Articol de Sebastian Culea - Publicat sambata, 21 septembrie 2024 12:14 / Actualizat joi, 26 septembrie 2024 12:11
Gazeta Sporturilor continuă seria de povești care are la bază legătura mai multor artiști, fie ei scriitori, pictori sau muzicieni, cu sportul și dragostea față de o disciplină sau altă, dar și despre influențele universului sportiv în opera lor. Episodul trei: pictorul George Bellows (1882-1925).
Marele pictor, gravor și desenator ar fi putut la fel de bine să nu urmeze o carieră de artist: de mic pasionat de sport, Bellows a fost totuși devreme deturnat și împins către mediul academic de familie.
Chiar și așa, George Bellows nu a lăsat sportul în urmă, acesta fiind reprezentat în multe dintre operele sale. Paradoxal, sporturile la care excela, respectiv baseball și baschet - ambele practicate la un nivel semi profesionist - nu se prea regăsesc în picturi.
Baseball: ofertat de profesioniști!
În copilărie, Bellows și-a dezvoltat pasiunea pentru baseball care, deși inițial a fost modul prin care acesta căuta un anumit statut social în fața colegilor de clasă, s-a transformat într-una dintre cele mai mari pasiuni: viitorul artist a refuzat chiar oferta venită din partea unei echipe profesioniste din Liga de Vest, Indianapolis, la sfârșitul liceului.
Bellows a continuat baseball-ul la Universitatea de Stat din Ohio, devenind un nume de referință în anii facultății (1901-1904).
Alte oferte au început să curgă pentru acesta, una dintre ele de la Cincinnati Reds, însă acesta a decis să urmeze o altă cale.
Chiar și după ce a plecat la New York să devină artist, Bellows nu s-a despărțit complet de baseball și a evoluat pentru echipa de amatori Howards, din Brooklyn, unde acesta era și remunerat, în timpul unei perioade de formare ca artist, cu resurse limitate.
Câștiga bani din baschet
Baschetul a fost încă un sport la care Bellows atrăgea toate privirile: la YMCA sau în liceu, artistul era cunoscut pentru capacitățile sale de pe teren. E interesant cum, tot la New York, în căutarea carierei de pictor, acesta își completa veniturile din două sporturi.
Bellows a evoluat la nivel semi-profesionist pentru echipa New York Colonials., mai ales în perioada de iarnă.
Așa s-a cunoscut și cu unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, Eugene Speicher, pictor la rândul său. Când Bellows s-a prezentat, Speicher a întrebat dacă e cumva ”celebrul talent baschetbalist din Ohio”. Cei doi au legat o prietenie imediată, mai ales că aveau în comun și arta.
Făcea sport în timp ce picta
Sportul s-a regăsit și în practica artistică a lui Bellows: prietenii își aminteau că, atunci când picta, Bellows obișnuia să se miște înainte și înapoi.
„Căuta să aibă o perspectivă de aproape, cât și de la distanță, aproape simultan”. Lucru care a fost surprins ulterior într-un desen, realizat de prietenul și colegul său pictor George Luks, în 1925.
Imaginea îl surprinde pe Bellows în plină mișcare, cu picioarele în poziție largă și un braț ținut înapoi pentru a contrabalansa mișcarea pensulei pe pânză, aproape un croșeu de pugilist sau o ripostă la scrimă.
Tenisul. Una dintre cele mai fericite perioade din viața sa
Tenisul e un alt sport îndrăgit de Bellows dare pe care, spre deosebire de baschet și baseball, artistul nu l-a practicat decât mai târziu în viață, dar l-a explorat în profunzime și l-a reflectat în lucrările sale.
Era un sport pe care pictorul îl practica în timpul liber, mai ales după ce a ajuns la New York. De altfel, când s-a cunoscut cu viitoarea sa soție, Emma, cei doi obișnuiau să se întâlnească la un joc de tenis.
De altfel, Emma a menționat că tenisul a înlocuit treptat baseball-ul ca sport de vară în viața artistului, datorită accesibilității mai mari, dictate de numărul mai restrâns de participanți.
Eugene Speicher amintea că Bellows juca frecvent tenis în New York, iar cei doi chiar evoluau la dublu cu alți artiști.
La fel ca multe familii newyorkeze în perioada interbelică, familia Bellows obișnuia să părăsească vara orașul, iar destinația favorită a pictorului era Camden, un mic oraș-port situat la poalele Munților Battie.
Portul, la fel ca marea, au devenit subiecte artistice importante în operele lui Bellows.
Acesta obișnuia să joace tenis la Camden Yacht Club, locație de altfel reprezentată într-un desen din Colecția Hillstrom. Mai exista o pictură în ulei, „Tennis on the Hill”, ulterior distrusă de artist, care reprezenta un meci de tenis jucat pe un teren deasupra apei din portul interior.
George l-a văzut jucând pe "Big Bill" Tilden, unul dintre cei mai mari jucători de tenis din lume, la turneul anual din Newport, Rhode Island, în 1918 și 1919. Bellows a creat o serie de lucrări bazate pe experiența sa la Newport, inclusiv patru picturi în ulei, două litografii și numeroase desene. Una dintre schițe include un jucător în mijlocul unui serviciu, despre care se crede că ar fi Bill Johnston, rivalul lui Tilden.
Bellows l-a admirat mult pe Tilden, iar prietenul său, Fred Cornell, a comparat măiestria lui Bellows ca jucător de baseball cu grația lui Tilden pe terenul de tenis, menționând personalitățile „colorate” și jocul „măreț și grațios” al ambilor.
Soția artistului, Emma Bellows, povestește că verile petrecute la Newport au fost printre cele mai productive și fericite din viața artistului. Emma subliniază că George nu a căutat niciodată să creeze portrete ale jucătorilor, fiind mereu mult mai interesat și îndrăgostit de atmosfera turneului, decât de sportivi în sine, lucru pe care îl vom revedea și în ceea ce privește boxul.
În desenul Hillstrom, Bellows arată un joc de tenis mixt, simbolizând egalitatea socială în sport care a precedat schimbările politice din acea epocă, inclusiv dreptul de vot acordat femeilor în SUA în 1920.
Faima datorată boxului, un sport despre care nu știa nimic
Faima acestui pictor american vine totuși în relație cu alt sport, și anume boxul. Reprezentările sale ale partidelor de box de la începutul secolului trecut au făcut înconjurul lumii.
”Dempsey și Fripo” e una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sare și surprinde un moment crucial din lumea boxului. Aceasta îi înfățișează pe Jack Dempsey, campionul american la categoria grea, contra rivalului său argentinian Luis Angel Firpo, într-un duel disputat pe 14 septembrie 1923.
Meciul a durat mai puțin de patru minute, Firpo fiind doborât de 9 ori de către Dempsey. Deși americanul a fost câștigătorul, Bellows a ales să reprezinte un moment în care Firpo își lovește adversarul puternic în maxilar, scoțându-l pe acesta din ring.
„Dempsey a căzut în poala mea. L-am înjurat puțin și l-am așezat cu grijă înapoi în ring.”
- George Bellows, pictor
Bellows a fost prezent la meci, acreditat de ziarul „New York Evening Journal”: se înfățișează pe sine în tablou ca un bărbat chel, în colțul din stânga al ringului.
Apartamentul lui Bellows de pe Broadway era situat vizavi de Clubul Sportiv Sharkey unde, în subsoluri umede, populate cu infractori mărunți și gangsteri, aveau loc meciurile de box.
6e numărul de picturi semnate de George Bellows care au reprezentat boxul (alături de multe alte schițe și desene), însă acestea sunt cele care l-au făcut celebru
Bellows a ajuns să fie și el printre spectatori (parțial din dorința de a experimenta decadența orașului, parțial din admirația sa pentru picturile de box ale lui Eakins). Înainte de toate și la fel ca în cazul partidelor de tenis, pictorul era preocupat mai degrabă de atmosfera din jurul ringului, decât de lupta în sine. Acesta chiar explica într-un interviu că îl pasiona ”atmosfera imorală din jurul luptătorilor”.
„Nu știu nimic despre box, doar pictez doi bărbați care încearcă să se omoare unul pe celălalt.”
- George Bellows, pictor
Odată cu legalizarea completă a boxului în New York, sportul s-a mutat în locuri mari și grandioase, iar gravurile și picturile lui Bellows legate de box au câștigat rapid un statut cultural.
Boxul devenise o pasiune atât pentru clasa muncitoare, cât și pentru intelectuali. El a desenat atât meciuri legale, cât și ilegale, unele la care a călătorit în afara statului fie pentru a le înregistra pentru ziare, fie pentru propria inspirație.
Interesul și cunoștințele lui Bellows despre box au crescut pe măsură ce primea comisioane pentru a portretiza pugiliști celebri.
George Bellows moare stupid și subit, în iarna lui 1925, în urma unei apendicite și aflat în plină ascensiune și recunoștință artistică, la doar 42 de ani.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”