GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  IMOBILIARE

Acuzați de spălare de bani, Gigi Becali și Vasile Geambazi au obținut clasarea: „Fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție”

Gigi Becali / foto: Arhiva GSP +45   FOTO
Gigi Becali / foto: Arhiva GSP

Articol de - Publicat miercuri, 18 septembrie 2024 12:15 / Actualizat joi, 19 septembrie 2024 01:11

Tribunalul București l-a achitat pe fond pe Emil Nuțiu, omul acuzat că i-ar fi favorizat pe Gigi Becali și pe Vasile Geambazi, nepotul acestuia, să obțină despăgubiri în mod fraudulos pentru un teren din Voluntari. Justificarea? „Fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție”. Patronul de la FCSB și Geambazi au scăpat la rândul lor de acuzații.

Emil Nuțiu, un evaluator al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, fusese acuzat de procurorii DNA că, în urmă cu 13 ani, ar fi supraevaluat respectivul teren cu 164%, „umflându-i” valoarea cu peste 148 de milioane de euro.

Însă Nuțiu, Becali și Geambazi au răsuflat ușurați: au scăpat de acuzații, pe motiv că procurorii ar fi încadrat greșit faptele reținute în sarcina acestora, arată investigația jurnalistului Libertatea Ionuț Mureșan, reporter specializat pe instanțe.

Evaluatorul Emil Nuțiu, achitat pentru despăgubirile frauduloase acordate lui Gigi Becali

Emil Nuțiu a scăpat de acuzații fiindcă fapta sa nu ar fi fost săvărșită cu vinovăția cerută de legea penală, mai arată sursa citată.

Instanța a făcut referie la efectele deciziilor Curții Constituționale cu privire la modul în care a fost redefinit abuzul în serviciu și ce efect au aceste hotărâri asupra acuzațiilor de participație improprie la presupusa infracțiune.

„Urmare a decziilor pronunțate de Curtea Constituțională a intervenit o modificare a laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu, în sensul că această infracțiune poate fi reținută numai în cazul în care subiectul activ încalcă o dispoziție continuată într-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență.

(...) În cazul de față, elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu nu pot fi analizate de către instanță, întrucât infracțiunea de abuz în serviciu săvârșită de funcționarii determinanți de către inculpat să încalce atribuțiile prevăzute în lege nu a fost descrisă prin rechizioriu.

Pentru a fi sancționată participația improprie sub forma instigării trebuie să aibă efect și să fie urmată de realizarea de către cel instigat a cel puțin unei tentative incriminate, chiar dacă autorul nu este pedepsit.

Nefiind însă realizată nicio prezentare a faptei presupus a fi săvârșită de autori (membrii Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelo) ce a fi fost îndeplinite în mod defectuos (prin încălcarea legii), instanța se află în situația în care nu poate nici măcar să stabilească elementele participației improprii - determinarea unei alte persoane să săvârșească o infracțiuni.

Toată această analiză ce trebuia efectuată în raport de presupusa faptă a autorilor a fost în mod greșit realizată de procuror în raport de fapta celui ce se presupune că a acționat în calitate de instigator.

În concluzie, în absența identificării unei baze factuale care să poată fi încadrată în elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art.297 din Codul penal, respectiv identificarea în sarcina autorilor (chiar lipsei de vinovăție), nu a altor participanți (instigatori sau complici), a unor atribuții de serviciu care au fost exercitate în mod defectuos, cu încălcarea legii, care să fi produs o pagubă sau o vătămare intereselor legitime ale unei persoane, nu se poate aprecia că fapta că fapta imputată inculpatului întrunește elementele constitutive ale infacțiunii de abuz în serviciu săvârșite sub forma participației improprii, neputându-se face astfel dovada faptului că este urmată de realizarea de către cel instigat a unei infracțiuni (chiar dacă autorii nu ar fi pedepsiți), astfel că în cauză se va dispune achitarea acestuia”.

Procurorii DNA: „A întocmit Raportul de evaluare prin manopere frauduoloase”

Pe 4 noiembrie 2020, Emil Nuțiu fusese trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu. Legat de activitatea lui Nuțiu, procurorii DNA au fost următoarele:

  • În exercitarea atribuțiilor de evaluator în cadrul societății desemnate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în dosarul ANRP nr.22716/FFCC/2010 pentru evaluarea unui teren (fictiv) de 21,75 hectare din Tarlaua 4 Voluntari.
  • A întocmit Raportul de evaluare din 09.06.2011 cu încălcarea Legii nr.247/2005 și a Standardelor Internaționale de Evaluare, prin manopere frauduloase. A estimat valoarea terenului-subiect la 297.636.000 RON (328 euro/metru pătrat)
  • Prin acest raport, Emil Nuțiu a supraevaluat fraudulos terenul-subiect cu 164% (184.819.120 RON) mai mare decât valoarea de piață estimată conform Standardelor Internaționale de Evaluare (112.810.880 RON - 124 euro / metru pătrat) și a înaintat acest raport Secretariatului CCSD, purtând acordul falsificat al cesionarului Vasile Geambazi, datat 14.06.2011.
  • A determinat membrii Comisiei Naționale pentu Compensarea Imobiliarelor (fosta CCSD) să emită Titlul de despăgubire nr. 29 / 27.06.2013 la cuantumul de 297.630.000 RON prin încălcarea Legii nr. 247/2005, fără însă ca aceștia să cunoască modul ilegal și fraudulos de întocmire și depunee a Raportului de evaluare din 09.06.2011.
  • Despăgubirea frauduloasă a fost încasată de cesionarul Vasile Geambazi de la partea civilă Ministerul Finanțelor Publice și a fost transferată în cea mai mare parte beneficiarului George Becali

Dar Emil Nuțiu a scăpat de acuzații fiindcă fapta sa nu ar fi fost săvărșită cu vinovăția cerută de legea penală, mai arată reconstituirea publicată azi de Libertatea.

Potrivit sursei citate, trecutul lui Emil Nuțiu e unul zgrunțuros. Acesta a mai fost implicat într-un proces legat de activitata lui ca evaluator al ANRP, scăpând de răspunderea penală pe fondul deciziilor Curții Constituționale și ale Înaltei Curți în ceea ce privește prescripția.

Concret, Nuțiu a primit o decizie de încetare a procesului penal în care era judecat împreună cu Crinuța Dumitrean, fosta șefă a ANRP, și afaceristul Dorin Cocoș, condamnat în trecut în „Dosarul Microsoft”. Cauza penală viza o ipostază similară, despăgubirile supraevaluate acordate în 2011 rechinului imobiliar Gheorghe „Stelu” Stelian.

Gigi Becali / foto: Arhiva GSP
Gigi Becali / foto: Arhiva GSP
Gigi Becali / foto: Arhiva GSP
Gigi Becali / foto: Arhiva GSP
Gigi Becali / foto: Arhiva GSP
+40 FOTO

Gigi Becali și nepotul Vasile Geambazi scăpaseră deja de acuzații

Într-un dosar separat de cel al lui Emil Nuțiu, patronul de la FCSB, Gigi Becali, și nepotul său, Vasile Geambazi, au obținut din partea DNA decizia de clasare. Aceștia erau vizați de săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani, fapte presupus a fi săvârșite în perioada 2014-2019, conform Libertatea. Becali e cel care a fost avantajat de evaluarea efectuată de Emil Nuțiu.

„La data de 24 iunie 2021, cu privire la infracțiunile reținute în sarcina oamenilor de afaceri menționați, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, în conformitate cu prevederile art. 16, lit. b, teza a II-a („fapta (...) nu a fost săvârșită cu vinovătia prevăzuta de lege”) din Codul de Procedura Penală.

Din analiza aspectelor cercetate cu privire la infracțiunile pentru care s-a efectuat urmărirea penală, nu au rezultat probe suficiente pentru a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă că cei doi oameni de afaceri ar fi dobândit sau folosit despăgubirea supraevaluată fraudulos din dosarul ANRP cu vinovăția prevăzută de lege.

Anterior, la data de 4 noiembrie 2020, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a evaluatorului desemnat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave”, precizau procurorii DNA într-un comunicat din data de 5 octombrie 2021.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (26)
florar
florar  •  19 Septembrie 2024, 13:48
Postat de observator_federal pe 18 Septembrie 2024, 14:22

Despre ce e vorba? "Afacerea lui Becali aplică o schemă întâlnită și în alte dosare DNA - au cumpărat cu doar un milion de euro drepturile asupra terenului de la un moștenitor care aștepta să fie despăgubit de Comisia Centrală de Restituire a Proprietăților (CCRM). Becali și Geambazi și-au reevaluat terenul și s-au adresat instanței, pe motiv că instituția înființată pentru despăgubirea celor cu proprietăți confiscate de comuniști întârzie să le facă dreptate. Astfel, cei doi oameni de afaceri au ajuns să obțină aproape 75 de milioane de euro (după schimbul valutar valabil în 2010) pe un teren pe care l-au cumpărat cu doar un milion de euro.". 75 milioane Euro despăgubiri din partea statului?? Ce mai spune acum băeții ăia care se sufocă de indignare când vorbesc despre" cazarma sovietoidă" de la clubul Steaua, care risipește banul public?

Uite mă ce face oamenii buni care va conduce la Craiova !!! ,,Mihai Rotaru, finanțatorul lui CS U Craiova, figura ca suspect, a fost clasat de către DNA, considerându-se că faptele incriminate nu au constituit fapte penale...Dosarul care viza activitatea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților...,, Doar ...109 milioane !

florar
florar  •  19 Septembrie 2024, 13:42
Postat de tictictic pe 19 Septembrie 2024, 10:38

Nu-i inteleg pe cei ce posteaza comentarii pe teme pe care nu le stapanesc. Nu voi face teorie; voi prezenta un exemplu concret. Cunosc pe cineva care s-a judecat 25 de ani prin tribunale cu Statul Roman pentru despagubiri asupra unui teren intravilan confiscat abuziv in 1949 si mostenit conform legii retrocedarilor dupa '90. Avea toate actele si dovezile "beton", primise chiar si titlu de proprietate prin '94; insa Statul Roman a refuzat sa-l puna in posesie sau sa-i acorde despagubiri. 25 de ani de zeci de procese, apeluri si recursuri, taxe de timbru, avocati, zeci de drumuri la judecatoriile din judet, hoteluri, trenuri (el e bucurestean, terenul e intr-un oras din celalalt capat al tarii), plati pentru expertize cadastrale, taxe de tot felul... in total cam 50 de mii de euro cheltuiti degeaba si nervi pe masura. Pentru un teren care, oficial, la pretul pietei, era evaluat la 1 mil de euro. In fine, omul s-a pensionat in urma cu 2 ani, cu o pensie modesta si, bolnav fiind, a renuntat. Astfel a acceptat oferta unei firme care se ocupa cu asa ceva si si-a cedat drepturile litigioase contra sumei de 100 de mii de euro, cu acte legale la notariat. Firma aia a actionat rapid: in 6 luni a castigat dreptul la despagubiri in instanta; dupa 1 an ANRP, in urma evaluarii unui expert autorizat, a dispus achitarea sumei de 1,8 mil de euro despagubiri de la bugetul de stat, validata in final de catre instanta. Totul, perfect legal! Despre asta vorbim!

Și Rotaru dar și Mititelu au primit despăgubiri pe aceleași principii... Desigur că olteanul se uită ta mai repede la București decât la Craiova ...

tictictic
tictictic  •  19 Septembrie 2024, 10:38
Postat de observator_federal pe 18 Septembrie 2024, 14:22

Despre ce e vorba? "Afacerea lui Becali aplică o schemă întâlnită și în alte dosare DNA - au cumpărat cu doar un milion de euro drepturile asupra terenului de la un moștenitor care aștepta să fie despăgubit de Comisia Centrală de Restituire a Proprietăților (CCRM). Becali și Geambazi și-au reevaluat terenul și s-au adresat instanței, pe motiv că instituția înființată pentru despăgubirea celor cu proprietăți confiscate de comuniști întârzie să le facă dreptate. Astfel, cei doi oameni de afaceri au ajuns să obțină aproape 75 de milioane de euro (după schimbul valutar valabil în 2010) pe un teren pe care l-au cumpărat cu doar un milion de euro.". 75 milioane Euro despăgubiri din partea statului?? Ce mai spune acum băeții ăia care se sufocă de indignare când vorbesc despre" cazarma sovietoidă" de la clubul Steaua, care risipește banul public?

Nu-i inteleg pe cei ce posteaza comentarii pe teme pe care nu le stapanesc. Nu voi face teorie; voi prezenta un exemplu concret. Cunosc pe cineva care s-a judecat 25 de ani prin tribunale cu Statul Roman pentru despagubiri asupra unui teren intravilan confiscat abuziv in 1949 si mostenit conform legii retrocedarilor dupa '90. Avea toate actele si dovezile "beton", primise chiar si titlu de proprietate prin '94; insa Statul Roman a refuzat sa-l puna in posesie sau sa-i acorde despagubiri. 25 de ani de zeci de procese, apeluri si recursuri, taxe de timbru, avocati, zeci de drumuri la judecatoriile din judet, hoteluri, trenuri (el e bucurestean, terenul e intr-un oras din celalalt capat al tarii), plati pentru expertize cadastrale, taxe de tot felul... in total cam 50 de mii de euro cheltuiti degeaba si nervi pe masura. Pentru un teren care, oficial, la pretul pietei, era evaluat la 1 mil de euro. In fine, omul s-a pensionat in urma cu 2 ani, cu o pensie modesta si, bolnav fiind, a renuntat. Astfel a acceptat oferta unei firme care se ocupa cu asa ceva si si-a cedat drepturile litigioase contra sumei de 100 de mii de euro, cu acte legale la notariat. Firma aia a actionat rapid: in 6 luni a castigat dreptul la despagubiri in instanta; dupa 1 an ANRP, in urma evaluarii unui expert autorizat, a dispus achitarea sumei de 1,8 mil de euro despagubiri de la bugetul de stat, validata in final de catre instanta. Totul, perfect legal! Despre asta vorbim!

Vezi toate comentariile (26)
Comentează