Articol de Octavian Cojocaru - Publicat vineri, 20 septembrie 2024 10:54 / Actualizat vineri, 20 septembrie 2024 11:57
Povestea aceasta este despre Gyula Limbeck. Sau Jules Limbeck. Sau Gules Limbeck. Ori Jul Lamberg. Ai noștri n-au căutat să-l „românizeze”, dar probabil am fi ajuns la un „Iuliu Limbec”. Este o poveste de film, învăluită în multe mistere și care, se pare, nu s-a terminat cu un happy-end, ci dimpotrivă.
Vorbim despre un maghiar - după unele surse ar fi fost un etnic maghiar de origine evreiască -, născut la Aiud, în Transilvania, când această regiune se regăsea încă în granițele Imperiului Austro-Ungar.
Pe cât de multe sunt dilemele legate de originea sa și de adevărata lui identitate, pe atât de numeroase sunt și nedumeririle legate de cariera lui de fotbalist și, mai ales, despre sfârșitul vieții lui.
Prima dilemă este legată chiar de data de naștere a acestuia. Unele surse notează că Limbeck s-ar fi născut în 1899, altele că ar fi venit pe lume pe 13 octombrie 1904.
Să începem cu ce știm clar despre Limbeck! Era născut la Aiud, a jucat fotbal ca atacant și cele mai multe referiri la el spun că avea dublă cetățenie: maghiară și franceză. Dar, veți vedea, știa și românește!
A jucat în reprezentativa Sibiului, la Ujpest, Ferencvaros, Austria Viena
Despre jucătorul Gyula Limbeck - rămânem la această variantă, probabil cea corectă în momentul nașterii lui - nu se știu prea multe. Poate și pentru că n-a avut realizări deosebite.
În presa românească, prima dată numele Limbeck apare în octombrie 1925, la gruparea NSE Sibiu, la două meciuri din Campionatul Regional al Sibiului. În aprilie 1927, Limbeck a marcat pentru Austria Viena într-un meci cu Linz.
În toamna anului 1927, îl găsim în reprezentativa Sibiului la un meci la Brașov. Iar apoi la alte partide susținute de Șoimii Sibiu. Unde își probează prima oară și calitățile de antrenor, în toamna anului 1927.
Sibiu
(...)
Duminică 4 a. c. s’a jucat în oraşul nostru concursul de football camp. N.S.E. - Şoimii 6-1 (3-0). (...)
Şoimii: Petrişor, Borza şi Radu, Chidu, Şoimoşi, Szabó, Blum, Oprescu, Vitan, Deutsch, Bârsan.
N.S.E.: Szabo, Kurt şi Cap de Bou (n.r. - foarte probabil e vorba despre o poreclă), Fele, Gherman, Losonzy, Limbeck I, Dora, Zondai, Datky, Limbeck II.
(„Universul”, 9 octombrie 1925)
Sibiu
Duminică, 25 c, s-a jucat, pe terenul „Școalei de gimnastică”, matchul de campionat H.T.V. – N.S.E. 5-2 (4-1). (…) Deabia unul dintre cele 2 puncte a fost marcat de N.S.E. prin Limbeck (…).
(„Universul”, 30 octombrie 1925)
Football
Braşov: Braşov- Sibiu 1-1 (0-0)
Matchul amical dintre reprezentativele celor două oraşe, jucat pe terenul „Braşoviei", s-a terminat nedecis, reprezentând dealtfel rezultatul adevărat, căci ambele echipe au fost de forţă egală. (...) De la Sibieni, s’au remarcat: centrul-înaintaş Limbek, care s’a întrebuinţat tot aşa de bine la înaintare ca şi în apărare. (...)
(„Gazeta Transilvaniei”, 10 august 1927)
Un articol amplu pe 2 pagini - „O carte scoate la iveală istoria «șoimilor»” , din „Monitorul de Sibiu” -, a dat detalii despre un manuscris intitulat „Șoimii Sibiu, date din perioada 1910 – 1950”, redactat de Constantin A. Meisner, care n-a mai văzut niciodată lumina tiparului, ne mai oferă un detaliu despre eroul poveștii noastre. Acolo este menționat și antrenorul-jucător Limbeck.
(...) Primul semnal potrivit căruia „Şoimii“ nu mai este o echipă slabă, este dat în 1927, la Craiova, cu ocazia unei întîlnirii amicale, desfăşurată între formaţia reprezentativă locală, campioana regiunii Oltenia, şi trupa de pe Cibin. După un meci electrizant, care a strîns în tribune cîteva mii de spectatori, alb-albaştrii înving cu 6-5, prin golurile marcate de Şerb (2),Puşcaş (2), Limbeck (2). În acel meci, echipa sibiană a evoluat în formula: Jivu, Bologa, Kerri, Chidu, Winckler, Neagoe, Limbeck, Puşcaş, Şerb, Roman, Brendorfer. (…) Sub comanda antrenorului jucător, Limbeck, „Şoimii“ Sibiu începe să îşi cristalizeze o formulă de echipă, cu care, un an mai tîrziu, va obţine cea mai mare performanţă din istoria clubului de pînă atunci. (...)
(„Monitorul de Sibiu”, 25 iunie 2001)
Se mai dau drept borne ale carierei lui Ujpest și Ferencvaros Budapesta, dar nu sunt date concrete când și cât a jucat pentru cei doi coloși din capitala Ungariei. A făcut un scurt popas și la Austria Viena. De asemenea, este menționată în diverse surse și o aventură a fotbalistului Limbeck în Belgia, dar nimeni n-a pomenit măcar echipa la care ar fi jucat, nici sezonul.
„Limbeck, înaintaşul centru, ne salută în româneşte”
Ajungem în vara anului 1930. Echipa națională a României tocmai se pregătea de aventura la primul Campionat Mondial de fotbal.
În acea perioadă, Juventus București (n.r. - echipa care din 1952 s-a mutat la Ploiești și a devenit Petrolul) a decis să invite la București pe Galata Serai. Așa era notată în presa timpului Galatasaray.
Echipa din Istanbul a venit la București cu Limbeck în frunte, care a salutat în românește.
Foot-Ball Asociaţie
Azi: Juventus - Galata Serai (Constantinopol)
Miercuri la orele 11 şi 40 a sosit în Capitală echipa „Galata Serai“, fosta campioană de foot-ball a Turciei. Ce decepţie! Din 22 de persoane nici una nu trădează poezia minaretelor din Stambul, nici un semn de distinctiv, nici un vestigiu care să amintească de imperiul lui Abdul Hamid. (...)
Limbeck, înaintaşul centru, ne salută în româneşte. Stupefacţia nu vă miră. Excelentul jucător, născut la Aiud, şi-a luat bacalaureatul la Sibiu, a învăţat foot-ball la Budapesta, şi-a luat licenţa la Viena şi e acum profesor de arhitectură modernă la facultatea din Stambul. Domnul profesor jonglează între minge şi studenţi, unii mai bătrâni chiar decât el. (…)
(„Dimineața”, sâmbătă, 7 iunie 1930)
Juventus a învins Galata Serai cu 4-2 (2-1)
Bucureştenii au fost superiori
(...) Limbeck, cel din Aiud şi Sibiu, e deasemeni jucător bun. (...)
D. Xifando, ca arbitru, a condus cu tact o partidă în care Juventus a fost net superior.
JUVENTUS: Laky; Deleanu, Sile Georgescu; Wetzer II, Vogl, Remeny; Maior II, Carianopol, Wetzer I, Rafinski, Bertha.
GALATA SERAI: Auni; Asim, Midhat; Subhi, Nihat, Ledat; Mehmet, Emerjument, Limbeck, Rebij, Kemal.
(„Dimineața”, 8 iunie 1930)
Juventus – Galata Serai 4-2 (2-1)
(…) Dela oaspeţi au jucat bine extremele Sefik şi Mehmet, ca şi centrul Limbeck. (...)
(„Curentul”, 7 iunie 1930)
A câștigat titlul orașului Istanbul
Din cronicile dedicate partidei amicale Juventus – Galatasaray (4-2) rezultă clar că Limbeck juca. Așadar, cu mult înainte de Iosif Rotariu, Gică Hagi, Gică Popescu, Adrian Ilie și toți ceilalți a mai fost un jucător născut în România care a îmbrăcat tricoul „galben-roșiilor”.
Nu știm dacă evolua și în partidele oficiale, dar știm că Galata a fost prima sa bornă clară ca antrenor!
Pe lista cu antrenorii de la Galatasaray se menționează că mandatul lui Jules Limbeck a început pe 1 aprilie 1930 și s-a terminat pe 30 iunie 1931. Iar maghiarul născut la Aiud și-a trecut în palmares titlul de campion al orașului Istanbul în ediția 1930 – 1931. Pe atunci, în Turcia se desfășurau doar campionate zonale, nu exista o competiție la nivel național.
A fost un campionat cu 8 echipe, pe care Galatasaray l-a câștigat acumulând 37 de puncte (14 meciuri, 10 victorii, 3 remize, 1 înfrângere, 49 de goluri marcate, 12 – primite. Ciudat sistem de punctaj! Dacă se acordau 2 puncte la victorie și 1 la egal, ar fi trebui să aibă 23. Iar dacă se acordau 3 puncte la victorie și 1 la egal, ar fi trebuit să strângă 33 de puncte). Pe locul 2 s-a clasat Fenerbahce, cu 35 de puncte.
Gyula a devenit „Jules”. Cinci ani în Franța, unde a primit și cetățenia
Gyula Limbeck a părăsit-o pe Galatasaray în vara anului 1931 și a ajuns în Franța, unde le-a antrenat, rând pe rând pe Olympique Lyon, Racing Paris și Amiens SC. Urmele sale prin fotbalul francez n-au fost foarte apăsate și s-au șters în timp.
Cert este că în perioada 1931-1933 a fost angajat la Lyon, iar în 1934 – 1935 a activat la Amiens SC atât ca jucător, cât și ca antrenor. Ca jucător are cinci meciuri înregistrate oficial la echipa din nord-estul Franței. Amiens a terminat sezonul 1934-1935 pe locul 12 (din 16 formații) în liga a doua franceză.
3formații din Franța l-au angajat pe aiudeanul Gyula Limbeck: Lyon, Amiens SC și Racing Paris
1 ianuarie 1936, data care i-a schimbat destinul
Ajungem la data de 1 ianuarie 1936. La Paris, pe stadionul „Parc de Princes” - arenă inaugurată pe 18 iulie 1897! -, în fața a 60.000 de spectatori, Racing Club întâlnea o selecționată a Moscovei, formată din jucători de la Spartak și de la Dinamo. Gazdele, antrenate de Gyula Limbeck, au câștigat cu 2-1. Dar asta e doar un amănunt neimportant în povestea noastră. Ceva cu adevărat important s-a petrecut în timpul deplasării moscoviților la Paris. Sovieticii pregăteau primul campionat din istoria URSS.
Și au venit în Franța nu numai să-și măsoare forțele cu echipe tari, ci să și găsească antrenori străini dispuși să meargă în URSS ca să-i învețe fotbal. Lui Gyula Limbeck, fire nestatornică, imediat i-a licărit în ochi bucuria unei noi aventuri inedite.
În URSS era la apogeu teroarea stalinistă, cu tot ce a presupus ea, cultul personalității mareului Stalin dus la extrem, execuții fără milă ale adversarilor reali sau închipuiți ai regimului, teroare sub toate formele posibile. Nimic nu l-a speriat pe aiudeanul veșnic îndrăgostit de noi aventuri.
Dimpreună cu cehul Antonin Fivebr, care antrenase până atunci formații precum Brescia, Valencia (trei mandate), Oviedo, Murcia, au mers în URSS.
„Fotbalul sovietic are un mare potențial. Îi lipsesc o organizare un pic mai bună, de disciplină tactică și elemente tehnice, dar are de partea lui forța și viteza”, a declarat Limbeck după meciul Racing Paris – Selecționata Moscovei.
Lui Fivebr i s-a dat pe mână marea Spartak, dar cehul s-a prins repede cum stau lucrurile în Uniunea Sovietică și, după doar două luni, și-a făcut bagajele și dus a fost.
Îi punea pe jucători să cânte!
Limbeck n-a avut norocul să primească imediat conducerea unei echipe mari. La început a mers la ucrainenii de la Zaporojie și de la Stal Dnipropetrovsk. El i-a uimit pe jucătorii ucraineni fiindcă îi punea să cânte în drum spre terenul de antrenament, ca să sudeze unitatea grupului, iar mai apoi începea ședința de pregătire cu elemente împrumutate din gimnastică și atletism. Abia apoi le dădea voie să folosească și mingea.
Finalist în prima ediție a Cupei URSS
Ceva mai târziu în cursul anului 1936, a fost trimis la Dinamo Tbilisi, echipa din Georgia, țara temutului dictator Iosif Vissarionovici Stalin care atunci se numea oficial „Repoublica Sovietică Socialistă Gruzia” și era parte din „conglomeratul” URSS.
Aici a înregistrat un al doilea rezultat remarcabil ca antrenor, după titlul orașului Istanbul câștigat cu Galatasaray.
În 1936 s-a inaugurat și Cupa URSS. Dinamo Tbilisi a ajuns în finală după un traseu destul de dificil: 2-0 cu Dinamo Batumi, 3-2 cu Stroitel Baku, 3-1 cu Traktorny Zavod, 3-3 și 6-3 la rejucare cu Spartak Moscova, 5-1 cu Krasnoye Znamya. Și a venit finala.
28 august 1936, stadionul „Dinamo” din Moscova, 22.000 de spectatori. Lokomotiv Moscova – Dinamo Tbilisi 2-0. Cu Gyula Limbeck pe bancă, echipa din Tbilisi s-a văzut învinsă, dar și accesul în finală era o mare performanță.
La 1 punct de titlu în URSS!
În 1936 a avut loc prima ediție a campionatului din URSS. De fapt, primele două! A fost „apertura” - cum ar zice argentinienii- din primăvară, o competiție organizată pe două grupe și câștigată de Dinamo Moscova.
În toamnă a urmat o nouă ediție, la care au participat doar 8 echipe și care s-a terminat după tur, adică după doar 7 etape. Campioană a fost Spartak Moscova, cu 17 puncte, urmată de Dinamo Moscova și de Dinamo Tbilisi, ambele cu câte 16 puncte. Dinamo Tbilisi a dat cu piciorul titlului după un eșec pe teren propriu contra celor de la Dinamo Leningrad (Zenit Sankt Petersburg de azi).
4echipe din fostul URSS a antrenat Gyula Limbeck: Zaporojie, Stal Dnipropetrovsk, Dinamo Tbilisi și Lokomotiv Moscova
Limbeck l-a lansat pe cel mai bun fotbalist georgian al secolului 20!
Gyula Limbeck n-a stat tot sezonul de toamnă la cârma celor de la Dinamo Tbilisi, ci doar până în octombrie 1936, când a fost înlocuit cu Grigoriy Pachuliya.
La Dinamo Tbilisi, el l-a promovat în prima echipă pe Boris Paichadze, cel care dă și azi numele celui mai mare stadion din Georgia, cel pe care joacă și acum respectiva echipă.
Cine a fost Boris Paichadze? El a fost nimeni altul decât primul mare star lansat de pe teritoriul Georgiei, cu mult înaintea unor Kipiani, Shengelia, Shota Arveladze, Kinkladze, Kaladze sau, mai nou, Kvaratskhelia. De fapt, în 2001, un sondaj l-a desemnat pe Boris Paichadze drept „Cel mai bun fotbalist georgian al secolului 20”.
Unele surse indică faptul că Limbeck l-a descoperit pe fotbalistul născut la Poti, altele că acesta ar fi fost ochit de Lavrenti Beria, mâna dreaptă a lui Stalin, liderul temutului NKVD (viitorul KGB), care, la rândul lui, era foarte pasionat de fotbal.
A vrut să le interzică jucătorilor alcoolul. A fost demis!
Cert este că Paichadze nu prea l-a înghițit pe Limbeck, antrenorul care l-a propulsat în prima echipă la Dinamo Tbilisi, clubul pentru care a marcat 111 goluri în 195 de apariții în perioada 1936 – 1951.
Jucătorii de la Dinamo Tbilisi l-au „lucrat” pe antrenorul născut la Aiud pentru că acesta nu le permitea excesele bahice. Când a reclamat conducerii clubului că jucătorii stăteau numai beți, i s-a cerut să bea cot la cot cu ei!
„Unul îşi schimbă atitudinea mai repede decât toţi ceilalţi. Ar fi trebuit să beţi împreună cu ei! Problema nu e alcoolul. Anul trecut, fotbaliştii beau mai mult, dar jucau şi mult mai bine. Ar fi trebuit ca antrenorul să se schimbe şi să bea împreună cu jucătorii”, i-a spus tovarășul Milstein, director la club, lui Limbeck.
Intransigent, Limbeck a mai făcut o greșeală, le-a cerut jucătorilor să se antreneze pe orice tip de vreme.
„Ne vom antrena pe ploaie, nisoare sau viscol, deoarece nu ne putem permite ca succesul echipei noastre să depindă de vreme. Jucătorii mei pot şi vor juca mai bine”, a mai clamat antrenorul Limbeck în presa timpului. Jucătorii n-au fost de acord.
„Nimeni nu i-a luat apărarea”
Gyula Limbeck a plecat de la Dinamo Tbilisi în octombrie 1936.
„Antrenorul s-a plâns timp de luni bune că jucătorii nu îi mai vin la antrenament, dar şi că aceştia consumă prea mult alcool. Comitetul pentru Sport a organizat o comisie care să decidă ce se va întâmpla cu jucătorii din Tbilisi. Însă, surpriză! Francezul a fost cel acuzat de păcate de moarte. S-a spus că decăderea disciplinei este rezultatul organizării păguboase. Că Limbeck a avut un plan greşit. Nimeni nu i-a luat apărarea”, scria „Pravda” după demiterea lui. „Nu avem nevoie de un antrenor străin, stilul nostru de joc este foarte bun”, a motivat marea vedetă locală Boris Paichadze.
Ultima stație, Lokomotiv Moscova
Sovieticii n-au vrut să-l piardă și i-au dat aproape imediat pe mână o altă echipă tare, Lokomotiv Moscova. Jurnaliștii de la „Pravda” i-au făcut lobby serios: „Avem foarte puţini antrenori de valoarea lui. Rugăm Comitetul să îi dea dreptul să îşi facă meseria. Are deja oferte de la echipe din Moscova, Kiev şi Taşkent”. Așa a ajuns la Lokomotiv.
Aici, rezultatele n-au mai fost la fel de bune. Doar locul 6 în campionat și eșec în Cupă în faza semifinalelor, unde a fost eliminată de Dinamo Moscova, scor 1-4. Asta după ce, în „sferturi”, Lokomotiv o „demolase” pe campioana Spartak cu același scor, 4-1.
Scriitorul Iuri Naghibin, impresionat de Limbeck
Iuri Naghibin (1920 - 1994) este unul dintre cei cunoscuți prozatori și scenariști din timpul URSS. El și-a amintit că în tinerețe și-a dorit să ajungă nimic altceva decât fotbalist. „Aveam 17 ani pe atunci, jucam la juniorii formației Lokomotiv și eram considerat un jucător de real talent. Limbeck, antrenorul seniorilor, mi-a prezis un viitor frumos și m-a adus la prima echipă. Dar mama mea n-a fost de acord, spunea că nu m-a născut și nu m-a îngrijit doar pentru asta. Iar tatăl meu vitreg m-a forțat să scriu. Așa că am început să scriu. Și am devenit scriitor forțat, pentru că eu visam să devin fotbalist, fiind influențat de Limbeck”, a spus scriitorul mult timp după aceea.
Singurul meci la care a asistat pe viu dictatorul Stalin
Ajungem pe 24 iunie 1937. Fix 50 de ani mai târziu, într-un alt capăt de lume, pe data de 24 iunie 1987 se năștea Lionel Messi. O simplă coincindență. Revenim în 1937. Pe stadionul „Dinamo” din Moscova, care era arhiplin, se întâlneau Lokomotiv Moscova și Baskonia, echipa Țării Bascilor.
Ce căutau bascii la Moscova? Simplu. În Spania era în plină desfășurare Războiul Civil (17 iulie 1936 – 1 aprilie 1939) în care s-au înfruntat taberele franchistă (condusă de generalul Franco) și cea republicană. Stalin susținea tabăra republicanilor și îi ajuta chiar și material, sperând că va putea „exporta” comunismul și în Spania. Țara Bascilor era unul dintre centrele anti-Franco.
Marele dictator sovietic Stalin nu era mare amator de fotbal, dar a fost de acord să asiste la acest joc care era o foarte bună ocazie de a dovedi lumii întregi superioritatea „omului nou sovietic” și pe terenul de sport. A fost singura partidă urmărită pe viu de Iosif Stalin.
„Nu ne-a spus nimic despre jocul adversarilor”
Meciul a fost un fiasco total pentru moscoviți. Bascii i-au surprins total cu partitura tactică aleasă și până s-au prins rușii scorul era deja 4-0 pentru oaspeți. După pauză, fie că rușii au găsit cheia sistemului de joc al adversarilor, fie că aceștia au lăsat-o mai moale, nu s-au mai marcat decât două goluri. S-a terminat 5-1 pentru Baskonia.
„Știam că Limbeck este un excelent cunoscător al fotbalului de pe continent, dar nu ne-a spus un cuvânt înainte de meci despre stilul de joc al adversarilor, chiar dacă avuseseră rezultate excelente înaintea meciului cu noi. Ne-au surprins cu sistemul lor de joc și, după doar 20 de minute, era deja 4-0 pentru ei. Am înțeles ce joacă abia după o jumătate de oră”, a spus Vasili Sergiukov, atacant la Lokomotiv, în „Sovietsky Sport”.
A doua zi, în același ziar, cronica de meci era însoțită de caricaturile fotbaliștilor spanioli creionate chiar de Gyula Limbeck, care avea și acest talent de veritabil grafician. Atunci, pe 25 iunie 1937, i s-a pomenit pentru ultima oară numele în presa sovietică.
Spion împușcat de KGB?
Gyula Limbeck a dispărut brusc! De aici, intrăm din nou în zona supozițiilor. Cert e un singur lucru: nu se știe cum și unde și-a găsit sfârșitul.
Deși mai sunt surse în care data morții sale este notat a fi ori 4 noiembrie 1952, ori 31 decembrie 1955, cele mai multe indică faptul că acesta ar fi murit împușcat chiar atunci, în 1937. Pentru că nu numai că n-a reușit să arate superioritatea „omului nou sovietic”, ci l-a făcut de râs!
Se spune că Gyula Limbeck ar fi fost nu doar un aventurier, ci și un spion. Pe care rușii l-ar fi deconspirat și l-ar fi executat fără milă. Asta o scriu de exemplu cei de la „Nemszeti Sport”, în articolul „Antrenorul maghiar ajuns în fața plutonului de execuție al lui Stalin. A fost Gyula Limbeck un spion sau părintele fotbalului sovietic?”, publicat pe 12 martie 2021. Sau cei de la footbaliski.fr. În România, povestea lui Gyula Limbeck a fost scrisă prima dată în „Evenimentul zilei”, pe 5 ianuarie 2012.
)
)
)
)
)
)
)
