OPINII  »  EDITORIAL

Cronica sentimentală a unui vis

Editorial Luminita Paul
Editorial Luminita Paul

Articol de - Publicat sambata, 14 septembrie 2024 10:09 / Actualizat sambata, 14 septembrie 2024 10:09

La început, în copilărie și adolescență, erau patru pagini în format mic – mult mai târziu am aflat că se numește offset – sub titlul simplu Sportul.

  • Downloadează gratuit ediția specială a Gazetei Sporturilor, aici

Foile deseori cu cerneala ușor întrepătrunsă, pe care le smulgeam din mâna tatei atunci când se întorcea de la serviciu. Voiam să citesc eu prima, iar el, cu generozitate, acceptase la un moment dat să cedeze întâietatea, să-și amâne propriul tabiet.

Așa era atunci, ca să ai Sportul, trebuia să faci abonament și la unul dintre ziarele oficiale, România liberă sau Scânteia. Tata avea la al doilea, dar nu-mi amintesc să-l fi văzut citind acolo altceva decât tot rubrica de sport.

Așa era atunci, da, final de ani 1970, apoi anii 1980, cu doar două ore de program TV, cărți dacă aveai deja o bibliotecă bogată, ieșitul la joacă alături de prieteni. Și sport. Și Sportul.

Varianta umană a Google-ului

Textele care începeau pe prima pagină și continuau, se încheiau la interior poate doar cu câteva rânduri. Citeam tot și țineam minte. Puteam să spun în orice moment nu recordul mondial al oricărei probe de atletism, ci cea mai bună performanță a anului. Destui eram varianta umană a Google-ului de azi.

Sportul era refugiul pentru mulți, copii, adolescenți, tineri și maturi. Și Sportul, chiar dacă uneori, spre finalul erei comuniste tot mai des, începea cu o cuvântare sau raportul vreunei plenare.

Apoi, după 1989, lucrurile s-au schimbat. Sportul a redevenit Gazeta Sporturilor, rămânând, de fapt, același, reperul. În 1993 am ajuns acolo, venind de la un ziar general, Azi, unde petrecusem 9 luni într-un mediu vizibil modernizat: se lucra deja pe calculatoare, exista o legătură prin modem cu acces la ziare din SUA, Washington Post, Boston Globe, New York Times, iar articolele se puteau printa.

Cronica sentimentală a unui vis
Decembrie 1989 - Sportul a redevenit Gazeta Sporturilor

Premiul era să-l vezi pe Ioan Chirilă

La Gazetă însă, într-un început de noiembrie, am intrat în sanctuar. Și într-un vis împlinit. Alături de Cătălin Tolontan – eram cei mai tineri. Acolo ritmul era altul, parcă lumea mai avea încă timp să respire adânc înainte de a scrie prima literă. La mașina de scris, desigur. Trecând pe culoare, se auzeau din spatele ușilor tastele lovite sincopat. Iar eu eram copleșită de privilegiul de a pune chipuri în spatele semnăturilor pe care le știam de atâta vreme.

Am nimerit în birou cu Mihai Trancă, Ioan Novac, Tiberiu Stama și Ionel Pană. Am fost primită bine și am învățat lucruri practice, de bază, pe care articolele din Boston Globe sau Miami Herald nu mi le puteau preda. Am primit sfaturi fără ceartă.

Am fost singură în prima deplasare să fac un material despre pârtia de bob din Sinaia trimisă de regretatul nea Biță Stănculescu. Emanuel Fântâneanu mi-a făcut loc să scriu în pagina de sport internațional. Mă intimida imens faptul că Radu Urziceanu îmi adresa câte o observație blândă. Premiul era să-l vezi trecând pe culoar, visător, cu pașii lenți, pe Ioan Chirilă.

Cronica sentimentală a unui vis
Ioan Chirilă, alături de Mircea Lucescu

O istorie care se scrie în timp real

Am fost la meciuri de handbal, hochei, la Naționale de înot și atletism. Am mers în tipografie. Ucenicul-burete, concept care azi nu mai există și nu va mai exista niciodată. De multe ori, încă timidă sau speriată.

Dacă voiai să scrii ceva, treceai într-un caiet, al departamentului, iar textul tău era parcurs de toți specialiștii sportului respectiv, apoi de cei cu responsabilitate, până ajungea spre pagină. Încă un lucru care nu va mai exista niciodată fiindcă lumea s-a schimbat. Am învățat. Așa au trecut trei luni, apoi 10 ani până la o nouă întâlnire cu Gazeta, în alte timpuri, deja mai dinamice, dar incomparabil de încete față de ce trăim acum.

Deasupra a tot ce e mai sus, sunt acum, în toamna lui 2024, după 100 de ani, trei litere. GSP. Și o istorie care se scrie în timp real.

Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Comentarii (3)
OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  14 Septembrie 2024, 18:30

Luminita Paul este o jurnalista puternica ...care cunoaste mult sport in special tenis...niciodata ...dar absolut niciodata ea nu bate campii ...in schimb veneticul asta de muzzi1 care s a aciuat in Coiciu venind din fundul Moldovei crede ca este inteligent ...murdareste in necunostiinta de cauza un jurnalist adevarat despre care nu stie absolut nimik ...cu acesti oameni s a umplut Constanta ...rusine sa ti fie muzzi1 ...sa te acopere rauri de rusine ...

muzzi1
muzzi1  •  14 Septembrie 2024, 13:13

cam bati campii! si murdaresti niste amintiri frumoase cu asocierea cu cele trei litere! gsp! care inseamna jiji, more jiji, mai mult jiji, si mai mult jiji, niste giovani, niste puscariasi gen Iancu , niste pacienti gen Dragomir, Prodanca, Andrea Mocanu si chilotii iubitelor unor fotbalisti! aia E gsp astazi! sa iti fie rusine!

miculfecesebist
miculfecesebist  •  14 Septembrie 2024, 13:02

Da, au fost vremuri frumoase, abia asteptam sa vina ziarul " Sportul" ...pacat ca in ziua de azi a devenit un ambalaj de impachetat p.e.s.t.e.l.e. , in care primele 5 stiri sunt cu ciobanul , fecesebe, meme si prodanca...Restul sunt amintiri

Vezi toate comentariile (3)
Comentează