FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ - CSU CRAIOVA

GALERIE FOTO U Cluj - Universitatea Craiova 1-1 » Gâlcă l-a neutralizat pe Sabău cu o remiză, dar ardelenii păstrează fotoliul din frunte

Articol de , , - Publicat duminica, 22 septembrie 2024 23:41 / Actualizat duminica, 22 septembrie 2024 23:57

U Cluj și CSU Craiova au remizat, scor 1-1, în runda cu numărul #10 din Superliga. Oltenii rămân neînvinși în fața „șepcilor roșii” și după acest meci. De la promovarea din 2014, echipa din Bănie a câștigat împotriva ardelenilor de 3 ori, în timp ce 5 întâlniri s-au încheiat la egalitate.

Rezultatele și programul etapei #10 din Superliga

Cronică de Justin Gafiuc: Frână pentru lider! Gâlcă l-a neutralizat pe Sabău cu o remiză, dar U Cluj păstrează fotoliul din frunte

U Cluj și Universitatea Craiova și-au împărțit cele două reprize pe tabelă și în materie de control al jocului. Thiam și Oshima au semnat un egal la capătul unui meci când efervescent, când latent

Pe Someș, U Cluj - Craiova e duelul unor antrenori îndrăgostiți de un fotbal colorat, pentru care joaca cu balonul reprezintă altceva decât cinism, hei-rup sau pragmatism feroce spre rezultat. Sabău și Gâlcă înseamnă un strop de poezie într-un campionat prea des insipid. Și nu e întâmplător, probabil, că ambii sunt sus, printre protagoniști, chiar dacă oltenii trec de câteva etape printr-o criză pe tabela de marcaj.

Țesătura Clujului, arma gata să enerveze și o națională a preoților budiști

U Cluj - CSU Craiova/ foto Imago Images
Costel Gâlcă, la U Cluj - CSU Craiova/ foto Imago Images
U Cluj - CSU Craiova/ foto Imago Images
U Cluj - CSU Craiova/ foto Imago Images
U Cluj - CSU Craiova/ foto Imago Images
+17 FOTO

Studenții clujeni sunt însă fără înfrângere în campionat de 11 runde, record depășit față de seria de 10 meciuri similare în ediția 1970/1971. Niciun gol încasat în cinci etape și o poziție de lider, pe care încă granzii o tratează cu lejeritate, convinși că alb-negrii nu vor reuși să țină ritmul pe termen lung.

Trupa lui Sabău își vede liniștită de drum, iar Moțul a structurat deja la Universitatea un grup de 8-9 jucători care sunt titulari aproape cu ochii închiși. Asta începând de la linia defensivă, unde cvartetul Boboc – Masoero – I. Cristea – Chipciu e mai sigur decât că după zi urmează noapte.

Iar acum, cu Craiova, Clujul își continuă în primele 45 de minute dominația deja marcă înregistrată, supunând oaspeții la o suferință teribilă sub o țesătură de pase și o dinamică enervante. Mingea pleacă de jos, de la Gertmonas, circulă cu grijă prin fundașii laterali și stoperi către linia mediană și vârfuri într-o înșiruire capabilă să scoată din sărite și o națională a preoților budiști.

Cine-l oprește pe Thiam?

În schimb, Craiova e prea dependentă de raidurile și inspirația lui Mitriță, care nu se simte la Cluj chiar în apele lui. Prinde doar un culoar pe o lansare din stânga a lui Bancu, dar la finalizare forțează un dribling prea mult și topește singura ieșire periculoasă pe atac a juveților.

Dincolo, nici Clujul nu s-a întrecut în ocazii, doar Silaghi a încercat în două rânduri vigilența lui Popescu, dar l-a scos din nou la rampă pe ”vulpoiul” Thiam. Francezul a fost găsit excelent pe minge lungă la un corner executat de Nistor și a pus mingea în plasă cu o lovitură de cap de lângă un Sierra incapabil să facă față săriturii de atlet olimpic a lui Mamadou (39).

Craiova s-a trezit în partea secundă

La pauză, Gâlcă a schimbat rândurile cu Căpățână și Badelj în locul lui Ndong și Sierra. Primul – anonim pe flancul drept, al doilea – împachetat complet de Thiam la gol, plus alte scăpări defensive.

Și, mai important, a dat probabil alt zvâc echipei la vestiare, căci Craiova a ieșit mai determinată de le cabine. Și asta s-a văzut imediat pe gazon, unde a urcat liniile și s-a aruncat mai curajos în ofensivă.

Mitriță a luat mai multe momente pe cont propriu, Screciu și Oshima au împins mai serios în mijloc, iar Ivan, intrat și el în locul lui Paradela, s-a trezit din adormirea ultimelor etape. Japonezul va și reuși să egaleze printr-o finalizare în forță, ajutat și de o deviere, iar Craiova va fi apoi chiar aproape de victorie în ultima secundă, când un cap al lui Koljic a fost scos miraculos de Gertmonas.

Clujul a mai respirat doar cu o bară a lui Simion, dar a ieșit, până la urmă, un 1-1 calculat, cât să țină mai departe pe orbită ambele formații.

Clasamentul din Superliga

FINAL. U Cluj - CSU Craiova 1-1

Echipele de start la U Cluj - Universitatea Craiova

U Cluj: Gertmonas - Boboc, Masoero, I. Cristea, Chipciu - Bic, G. Simion - Silaghi, Nistor, Thiam - Berto
Rezerve: Gorcea, Oancea, Werff, Mitrea, Briz, Codrea, Rață, Oaidă, Boța, Tchassem, Blănuță. Denis Moldovan
Absenți: Ov. Popescu (suspendat), Bettaieb (accidentat), Miranyan (menajat)
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Universitatea Craiova: L. Popescu, Ndong, Maldonado, Sierra, Bancu – Oshima, Screciu – Paradela, Baiaram, Mitriță – Koljic
Rezerve: Lung Jr., R. Stoian, Gașpar, Badelj, Zajkov, Căpățînă, Houri, Danciu, D. Barbu, Bana, Mora, Ivan
Absent: Vlădoiu (suspendat), Iago, Cicâldău, Lukic (nepregătiți)
Antrenor: Constantin Gâlcă

Stadion: Cluj Arena
Arbitru: Florin Chivulete (București) / Asistenți: George Neacșu (Cîmpulung Muscel), Andrei Constantinescu (București)
Arbitru VAR: Florin Andrei (Târgu Mureș). Asistent VAR: Raul Ghiciulescu (Lugoj)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (46)
superova
superova  •  01 Octombrie 2024, 08:14
Postat de legio.sud pe 23 Septembrie 2024, 00:22

Care suporteri ăia 4000 ?!!!

Salut. A jucat aseară Craiova. Câți spectatori au fost la meci?

msergiua
msergiua  •  23 Septembrie 2024, 14:08
Postat de Razvan pe 22 Septembrie 2024, 19:51

Trebuia pus meciul de la 11.30 noaptea, ca sa joace in 2 zile, niste cretini astia cu programarea, daca era vineri, sambata mai mergea, da asa putini se uita, maine zi de munca, nu de belit cariciu dupa tv

Vineri au pus meciul de la 21. O ora decenta. Duminica l-au pus de la 21:30, cand ar fi trebuit sa fie macar de la 21 sau chiar mai repede de la 20, mai ales ca meciul anterior a fost de la 16

Adi1919
Adi1919  •  23 Septembrie 2024, 13:29
Postat de calin.radulescu pe 23 Septembrie 2024, 01:48

U Cluj nu are niciun complex. E DOAR O ECHIPA slabuta. Nu se poate compara cu U Craiova, care e la alt nivel financiar si valoric (desi pe teren nu e asa evident)

Așa vezi tu, lucrurile, realitatea e alta..La cât de "slăbuță" e,nu a pierdut cu nici o echipă care se vedea campioana de la începutul campionatului și aici mă refer la fcsb,rapid,cfr,olguta...Ce vezi tu slab???

Vezi toate comentariile (46)
Comentează