Articol de David Marinescu - Publicat vineri, 13 septembrie 2024 11:03 / Actualizat vineri, 13 septembrie 2024 11:35
Mihai Stoica (59 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a vorbit despre Cristina Neagu (36 de ani), desemnată de 4 ori cea mai bună handbalistă a lumii.
Cristina Neagu a anunțat joi că își va încheia cariera la sfârșitul acestui sezon. Interul stânga de la CSM București era o apariție obișnuită la meciurile celor de la FCSB. De aici și relația specială cu Mihai Stoica.
Mihai Stoica, elogii la adresa Cristinei Neagu: „Era mai bună decât vreo trei jucători de la noi”
„Perioada de după operații a petrecut-o la noi. O sportivă de excepție și o persoană foarte plăcută. Cel puțin la noi doi a fost o chimie extraordinară.
La un moment dat i-am zis, când am văzut că lovește mingea cu piciorul: «Cristino, cred că ești mai bună decât vreo trei jucători de la noi». O sportivă de excepție, orice sport ar fi făcut, cred că era de cel puțin patru ori cea mai bună sportivă din lume. Uriașă sportivă, uriașă!”, a declarat Mihai Stoica, potrivit primasport.ro.
Cristina Neagu, cea mai mare handbalistă din istoria României, și-a anunțat retragerea
„Am un mesaj important pentru iubitorii handbalului și mai ales pentru oamenii care m-au susținut și m-au urmărit de-a lungul carierei mele. Am decis ca la finalul acestui sezon să mă retrag din activitatea de handbalistă, am decis asta de ceva timp, nu a fost peste noapte, m-am tot gândit la momentul potrivit, dar acesta nu e niciodată.
Am hotărât că acesta va fi ultimul meu sezon pe terenul de handbal. Nu ştiu dacă e un singur motiv, cred că momentul acesta vine în cariera oricărui sportiv, dar nu vreau să fie o veste tristă, ci să ne bucurăm cu toţii”, a spus Cristina Neagu.
Am trăit în altă generație. Nu-mi doream să stau pe telefon, eram toată ziua afară, am jucat toate jocurile copilăriei. Mi-a plăcut de mic copil să sar, să alerg, să câștig. Mi-au plăcut lucrurile astea și mi-a fost foarte simplu. Îmi plăcea să joc baschet, fotbal. Am ajuns la handbal din întâmplare! Nici nu știam ce e handbalul, nu văzusem în viața mea un joc de handbal. Când am intrat în sală am zis: "Stai așa! Simt că sportul ăsta e făcut pentru mine!"
Cristina Neagu