Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 06 septembrie 2024 19:46 / Actualizat vineri, 06 septembrie 2024 20:02
Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a analizat startul de sezon al echipei roș-albe. După 8 etape, echipa bucureșteană e pe locul 6 în Superliga, cu 12 puncte.
Dinamo s-a salvat de la retrogradare în sezonul trecut la baraj, după 2-0 cu Csikszereda. În actuala stagiune, „câinii” au început tare și au fost și pe podium, iar Kopic a numit aspectul pe care l-a îmbunătățit față de sezonul trecut.
Croatul a lucrat la jocul ofensiv al echipei lui, iar Dinamo are cel mai bun atac din Liga 1, la egalitate cu CFR Cluj, cu 16 goluri marcate.
Zeljko Kopic, analiza startului de sezon la Dinamo
„După opt runde, cred că trebuie să fim mulțumiți. Programul nu a fost ușor în aceste opt etape, plus meciul de cupă împotriva Voluntari. Simt că în club, în jurul clubului, sunt multe lucruri pozitive. Și toată lumea vede o îmbunătățire în modul în care jucăm, în mentalitatea noastră, în caracterul echipei.
Și pentru mine este foarte important să avem acest punct de plecare pentru meciurile următoare. Desigur, avem multe, multe lucruri pe care trebuie să le îmbunătățim, să le dezvoltăm. Dar în acest moment cred că mergem în direcția bună. În ultimele șase luni am avut perioade grele, momente dificile.
Dar am supraviețuit. Acesta a fost pentru mine o provocare uriașă. Și pentru mine a fost foarte, foarte important să gestionez toată această situație. Și știu că, chiar și în acea perioadă, am făcut unele îmbunătățiri, că am avut câteva meciuri bune, dar nu am avut această consistență.
Acum, de la primul antrenament, de la începutul noului sezon și în Slovenia pentru cantonamentul de pregătire, am lucrat mult la partea noastră ofensivă. Dar știi că am lucrat și înainte la asta.
Vreau să îmbunătățesc această parte a jocului nostru cât de mult posibil. Dar, de asemenea, am semnat câțiva jucători despre care simt că le este mai ușor să se adapteze acestui stil de joc”, a declarat Kopic, potrivit Radio Dinamo.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”