Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat duminica, 15 septembrie 2024 22:32 / Actualizat luni, 16 septembrie 2024 09:22
PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu (55 de ani), a remizat cu Panathinaikos, scor 0-0, în runda cu numărul #4 din prima ligă din Grecia.
Cei de la PAOK au început meciul în forță. Baba Rahman a avut prima ocazie a meciului după doar 11 minute, dar Dragowski s-a opus. A urcat apoi șutul trimis de Chalov, dar portarul oaspeților a fost la post și de această dată. Tete putea marca și el în minutul 18, dar Dragowski a apărat din nou.
GALERIE FOTO. PAOK, la primul pas greșit în noul sezon de campionat
S-a intrat la vestiare cu 0-0, la capătul unei reprize în care echipa lui Răzvan a fost mai periculoasă.
La reluare, tot PAOK a avut inițiativa, Schwab s-a înălțat și a trimis cu capul puțin pe lângă poartă. După un meci în care nu i-au creat mari emoții lui Kotarski, oaspeții puteau lovi decisiv în minutul 90+2, la încercarea vârfului Ioannidis. Acesta a șutat din interiorul careului, dar portarul gazdelor a respins.
S-a încheiat 0-0, iar echipa lui Răzvan se clasează pe locul 4, după primele 4 etape, în timp ce Panathinaikos ocupă locul 7, cu 5 puncte.
FINAL. PAOK - Panathinaikos 0-0
PAOK - Panathinaikos, echipele de start
PAOK: Kortraski - Jonny, Kedziora, Michailidis, Baba - Ozdoev, Schwab - Zivkovic, Konstantelias, Taison - Chalov
Rezerve: Bakayoko, Camara, Colley, Despodov, Murg, Samatta, Sastre, Shoretire, Tsiftsis
Antrenor: Răzvan Lucescu
Panathinaikos: Dragowski - Vagiannidis, Ingasson, Jedvaj, Mladenovic - Arao, Maksimovic - Tete, Bakasetas, Pellistri - Ioannidis
Rezerve: Baldock, Djuricic, Cerin, Jeremejeff, Lodygin, Mancini, Max, Ounahi, Schenekeveld
Antrenor: Diego Alonso
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”