REPORTAJ EXCLUSIV Cu piciorul zdrobit, Valentin Țicu povestește calvarul trăit după accidentare: „Îmi venea să-mi smulg părul din cap de durere”. A explicat Gazetei ce țintă spectaculoasă și-a propus

O grimasă. O extensie cu genunchiul stâng, acoperit de două mici bandaje albe. Apoi o flexie, cu ajutorul unei benzi ținute strașnic cu ambele brațe. O mișcare lentă, parcă în regim slow motion. Un țipăt înfundat scăpat printre dinți. Șiroaie de transpirație.

Îmbrăcat în tricoul Petrolului, Valentin Țicu a pornit seriile de recuperare după accidentarea suferită în finalul meciului cu Rapid, la sfârșitul lunii iulie: niciun duel pe teren, o întoarcere bruscă - ruptură a ligamentului încrucișat anterior și leziune a meniscului.

Valentin Țicu e dependent de cârje: „Viața mi s-a schimbat total”

Fostul căpitan al Petrolului s-a mutat în București, într-un apartament situat chiar lângă clinica „Acumen Sport”, unde-și va petrece următoarele luni de suferință și speranță. Se deplasează numai cu ajutorul cârjelor. ”Viața mi s-a schimbat total. Nu pot pune deloc piciorul jos în următoarele trei săptămâni. Doar stau în pat și muncesc la aparate”, povestește fundașul stânga în vârstă de 23 de ani.

Și continuă: „Nici nu vreau să mă mai gândesc la ce s-a întâmplat. Un moment banal, care putea fi evitat. Am discutat și cu psihologul, am stabilit că nu mai putem schimba nimic din trecut, așa încât contează doar ce voi face de acum înainte și cum voi reacționa. Sunt un tip puternic mental, n-am avut o cădere din acest punct de vedere”.

„Îmi e dor să fac doar o plimbare, să mă recreez, să văd oamenii”

Dar experiența de acum l-a făcut deja să vadă altfel fiecare mică bucurie. „Până și să-mi fac o cafea e deocamdată o misiune complicată. Lucrurile simple au început să mi se pară imposibile. De-asta le apreciez deja mult mai mult decât înainte”, se confesează ploieșteanul.

Completează: „Chiar discutam într-o seară cu prietena mea, care locuiește cu mine, și-i spuneam că abia aștept să-mi revin și să mă plimb, pur și simplu. Fără nicio țintă anume, doar să mă recreez, să văd oamenii din jur, să admir fiecare detaliu de pe stradă. L-am sunat într-o zi pe Cătălin, kinetoterapeutul cu care lucrez, numai spre a-i împărtăși satisfacția că am urcat singur piciorul în pat, fără ajutor!”.

Sunt mai fricos de felul meu, așa că la operație am optat pentru anestezie totală. Există două filmări cu genunchiul, înainte și după operație, dar n-am avut puterea să mă uit la niciuna
Valentin Țicu, fundaș Petrolul, pentru Gazeta Sporturilor

Cinci ore zilnic la „galere”

Cum arată pentru Țicu o zi spre revenire? „Mă trezesc pe la ora 8, iau micul dejun, iar la 9:30 sunt în clinică, unde muncesc până pe la 15:00. Vreo cinci ceasuri în care trag de mine și nu păcălesc niciun exercițiu, pentru că orice inutil acum se transformă într-o perioadă mai lungă de pauză. Merg apoi acasă – odihnă, un film, mai citesc”.

+23 FOTO

Sunt momentan doar câteva proceduri pe agenda „lupului”:

• seriile de extensie – flexie a genunchiului, pentru care, la fiecare 10 module, mută un cartonaș magnetic pe calorifer spre a ține evidența numerică.
• reprizele de vacuum, când intră pe jumătate în tubul cu presiune, o ”inimă exterioară” care ajută la stimularea circulației sanguine și la creșterea oxigenului din sânge și țesuturi
• episoade de stimulare musculară cu ajutorul impulsurilor electrice.

Până aici însă a trecut printr-un calvar: „Imediat după accidentare am simțit că e ceva grav. Dar cele mai grele momente s-au produs când s-a estompat efectul anesteziei la operație. M-au cuprins dureri insuportabile. Îmi venea să-mi smulg părul din cap. Nici acum nu m-au lăsat complet, dar e mult mai bine. Ușor-ușor, va trece însă totul!”.

„I-am promis lui Mister Topal că mă întorc pentru a merge împreună în play-off”

Printre noi grimase și scâncete, un filon de energie pozitivă: „Când voi reveni pe teren, voi fi de două ori mai bun. Știi cum se spune – un șut în fund e un pas înainte! Necazul acesta m-a maturizat și văd totul ca pe o rampă de relansare a carierei”.

E încântat, deocamdată, pentru ce vede de la distanță în parcursul Petrolului din campionat: ”Mă bucur pentru băieți că adună puncte. Mi-e mai greu la televizor, așa că abia aștept să mă întorc pe teren. Țin legătura cu colegii, cu antrenorul. Le mulțumesc tuturor pentru sprijin”.

Și adaugă: „Rezultatele crează o atmosferă plăcută în vestiar. Echipa a reacționat pozitiv după înfrângerea cu Dinamo, ne-am scuturat cu toții de acel duș rece și au început să vină momentele bune. Petrolul merge ca de fiecare dată mai nebăgată în seamă, dar acum am de respectat o promisiune făcută lui Mister Topal, să jucăm în play-off”.

Intrarea în play-off în acest sezon e doar aparent o misiune imposibilă pentru Petrolul. Am fost mai mereu aproape de acest obiectiv până spre capătul sezonului regular. Dar acum cred că putem să fim acolo cu adevărat!
Valentin Țicu, fundaș Petrolul, pentru gsp.ro

„Va fi gata în cinci luni și jumătate, să prindă pregătirea din iarnă”

Povestește că mitul despre comunicarea dificilă dintre Topal și vestiar, din pricina barierelor lingvistice, e unul fals: „Eu discut cu antrenorul și de două-trei ori pe zi, e foarte aproape de mine. Vorbim în engleză. Mister știe și spaniolă, totul decurge OK în cabină. Doar dacă apar anumite subtilități sau detalii intervine translatorul, însă, în rest, totul e absolut în regulă”.

E convins că mandatul fostului internațional otoman Mehmet Topal va fi unul de succes: ”Un om de la care ai ce învăța! Are ADN de campion! Când am fost în cantonament în Turcia, toată lumea se oprea să-l salute. E foarte respectat. Normal, la câte a făcut pentru fotbalul turc!”.

Nu m-am simțit niciodată frustrat că n-am plecat de la Petrolul cu ocazia anumitor oferte. Sunt la club din perioada de junior, inima mea e aici. Când am prelungit contractul, negocierile nu cred c-au durat mai mult de o oră
Valentin Țicu

Pe când revenirea? Manualul indică șase luni, dar Cătălin Barbu, coordonatorul kineto de la ”Acumen Sport”, e mai optimist: ”La cum îl văd că muncește și cum îl cunosc, apreciez că va fi la antrenamente ceva mai repede, după cinci luni și jumătate. Adică să prindă cumva cantonamentul de iarnă al Petrolului”.

”Activitatea e acum mai plictisitoare, dar după patru luni trecem la antrenamente. Vom lucra pe viteza de reacție, de execuție, pe schimbări de direcție. Va fi mai frumos. Doamne ajută să ajungem și-n punctul în care să poată face și o «foarfecă»!”, adaugă Barbu.

„Dați muzica mai tare!”

Țicu preferă însă să nu viseze atât de departe: „Luăm totul pas cu pas, vedem cum răspunde piciorul. Nu mi-am propus niciun obiectiv de timp. Poate voi prinde însă stagiul de pregătire din ianuarie, să lucrez acolo individual cu preparatorul înainte de reintrare”.

Deocamdată, înapoi la ”dansul” genunchiului! Jos-sus-jos-sus, cu călcâiul care împinge pe o ”sanie” de pânză. E un joc al nervilor și al ambiției, pe care Țicu îl strunește pe acorduri muzicale în sala suferinței din cartierul Militari.

„Dați sonorul mai tare!”, cere Vali, dar e probabil o capcană ca să nu se audă cum încă țipă de durere în colțul unde cărțuliile magnetice numără mute mișcările băiatului cu tricou portocaliu.