Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat luni, 09 septembrie 2024 10:27 / Actualizat luni, 09 septembrie 2024 10:34
Edgaras Jankauskas (49 de ani), selecționerul Lituaniei, i-a făcut o scurtă descriere lui Mircea Lucescu (79), înaintea meciului cu România, care se va juca de la 21:45, în runda cu numărul #2 din Liga Națiunilor.
După victoria din Kosovo, scor 3-0, România ocupă prima poziție, cu 3 puncte, în grupa din care mai fac parte Cipru și Lituania. Adversara de astăzi a „tricolorilor” a fost învinsă în prima etapă de Cipru, scor 0-1, și se clasează pe locul 3.
Înaintea meciului care va avea loc pe stadionul Steaua, Edgaras Jankauskas s-a declarat fanul lui Mircea Lucescu, pe care îl numește „o figură legendară a fotbalului”. Este foarte entuziasmat că va întâlni o echipă antrenată de „Il Luce”.
Selecționerul Lituaniei, entuziasmat că se va duela cu Mircea Lucescu: „Va fi o mare onoare să întâlnesc o echipă pregătită de el”
„Românii și-au schimbat antrenorul și asta le-a distrus un pic munca analiștilor noștri, dar nu sunt mari schimbări în jocul echipei. Noul selecționer este suficient de înțelept încât să nu facă mari schimbări. Lotul de jucători s-a schimbat foarte puțin, iar primul 11 a rămas același cu cel folosit la Campionatul European.
Mircea Lucescu este o figură legendară a fotbalului, la nivel mondial, care a antrenat multe echipe celebre, așa că va fi o mare onoare să întâlnesc o echipă pregătită de el”, a spus Edgaras Jankauskas, conform 15min.lt.
România - Lituania, echipele probabile
ROMÂNIA (4-1-4-1): Niță - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu - M. Marin - Man, Stanciu, Răzvan Marin, F. Coman - Drăguș;
Rezerve: Alibec, Artean, Mihăilă, V. Ghiță, I. Hagi, C. Manea, Mitriță, Olaru, Târnovanu, L. Popescu, G. Pușcaș, Sorescu;
Selecționer: Mircea Lucescu;
LITUANIA (5-4-1): Gertmonas - Sirvys, Kazukolovas, Girdvainis, Tutyskinas, Lasickas - Slivka, Vorobjovas, G. Matulevicius, V. Paulauskas - Kucys;
Rezerve: Atanavicius, Barauskas, Bertasius, Kalinauskas, Lekiatas, Mikelionis, Milasius, G. Paulauskas, Romanovskij, Upstas, Verbickas;
Selecționer: Edgaras Jankauskas;
Suporterii sunt invitați să vină îmbrăcați în galben pentru a susține echipa națională într-un stadion plin. Zidul Galben și Generația de Suflet vor cânta împreună imnul național, arătând încă o dată unitatea care a impresionat pe toată lumea la Campionatul European.
- FRF.ro
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat