SPECIAL „Mergeam zilnic peste 10 km pe jos” » Confesiunile lui Marius Țic, căpitanul României la Jocurile Olimpice: „Dacă devenim conștienți de un lucru, urcăm în clasamentul mondial”

Campion cu CSA Steaua la finalul sezonului anterior și cel mai galonat portar din Superliga Națională, Marius Țic s-a numărat printrei cei 106 compatrioți care au experimentat pe viu farmecul de neegalat al Jocurilor Olimpice. Responsabilitatea a fost mare: Țic a fost căpitanul singurei naționale care a reprezentat România la Paris, într-o grupă în care marile puteri ale lumii, de calibrul Italiei, Croației, au ieșit în calea naționalei lui Bogdan Rath.

Țic radiografiază experiența de la Paris, vorbește despre potențialul naționalei și face dezvăluiri interesante, trecute prin filtrul personal, din săptămânile petrecute în Satul Olimpic.

„Am avut fluctuații destul de mari”

- Marius, a trecut o lună de la finalul Jocurilor Olimpice... Acum, la „rece”, cum ai descrie parcursul vostru de la Paris?
- Per total, nu putem să spunem că suntem mulțumiți de parcursul pe care l am avut la Jocurile Olimpice. Obiectivul nostru a fost să intrăm între primele 8 echipe, chiar dacă am avut o grupă destul de grea. Personal, aș fi vrut să fim mai constanți în evoluții, pentru că de la un meci la altul am avut fluctuații destul de mari. Știu că putem să arătăm mult mai mult decât ceea ce am reușit să aratăm la Paris.

- Privind înapoi, e ceva ce te-a impresionat în mod aparte la adversarele din grupa României?
- Am fost impresionat de jocul Italiei în fața noastră, a fost cea mai clară înfrângere pe care am suferit o (n.r. 18-7 în favoarea Italiei). M-a impresionat Croația, care a reusit să treacă în sferturile de finală de Spania, pe care foarte mulți oameni, inclusiv eu, o vedeam ca fiind favorită la câștigarea aurului.

„De când m-am apucat de polo am așteptat acest moment”

- Cum a fost pentru tine să reprezinți România într-o asemenea competiție din postura de căpitan? Ce sentimente te-au încercat la imn?
- Chiar dacă am câțiva ani buni în spate pe plan internațional, nimic nu se compară cu emoția trăită la Jocurile Olimpice. Calificarea în sine este extrem de dificilă, iar faptul au loc odată la 4 ani le fac cu atât mai speciale. Am așteptat de când m-am apucat de polo, de 17 ani, acest moment și tot ce pot să spun este că sunt extrem de fericit că pot să reprezint România la cel mai înalt nivel.

- Ai mai evoluat vreodată într-o atmosferă precum cea din La Défense Arena, de la ultimul meci din grupă?
- Singurul meci din cariera mea care se apropie ca atmosferă de ce am simțit în La Défense Arena a fost meciul decisiv pentru calificarea la Jocurile Olimpice din 2016, împotriva Italiei, la ei acasă. Faptul că s-a jucat în Italia și că meciul s-a decis în ultimele 7 secunde a creat o atmosferă incendiară!

- Cum ai simțit-o tu din bazin?
- Din bazin se simte prea puțin, în sensul în care toată energia din tribune te ajută să te conectezi și mai mult la meci și ajungi într-un punct în care efectiv nu auzi nimic, chiar dacă în tribune sunt peste 10.000 de oameni.

+6 FOTO

Marius Țic: „Ne putem bate cu marile forțe, dar avem nevoie de timp! E cea mai importantă resursă”

- Selecționerul spunea în repetate rânduri că actuala generație se află abia la început de drum. Cum vezi tu viitorul naționalei?
- Și eu spun același lucru, suntem la început de drum, pentru că avem încă foarte mulți ani în față, în care trebuie să facem totul să ajungem la potențialul nostru maxim. Faptul că am ajuns până în acest punct ne bucură, dar nu trebuie să ne mulțumească.

- Sigur, România a făcut un pas important atingând această calificare la Jocurile Olimpice, însă de cât timp crezi că e nevoie pentru a putea ajunge să luptăm și să țintim către lucruri și mai mărețe?
- Este loc de mult mai mult și mai bine și știu că putem să ajungem să ne batem de la egal la egal cu marile forțe din poloul mondial. Aș spune că avem nevoie de timp, pentru că este cea mai importantă resursă pe care o avem, dar cel mai mult va conta ce vom face cu acest timp. Chiar dacă poate să pară că avem destul timp, ar fi cea mai mare greșeală să ne bazăm pe acest lucru. Trebuie să fim profesioniști în fiecare zi din toată cariera pe care o mai avem de jucat, nu ne permitem să ne culcăm pe o ureche niciodată. Dacă suntem conștienți de acest lucru, sunt sigur că vom urca în clasamentul mondial din ce în ce mai sus.

- Crezi că Los Angeles 2028 e un obiectiv realizabil pentru această selecționată?
- Los Angeles era obiectivul stabilit de acum doi ani, Paris a venit ca un bonus, pentru că nu foarte multă lume ne dădea șanse. Parcursul pe care l-am avut a fost unul bun, am reușit să învingem toate adversarele de valoare apropiată noua, inclusiv Serbia, la Cupa Mondială de la Los Angeles, din 2023. Dar înca nu am reușit să spargem gheața în fața marilor puteri. Pentru Los Angeles, aș spune că trebuie să ne dorim mai mult decât calificare, trebuie să ajungem în următorii 4 ani să putem să jucăm de la egal la egal cu orice echipa din lume. Ușor de zis, mai greu de făcut. Aici, trebuie efort maxim, în primul rând din partea echipei, iar apoi a tuturor celor care sunt angrenați în poloul românesc. Doar împreună putem să reușim!

Viața în Satul Olimpic, între lumini și umbre: „În fiecare zi mergeam peste 10 kilometri pe jos”

- Ați petrecut două săptămâni în Satul Olimpic, cum ai cataloga acea experiență? Ce te-a impresionat cel mai tare acolo?
- Prima săptămână în Satul Olimpic a fost extraordinar de frumoasă, ne-am acomodat cu locația, rutina pe care urma să o avem pe toată durata competiției. Dar în același timp, este un mediu destul de obositor.

- În ce sens obositor? Poți detalia?
- La masă, aveai destul de mult de așteptat dacă mergeai la orele normale... Distanțele nu erau exagerat de mari între bloc și celelalte obiective de interes, dar erau foarte multe drumuri de făcut și cred că mergeam în fiecare zi peste 10 kilometri pe jos. Îi înțeleg pe cei care aleg să nu stea în Satul Olimpic, în special pe cei care merg să câștige medalii, pentru că fiecare gram de oboseală în plus poate sa facă diferența între aur și locul 4, de exemplu.

- Specialiștii spun că ești în top 10 portari ai lumii... Ai o vârstă ideală, 27 de ani, tu ce planuri ți-ai setat pentru perioada următoare?
- Am ajuns într-un punct în care mă bucur de ceea ce fac la maximum. Au fost ani extrem de grei, în care uneori mă temeam să mă bucur cu adevărat, pentru că aveam impresia că dacă o fac, o să mă relaxez și o s-o las mai moale, ceea ce nu am vrut să fac niciodată.

- Și cum ai trecut peste acest „sindrom”?
- Am găsit echilibrul între profesionalism și iubirea pe care o am pentru polo, pentru că, înainte de toate, de asta m-am apucat și am continuat acest sport, pentru că iubesc ceea ce fac. Scopul meu personal a fost întotdeauna să ajung sa fiu cel mai bun portar din lume. Pentru viitorul apropiat, tot ce îmi doresc este ca în fiecare meci pe care îl joc să apăr exact atât de multe șuturi câte sunt necesare pentru ca echipa mea să câștige fiecare meci.

• (P) UniCredit Bank, sponsor al Federațiilor Române de Canotaj, Scrimă și Polo