamo Handbal
Cu gândul la Liga Campionilor, Dinamo joacă la „Cupa Potaissa”. Foto: Facebook/ CS Dinamo Handbal

Articol de - Publicat vineri, 16 august 2024 14:56 / Actualizat vineri, 16 august 2024 14:59

Dinamo București participă la cel mai tare turneu de pregătire organizat în România.

Clubul Potaissa Turda organizează turneul dotat cu „Cupa Potaissa”, competiție la care mai participă și Besiktaș Istanbul, fomație unde evoluează foștii dinamoviști Eduard Gurbindo și Cedric Sorhaindo.

Final Four-ul transformat în triunghiular româno-turc la Turda

Turneul trebuia să se dispute în sistem Final Four, dar formația franceză Nimes nu a mai ajuns la Turda din cauza protestelor activiștilor de mediu care au perturbat joi activitatea aeroportului din Munchen, de unde trebuia să sosească echipa franceză la Cluj Napoca.

Cu gândul la Liga Campionilor, Dinamo joacă la „Cupa Potaissa” » Final Four-ul transformat în triunghiular româno-turc la Turda
Robert Militaru, alături de Cedric Sorhaindo, fostul său coleg de la Dinamo. Foto: Facebook/ CS Dinamo Handbal

Competiția se va desfășura vineri și sâmbătă la Turda, în superba sală „Nova PG” de 3.320 de locuri. Sala a fost dată în folosință în aprilie, a costat 23 de milioane de euro, iar sponsorul care dă numele sălii a plătit 500.000 euro pentru 5 ani.

Vineri, în prima zi, Dinamo va juca de la ora 17 cu Beșiktaș, iar sâmbătă de la 11,30 campioana o va întâlni pe Potaissei Turda. În ultimul meci, Turda va juca sâmbătă de la ora 19 cu Beșiktaș.

  • Meciurile nu sunt televizate

Un prim „7” posibil pentru Dinamo: Ciupara, Negru, Gomes, Thrastarson, Kașparek, Akimenko, Rosta.

„ Vor fi două meciuri de pregătire importante, deoarece trebuie să legăm relațiile de joc, atât în atac cât și în apărare. La turneu participă echipe bune și cum meciul este cel mai bun antrenament, vor fi două «antrenamente» pe cinste. Este pentru prima dată când joc în noua sală de la Turda și mă aștept să fie plină”, a declarat pentru GSP, portarul dinamovist, Ionuț Iancu.

Ionuț Iancu, portarul lui Dinamo: „Vreau să câștigam cât mai multe trofee!”

Internaționalul român Ionuț Iancu s-a transferat în această vară de la Steaua la Dinamo și este convins că antrenorul David Davis, prin metodele sale, o va face pe Dinamo să se exprime la un nivel superior.

„Așteptam de mult acest moment, de a mă alătura „câinilor”. Sunt fericit la echipă, băieții m-au primit cu brațele deschise. Îmi doresc să câștigăm cât mai multe trofee și să-mi ajut echipa cât mai mult”, a spus Ionuț Iancu.

Cu gândul la Liga Campionilor, Dinamo joacă la „Cupa Potaissa” » Final Four-ul transformat în triunghiular româno-turc la Turda
Ionuț Iancu, la Dinamo

Dinamo, pregătită pentru startul noului sezon

Antrenorul David Davis nu îi are la dispoziție pentru acest turneu pe Branko Vujovic și Ante Kuduz, care sunt accidentați, și nici pe egipteanul Ali Zein, care a participat la Jocurile Olimpice și a intrat mai târziu în programul de pregătire al campioanei.

Sezonul oficial începe pentru Dinamo pe 24 august cu partida din Supercupa României împotriva CSM Constanța, iar în Liga Campionilor, pe 12 septembrie împotriva danezilor de la Fredericia.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Timotej Jambor a plecat de la Rapid și se antrenează deja cu noua echipă » Unde a ajuns vârful pe care Șucu a plătit 1 milion de euro
Superliga
Timotej Jambor a plecat de la Rapid și se antrenează deja cu noua echipă » Unde a ajuns vârful pe care Șucu a plătit 1 milion de euro
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Superliga
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement
Stranieri
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează