INTERVIU EXCLUSIV „Am învins un cancer, acum mănânc viața cu totul” » Tony da Silva, mărturisiri zguduitoare pentru GSP, în premieră: „Dumnezeu mi-a dat putere să lupt, aveam 3 noduli”

Expansiv și emoționat, Tony da Silva nu a ocolit nicio întrebare în dialogul cu Gazeta Sporturilor. Antrenorul nu s-a sfiit să plângă și să povestească cele mai dure momente din viața sa: de la adolescența grea și până la lupta cu o boală fioroasă, cancer de prostată, despre care vorbește în premieră.

Portughezul născut la Paris e îndrăgostit de România și aceasta se vede din patosul cu care vorbește despre țara noastră: „Aveți tot, cultură, istorie, siguranță, o țară minunată. Regret mult că nu m-am stabilit aici!”. Trăiește pentru fotbal, iar asta se vede și din dificultățile pe care și le-a creat în familie.

- Domnule Tony, ați avut un program foarte dificil în acest start de campionat. La ce nivel e echipa?
- În primul rând, mulțumesc pentru oportunitatea de a discuta puțin pentru ca lumea să știe mai mult despre Poli Iași. Cred că noi meritam să avem mai multe puncte. Am făcut niște meciuri foarte bune. Echipa creează un fotbal ofensiv, multe oportunităţi clare de gol. Fotbalul ne pedepsește. La câte ocazii clare de gol avem și nu dăm gol în momente-cheie, fotbalul ne pedepsește. În plus, luăm nişte goluri de… copii. Eu n-am pățit așa ceva în cariera mea de jucător sau antrenor. Eu tot vorbesc că suntem Moş Crăciun și facem multe cadouri. Dar suntem în grafic faţă de ce ne-am propus.

- Vă simt un pic nemulţumit.
- Eu sunt o persoană învingătoare. Nu-mi place să pierd. Când pierd, nu mănânc, nu dorm, nu mă simt bine. Așa am fost educat, așa m-a învățat viața, niciodată nu sunt mulțumit. Nici când câştig, nu sunt mulțumit total. Acum avem o mulțime de băieți noi, avem o echipă nouă, avem nevoie de timp.

- Cu banii cum staţi? Clubul e aproape de insolvenţă.
- Toată lumea mă întreabă asta, chiar și oamenii de pe stradă. Sincer, eu nu știu. Eu sunt antrenor de fotbal. Ştiu că oamenii din conducere doresc foarte mult să păstreze clubul în prima ligă, avem nevoie de 4-5 ani consecutivi în Liga 1 pentru a construi ceva stabil. Momentan, avem mult de muncit, aşa cum am spus.

- Ce aveţi de rezolvat în perioada următoare?
- În primul rând, trebuie să îi aduc pe toţi la acelaşi nivel fizic. Nu am avut tot lotul de la început, au venit jucători pe rând, unul a venit chiar zilele trecute. Apoi, să-i fac să înțeleagă ce doresc eu ca antrenor. Din păcate, la fotbal nu avem timp, suntem condiţionaţi să obţinem rezultate.

Tony da Silva: „Le-am pus în vestiar un mesaj pe care l-am văzut la Pep Guardiola”

- O să urmeze perioada de pauză pentru echipa naţională. O să aveţi atunci timp.
- Momentan, ne gândim la meciul din Cupă. Vrem să mergem mai departe, avem această ambiție, să mergem în grupe. Anul trecut nu am reuşit. Pentru mine fiecare jucător e important, fiecare a avut o oportunitate să joace. Noi avem șapte meciuri și numai un jucător n-a jucat, Toma Niga. Fiecare trebuie să lupte. În fiecare zi, pentru fiecare minge, fiecare trebuie să se lupte pentru locul lui. Chiar le-am pus un mesaj în vestiar, mesaj pe care l-am văzut la Pep Guardiola: „Dacă vrei să vorbești cu mine, arată-mi pe teren".

- Ați adus trei jucători portughezi din liga secundă. Credeți că v-ați asumat un risc având în vedere că sunt de aceeași naționalitate cu dumneavoastră și ar putea apărea discuții?
- Îți dau dreptate. Știam riscul. Eu sunt portughez născut în Franța. Și mă simt un pic și român, sincer, pentru că suntem foarte, foarte asemănători. Într-adevăr, era un risc. Dacă vedeți, ei nu au jucat în primele meciuri. Nu au jucat că nu au calitate, dar pentru a juca trebuie să muncească. Când fac echipa, nu mă uit la pașaport, nu mă uit la culoarea pielii, nu mă uit la vârstă, mă uit la calitate și la forma de moment. Dar jucătorii portughezi care au venit în România au făcut treabă, cred că în proporție de 90%. S-au acomodat foarte repede. Pentru că suntem asemănători din punctul meu de vedere. Nu vorbesc fotbalistic, ci cultural, în general.

- Dar a contat și experiența dumneavoastră de la CFR, unde erau foarte mulți portughezi care au avut succes, și v-ați gândit să aplicați același model și aici?
- Nu, sincer. Noi trebuie să vedem unde suntem, ce buget avem și ce jucători putem aduce. Sunt niște jucători de 22, 23 de ani. Sunt niște jucători care au jucat la naționala de tineret a Portugaliei. Sunt niște jucători care au crescut și jucat la cluburi mari, Braga, FC Porto. Au o mentalitate de învingători și asta vreau eu să implementez la Iași. Să nu ne vedem ca echipă mică. Noi trebuie să jucăm ca Poli Iași, independent de adversari, trebuie să avem aceeași voință de a câștiga. Dar o mentalitate nu se schimbă într-o zi. Atunci e nevoie de jucători de caracter, cu mentalitate de învingător. O să dau un exemplu. Jucătorul nostru cu cel mai bun CV e Bordeianu. Cu toate astea, la fiecare antrenament, mănâncă din iarbă. Mi-aș dori ca toată lumea să aibă această mentalitate.

„Dumnezeu m-a ajutat să înving un cancer chiar înainte să semnez cu Poli. Acum mănânc viața”

- Am văzut că sunteți foarte iubit la Iași. Cum vă simțiți aici?
- Când am venit aici, am venit într-un moment foarte dificil pentru club. Toată lumea credea că Poli Iași o să retrogradeze.

Și noi, conducere, jucători, staff, am făcut ceva minunat. Ne-am salvat direct. Când lumea credea că era imposibil. Și simt și eu că sunt iubit și le mulțumesc tuturor pentru asta! Eu nu am venit aici să fur bani de la Poli Iași sau din România. Am venit să muncesc cu inima deschisă, cu transparență. Eu mă sacrific foarte mult pentru acest club. Mi-am lăsat familia acasă. Am lăsat copilul meu de 10 ani. Am lăsat părinții mei, care au niște probleme de sănătate. Eu când am venit anul trecut, am venit... Înainte să vin aici, eu am avut o boală, am avut cancer. Am învins un cancer chiar înainte să am această provocare la Poli Iași.

- Anul acesta s-a întâmplat?
- Anul trecut. Am avut forța interioară să lupt. M-am speriat foarte mult că nu o să îmi mai văd familia mea, copilul meu. Dumnezeu mi-a dat putere să lupt pentru viața mea. Și această oportunitate pe care mi-a dat-o Dumnezeu m-a schimbat total, vreau să mănânc viața cu totul. Vreau să fiu fericit, vreau ca lumea să fie mândră de mine. Și am venit să fiu o soluție pentru Poli Iași. N-am venit să fiu o problemă. Când simt că sunt o problemă, le voi spune singur celor din conducere că plec pentru binele clubului. Și rămânem prieteni. Eu muncesc de dimineață până seara pentru club. Eu sunt singur aici, ies puțin în oraș, îmi e capul doar la fotbal. Acasă, stadion, acesta e programul meu. Mi-ar fi plăcut să am un staff de 12-13 persoane, să mă concentrez doar pe munca mea de antrenor, dar noi n-avem bani de asta. Atunci trebuie să muncim, să muncim, să muncim. Și asta le promit tuturor, că o să dau tot din mine ca să fie bine.

- Ați depășit total problemele de sănătate?
- Am avut noroc că am descoperit din timp. A fost un cancer la prostată, aveam trei noduli. Am avut oportunitatea să beneficiez de o tehnologie nouă cu laser. M-a costat 12.000 de euro, dar acum totul e OK. Sunt încă controlat, nu a mai reapărut nimic.

Momentul tulburător când Tony povestește prin ce a trecut cu boala

Cum și-a schimbat viața: „Fiecare zi e o oportunitate”

- Ați spus că această cumpănă prin care ați trecut v-a făcut să apreciați mai mult viața.
- Fiecare zi pentru mine e o oportunitate. Nu știu cum să explic. E ceva senzațional. M-am schimbat mult. Din păcate, m-am schimbat abia după ce am pățit asta. Trebuia să gândesc așa și înainte. De asta, pentru mine, viața e ceva extraordinar. Și asta vreau să le transmit și jucătorilor. Să nu uite ce oportunitate avem. În fiecare zi facem ce ne place. Avem sănătate. Suntem plătiți să facem jobul care ne place nouă. Avem familie. Cel mai dureros pentru mine, să știți, e să fiu departe de familia mea.

- De ce nu au putut să vină aici?
- Copilul e la școală acolo. E greu momentan. Și știi cum e viața de antrenor. Îți aduci familia aici, iar dacă lucrurile nu merg, ești dat afară. Pleci acasă, iarăși vine familia cu tine și e greu.

„De multe ori plâng singur acasă”

- Unde locuiesc acum?
- Eu acum m-am stabilit în Portugalia. Am stat și în Paris, dar am ales Portugalia. Cred că e mai multă siguranță momentan. Mulțumesc Franței pentru tot ce mi-a oferit, dar mă simt mai în siguranță în Portugalia! Tot zic că dacă vine o bombă în Portugalia, înseamnă că s-a sfârșit lumea. E o țară mică, altfel de gândire. Mie îmi place mult liniștea. Atunci am preferat să mă stabilesc acolo. Și asta e cel mai dureros. Să stau departe de părinți, de copilul meu, de nevasta mea. E greu, deși ei îmi dau putere să merg mai departe.

Dar sunt niște momente... De multe ori eu plâng singur acasă, să știți. Și nu mi-e rușine să o spun. Stau acasă singur și plâng. Am nevoie de exteriorizare. Iar meseria de antrenor e cea mai grea din lumea. Nu fizic, nu la asta mă refer, ar fi o minciună. Tatăl meu mergea la muncă grea de la șase dimineața până la zece. Mama făcea curățenie la alte persoane acasă în fiecare zi ca să ne dea de mâncare. Asta era greu. Eu spun că e cea mai grea meserie din punct de vedere emoțional, pentru că un antrenor e singur tot timpul.

E mult timp singur. Când câștigi, toată lumea câștigă. Când pierzi, numai antrenorul pierde. Și asta e o presiune enormă pentru un om. Dar după ce am trecut de problemele cu cancerul, nu mai am presiune. Presiune e să avem sănătate, presiune e în Israel, în Palestina, în Ucraina, în Rusia. Astea sunt presiuni, în război. Nu mai simt presiune. Simt sentimente, am sentimente.

- Ați avut o viață cu multe, multe dificultăți. În adolescență, apoi la Cluj, cu soția, știu că ați avut...
- A pierdut 3 sarcini. Ești foarte bine informat. Da.

Mărturisiri din familie: „Nu sunt cel mai bun tată din lume acum”

Tony da Silva: „Eu am plecat de acasă de la părinții mei la 12 ani”

- Se spune că atunci când trecem prin dificultăți, abia atunci învățăm, evoluăm ca oameni. Cum vedeți dumneavoastră situația asta?
- Ai dreptate total. Fiecare dintre noi are istoria lui și trebuie să o respectăm. Noi doi putem să trăim același eveniment într-un fel diferit. De asta e frumoasă viața, că suntem diferiți. Eu am plecat de acasă de la părinții mei la 12 ani. Pentru visul meu să devin fotbalist. Din acest motiv, n-am avut o persoană lângă mine de la care să învăț. Eroii mei sunt părinții mei fiindcă au făcut tot ca să-mi dea tot ce puteau ei. Am fost sărac, sărac. A fost greu, greu, greu, greu. Dar tot ce am pățit în viața mea m-a făcut mai puternic. Iar cel mai mare trofeu din viața mea e copilul meu. Mi-aș da inima pentru el, sincer.

Despre „meseria” de tată: „Știu că fiul meu suferă”

- Cum sunteți ca tată?
- Încerc să dau ce e mai bun pentru copilul meu. Să îi ofer educație, să-l învăț să respecte niște lucruri care s-au pierdut în ultimii ani. Să aibă respect pentru o persoană mai bătrână. Să spună bună ziua, să respecte poliția, profesorul la școală. Să ajute dacă vede o persoană în dificultate. Ca tata încerc să-i dau mai multe informații. Și știu că sunt cel mai bun tată din lume atunci când sunt lângă el. Încerc să fiu. Prin educație, prin felul meu de a fi. Dar acum știu și eu că nu sunt cel mai bun tată din lume pentru că sunt departe de el momentan. Și eu știu că el suferă din cauza asta. Până la urmă, eu fac tot ce fac pentru ca el să fie mândru de tatăl lui. Mi-e greu să fiu departe de el.

- De câte ori vorbiți cu el?
- În fiecare zi, dimineața. Bine că acum avem telefoane. Până la urmă, te întreb acum și eu pe tine, e important să vorbești în fiecare zi cu el sau măcar să-l îmbrățișezi măcar o dată pe zi?

„Copilul meu e cel mai important trofeu din viața mea”

- Vă înțeleg perfect, am și eu un copil și știu cum e.
- El a fost dorit mult. Eu nu mai sunt cu mama lui împreună. Am o nouă nevastă, care îl iubește ca și cum ar fi mama lui. Eu cu mama lui suntem foarte buni prieteni. Am trăit o istorie foarte frumoasă. Am trăit mult împreună. De asta am plecat de la CFR, se acumulase prea multă negativitate. Nu la fotbal, în viață. Am pierdut trei copii. Era nevoie de o schimbare, o nouă provocare din punct de vedere familial. Până la urmă, cel mai mare trofeu a venit. Este el și am muncit mult pentru el.

Imagini de colecție cu Tony da Silva la CFR Cluj

+22 FOTO

- Spuneați că vreți să-i oferiți o educație, dar cred că educația pentru un copil vine din exemplul nostru ca părinți.
- Îți dau total dreptate. Cine îl știe pe Tony știe că Tony nu joacă teatru. Spun ce simt eu, fac ce simt eu cu transparență.

„Lucrez cu un mental coach de la AC Milan”

- Apreciez foarte mult la dumneavostră sinceritatea și ușurința cu care vă arătați emoțiile. Noi, bărbații, nu prea facem asta ca să nu fim catalogați drept slabi. Așa ați fost mereu?
- Eu am fost întotdeauna o persoană sentimentală. Tot ce am trăit până acum mi-a format caracterul. Dacă tu ai în față un lider care e onest, transparent, nu te minte, jucătorii te răsplătesc pentru asta 100%. Când trebuie să plâng în fața băieților mei, eu plâng. Când sunt fericit, sunt fericit. Când trebuie să-i trag de urechi, îi trag de urechi. Când trebuie să ofer sprijin, ofer sprijin. Pentru mine, toți jucătorii sunt la fel și toți sunt diferiți. Fiecare are caracterul lui. Eu nu pot să vorbesc cu Bordeianu cum vorbesc cu Alin Roman. Nu pot să vorbesc cu Cláudio Silva cum vorbesc cu Jesús Fernandez. Eu trebuie să gestionez totul cu felul meu de a fi. Eu sunt un lider care ascultă mult de jucătorii săi. Până la urmă, ei sunt protagoniștii pe teren. Din punct de vedere mental trebuie să muncim mult. Mi-ar fi plăcut să avem un mental coach. Să avem un profesor de limba română. Momentan e greu. Clubul trece prin dificultăți și nu ne permitem.

- Ați lucrat cu un mental coach sau cu un terapeut? Vă întreb pentru că aveți această atitudine pozitivă deși ați trecut prin atâtea dificultăți.
- Îți spun ceva. Înainte să devin antrenor, am făcut tot posibilul să iau diplome, să fac tot felul de cursuri de psihologie, licența Pro, de fizioterapie, am învățat cum funcționează corpul. Am acumulat multă informație. Apoi am avut noroc să merg să lucrez cu António Conceição la naționala Camerunului. Acolo s-au deschis multe uși pentru mine. Am avut noroc să mă duc la Diego Simeone, la Pep Guardiola, la Paolo Fonseca, la De Zerbi. Lucrez în fiecare săptămână cu un mental coach, care muncește și pentru AC Milan. Eu sunt o persoană foarte autocritică, vreau să evoluez mereu. Eu singur nu pot să fac tot. Și atunci trebuie să fim umili și să mergem la alte persoane de la care să învățăm.

Tony da Silva, despre cum a ajuns la Iași

- Numirea dumneavoastră la Iași a fost un pic surprinzătoare. Sunteți tânăr și fără experiență. Vi s-a părut și dumneavoastră surprinzătoare această propunere? Cum ați ajuns la Poli?
- Am mai avut oferte să vin în România, dar din respect pentru persoanele cu care am discutat, nu o să vorbesc despre ele. Am fost sunat de domnul Cornel Șfaițer într-o sâmbătă seara, era 10. Era Paște la noi, în Portugalia. Și la 4 dimineața eram în aeroport să vin aici. Nici nu am mai făcut Paștele. A fost o provocare și vreau să le mulțumesc oamenilor de aici! Le sunt dator, ca om, ca antrenor, dator prin rezultate. Eu am urmărit întotdeauna campionatul românesc și eram sunat des de oameni din fotbal care voiau să se intereseze de jucători portughezi. Apoi m-a ajutat și imaginea pe care am lăsat-o aici ca jucător. A ajutat și asta foarte mult. Am fost ales aici pentru un suflu diferit la echipă, o nouă gândire, o nouă mentalitate. M-a ajutat și vârsta apropiată de cea a jucătorilor, ascultăm același fel de muzică, avem aceleași gusturi, același fel de a trăi. Și felul meu de a fi, foarte apropiat de jucători, cred că a fost un avantaj.

„Aveți o țară minunată”

- Ați sosit acum 17 ani în România, la Cluj. Ați revenit acum la Iași. Cum vi se pare că a evoluat România ca țară și din punct de vedere fotbalistic?
- Sincer, țara a evoluat foarte, foarte mult. Eu când am venit aici, încă nu existau mall-uri, nu era aproape nimic.

- Noi, cei care trăim aici, nu realizăm cât de mult am evoluat.
- Asta e o minciună. Eu sunt cel mai bun ambasador al României. Aveți o țară minunată. Aveți o țară cu istorie, cu cultură. Aveți munte, aveți mare. Aveți agricultură. Aveți o țară mare. Și s-a dezvoltat foarte mult. Aveți aeroporturi aproape în fiecare oraș. Un singur lucru nu îmi place: lipsa autostrăzilor. Se face încet, încet. Acesta e singurul lucru negativ. În rest, aveți tot. Trebuie să valorizați mai mult țara voastră, din punctul meu de vedere. Aveți o istorie, ați trecut prin dictatură comunistă, nu a fost ușor. Dar acum aveți libertate, aveți tot, aveți o țară frumoasă. Aveți educație, aveți mall-uri. Acum eu sunt în România, sunt la Iași, și e ca și cum aș fi la Roma sau Paris, nu se simte nicio diferență.

- Iașiul e și un oraș cu o istorie aparte.
- Așa e, e unul dintre cele mai importante orașe din România. Aici au fost mari scriitori, poeți. Eminescu, care e cel mai mare poet. Asta e istoria voastră. Și trebuie să fiți mândri de asta. Aveți o istorie foarte frumoasă. Iașiul e un oraș curat, educat, sigur, cu persoane deschise, zâmbitoare.

„Trebuie să valorizați mai mult țara voastră!”

„Pe timpuri, calitatea individuală a jucătorilor era mai mare ca acum”

- Dar din punct de vedere fotbalistic?
- Văd un campionat foarte echilibrat, dar pe timpuri calitatea individuală a jucătorilor era mai mare ca acum. Pe vremea mea, eu jucam împotriva lui Dinamo. Erau Niculescu, Dănciulescu, Cătălin Munteanu. Apoi Steaua: Bănel Nicoliță, Pepe Moreno, Dorin Goian, Dairo Moreno, Dică. La Rapid era o echipă puternică, cu Maftei, Dani Coman, Emil Dică. Erau Urziceni, Timișoara, Vaslui. La noi erau Youssouf Koné, Cadu, Fabiani, Culio, Alvaro Pereira, ce echipă aveam. Erau șapte, opt echipe foarte bune. Jucători de top. Top, top, top. Acum, momentan, eu zic că e mai mult echilibru și sunt mai mulți bani acum ca înainte.

- Sunt mai mulți bani acum?
- Acum, da, aşa cred.

Tony da Silva: „Am fost mândru de parcursul României la Euro”

- Chiar și în situația asta în care România nu mai are niște valori ca pe vremea dumneavoastră, am reușit totuși să terminăm primii grupa de la Euro și să trecem mai departe. A fost o surpriză pentru dumneavoastră?
- N-a fost o surpriză pentru că, așa cum am spus, eu am urmărit mult campionatul românesc și jucătorii. N-am fost surprins, dar am fost mândru. Nu sunt român, dar am fost și eu mândru când i-am văzut pe români în galben pe stadioane. Eu am mulți prieteni români, chiar și în Portugalia. Ne strângem și mâncăm sarmale, mămăligă, bem palincă. Pentru prima oară, sincer, eu am simțit că oamenii erau mândri că sunt români. Cred că trebuie să spunem jos palăria pentru Edi, pentru munca pe care a făcut-o acolo! Lumea nu își dă seama de asta.

- Dumneavoastră, ca antrenor, vedeți lucrurile mult mai clar.
- România a avut o echipă fantastică, cu Hagi, Petrescu, Sabău, ce fotbaliști... Gică Popescu, Stelea, niște nume foarte importante în Europa. Generația de Aur. Dar acum a fost foarte bine aleasă titulatura "Generația de suflet", pentru că am văzut un grup de jucători uniți, toți împreună, care au făcut lumea să viseze. Și care au strâns o țară întreagă în jurul lor.

„Pentru România ar trebui să fie o mândrie să aibă un asemenea selecţioner”

- Ce părere aveți de sosirea lui Mircea Lucescu la echipa națională?
- Cine e Tony să vorbească de Mircea Lucescu? Lucescu e un om de fotbal de nivel mondial. Ce spune CV-ul său? Mondial! Pentru România ar trebui să fie o mândrie să aibă un asemenea antrenor. Și eu cred că, prin aura lui, prin prezența lui, o să ajute mult România să crească, să meargă mai departe. E un monument mondial.

- Vorbeam acum două săptămâni cu Ciprian Deac, prietenul și fostul dvs. coleg de la Cluj, și îmi spunea că fotbalul din ziua de astăzi s-a schimbat foarte mult și că nu mai e suficient să ai talent, ci trebuie să muncești foarte mult. Ești de acord cu el? Cum privești tu viitorul fotbalului?
- Cipri era un copil când jucam eu și a crescut lângă noi. E incredibil că încă mai joacă, asta arată ce viață echilibrată are. Altfel, n-ai nicio șansă. Fotbalul modern e așa de intens, intens din punct de vedere fizic, psihic, tot. Dacă nu te pregătești, n-ai nicio șansă. Nicio șansă. Un exemplu e și Ronaldo. Pentru mine e cel mai bun jucător din lume. Messi e talentat, dar la Cristiano e multă muncă. Și la Deac e la fel. Și el știe că dacă n-ai grijă de corpul tău, dacă n-ai o mentalitate puternică, în fiecare zi, în fiecare oră, nu o să reușești. Asta încerc să le spun și băieților mei. Să muncească în fiecare zi, pentru fiecare minge, pentru fiecare metru. La sala de forță e foarte important.

Tony da Silva, despre impactul lui Cristiano Ronaldo în fotbalul portughez

- Vi se pare că Ronaldo a schimbat mentalitatea jucătorilor în Portugalia? Jucătorul portughez a fost mereu foarte talentat, dar un pic boem. A schimbat Cristiano această imagine?
- Da. Cristiano Ronaldo a avut un impact incredibil în rândul jucătorilor. Dar s-au investit foarte mulți bani în Portugalia, în academii, la tineret. Și nu e întâmplător că o țară mică ca Portugalia îi are pe Jorge Mendes, cel mai bun impresar din lume, pe Cristiano Ronaldo, pe Ricardinho, cel mai bun jucător de futsal din lume.

- Plus antrenori de top.
- Așa e. Peste tot sunt antrenori portughezi. Dar nu a fost nimic întâmplător. S-au făcut niște investiții la academii, la copii, și nu s-a făcut totul într-un an. Trebuie răbdare, trebuie timp. Și cred că România poate să urmeze exemplul Portugaliei. Aveți țară mai mare, mai multe persoane.

- Ce ne lipsește? Organizarea?
- Poate și mentalitatea. Nouă un străin ne-a schimbat mentalitatea. E vorba de Scolari, un brazilian, a venit la noi și ne-a schimbat mentalitatea, ne-a unit. Asta a schimbat el. Pentru prima oră am văzut Portugalia așa cum a fost România la Euro. Pentru prima oră am văzut portughezi mândri să fie portughezi.

Interviul complet cu Tony da Silva

„Îți spun sincer că îmi pare rău că nu m-am stabilit în România”

- Am vorbit zilele trecute cu Camora, care ne spunea că se simte român. Pe dumneavoastră vă văd că aveți un respect pentru România și apreciați țara noastră cu adevărat. Dumneavoastră cum vă simțiți?
- Vreau să spun ceva. Iubesc țara mea, iubesc unde am fost, unde am trăit, la Paris. Dar dacă știam ce știu acum despre România..., îți spun sincer că îmi pare rău că nu m-am stabilit în România.