INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  PAOK - FCSB

CORESPONDENȚĂ GSP DIN SALONIC Stabilit de 18 ani în Grecia, Cosmin Bărcăuan explică: „Frate, știi cum e privit Răzvan Lucescu la Salonic?”

Articol de , - Publicat marti, 01 octombrie 2024 16:20 / Actualizat marti, 01 octombrie 2024 16:45

Răzvan Lucescu, campion cu PAOK, este pe culmile aprecierilor la Salonic pentru performanțele obținute alături de gruparea din nordul Greciei. Tehnicianul român este analizat pentru ceea ce echipa a arătat pe teren cu el, dar și pentru impactul pe care îl are în Super League

Răzvan Lucescu, 55 de ani, continuă să aibă succes în afara României. Fost selecționer al tricolorilor, omul care a adus două Cupe ale României pentru Rapid, pe care a condus-o în acel sezon UEFAntastic din 2005/2006, se va duela cu FCSB.

O reeditare a acelui sfert senzațional cu gruparea lui Gigi Becali de acum 18 ani. Lucescu a cucerit patru trofee pentru PAOK, iar ca intermezzo, alte trei pentru Al Hilal, inclusiv Champions League al Asiei. Răzvan a fost campion cu alb-negrii din Salonic în 2019 și 2024, a dus echipa în primăvara europeană, inclusiv la începutul acestui an.

10trofee a cucerit Răzvan Lucescu în cariera lui de antrenor

Ce înseamnă postul de antrenor la PAOK Salonic: „Mâncarea nu-ți intră. Și ospătarii pun presiune pe tine”

Fost fundaș central la PAOK Salonic, stabilit de 18 ani în această parte a Eladei, Cosmin Bărcăuan, 46 de ani, i-a schițat portretul lui Răzvan Lucescu. Antrenor care, printre altele, a câștigat trei trofee de „antrenorul anului” în prodigioasa anchetă a Gazetei Sporturilor (2018, 2019, 2020), fiind printre favoriții la o distincție similară și în 2024.

Răzvan Lucescu e rege la Salonic, frate! Îl văd toți ca pe un sfânt. Pe bună dreptate, s-a impus, a schimbat multe în bine, are tot meritul, bravo lui!

E foarte greu să reziști la Salonic și în Grecia. E foarte greu de explicat ce presiune este pe antrenorul lui PAOK, în afara terenului mai ales, nu ai respiro. Oricine ar fi el. Nici nu-ți intră mâncarea cum trebuie. Și ospătarii pun presiune pe tine”, a declarat Cosmin Bărcăuan pentru Gazeta Sporturilor.

2trofee de antrenorul campionatului are Răzvan Lucescu în Grecia, 2018/2019 și 2023/2024

Jurnalist la sportal.gr despre Răzvan Lucescu: „Dacă ești dușmanul lui PAOK, nu ți-l dorești ca adversar! Și are trei trofee de campion, unul i l-au furat”

Din alt mediu, o altă părere despre Răzvan Lucescu. Venită de la un jurnalist, grec. Este vorba despre Manos Tsalgatidis, ziarist care răspunde de PAOK Salonic pentru sportal.gr.

„Răzvan la Salonic este un idol. Cel mai bun antrenor din istoria lui PAOK. Împreună cu Ivan Savvidis a adus pentru Salonic ceea ce oamenii din oraș nu mai credeau de multă vreme: titlul.

Bine, el are trei trofee de campion, unul i l-au furat!”, a reacționat jurnalist într-o intervenție pentru GSP.ro.

Tsalgatidis se referă la celebrul sezon 2017/2018, la un final ce nu va uitat vreodată de fanii lui PAOK. După un scandal-monstru, titlul a luat calea Atenei, în vitrina lui AEK, după care PAOK s-a răzbunat și a cucerit finala Cupei Greciei chiar pe terenul rivalei.

Dacă ești dușmanul lui PAOK, nu-ți dorești să-l ai ca adversar pe Răzvan Lucescu. El e genul acela, ori îl iubești, ori îl urăști. Eu sunt de părere că, în afară de a fi un antrenor bun, el este și un om bun
Manos Tsalgatidis, jurnalist sportal.gr

Rolul pe care Răzvan Lucescu îl joacă în public: „Vorbește din inima lui PAOK”

Ziaristul elen este de părere că Răzvan Lucescu este perfect pentru PAOK.

„Dacă Pep Guardiola ar veni, nu ar avea atât de mare succes aici! Răzvan se potrivește perfect în structura clubului. El este un antrenor de mare succes, ar putea fi oriunde în Grecia, la orice club din Atena, dar el vrea să fiu scut pentru această echipă, pentru acest club.

De aceea, uneori, își distruge imaginea din dragoste pentru PAOK. Poți spune că are un discurs ciudat câteodată, dar nu sunt cuvintele lui, ci ale organizației. Vorbește din inima lui PAOK”, a mai comentat Tsalgatidis.

Șeful de la Sportal.gr despre Răzvan Lucescu: „Poți bea o bere cu el și vorbi ore întregi despre fotbal”

Răzvan Lucescu a fost al 3-lea antrenor român la conducerea lui PAOK. După Ilie Dumitrescu și Ladislau Boloni, ultimul autor al unei victorii istorice în Albion cu Dikefalos pe terenul celor de la Tottenham.

De asemenea, șeful de la Sportal.gr, Sotiris Kostavaras, director editorial al publicației și comentator TV, a evidențiat rolul important pe care Lucescu l-a avut și-l are în istoria alb-negrilor, dar și în campionatul elen.

„Răzvan Lucescu este cel mai de succes antrenor din istoria lui PAOK Salonic. Cred că asta spune tot despre meritul acestui tehnician. Este un tip foarte inteligent, asta înțeleg și de la cei ce-l cunosc foarte bine.

Este genul de om cu care poți bea o bere și să vorbești ore în șir despre fotbal.

OK, poate că, uneori, spune niște lucruri care par ciudate, dar cred că este un rol pe care îl joacă. Acela de a pune presiune pe adversari, pe arbitri, pe alții. Până la urmă sunt chestii pe care fanii lui PAOK vor să le audă, au nevoie să le audă. Răzvan Lucescu este super-OK", a comentat jurnalistul atenian.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Stranieri
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția
Campionate
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (24)
Dr.Hoock
Dr.Hoock  •  02 Octombrie 2024, 20:35
Postat de ares.123 pe 01 Octombrie 2024, 19:19

1. Stefan Covaci 2. Emeric Jenei 3. Anghel Iordanescu ....pe urma poti sa-l pui si pe Luce senior.

Primii doi sunt de nationalitate maghiară, Imre Jenei si Piști Covács, iar Iordanescu a luat trofee doar prin țările arabe, la noi i le-a câștigat Valentin! Ar trebui să știi lucrurile astea, ...dacă erai născut acum 40 de ani!

rikiriki365
rikiriki365  •  02 Octombrie 2024, 16:51

Banii nu garantează succesul. Exemplul este PSG. City cu cel mai bun antrenor din istorie, abia a reușit sa câștige o Liga, dar jocul prestat în meciurile pierdute în precedentele ediții a fost la cel mai înalt nivel. Degeaba ai bani, dacă nu știi ce sa faci cu ei. Lucescu la ucraineni a adus o filosofie de joc, bazata pe fotbaliști brazilieni. Apărare europeana, atac sud american. Pe lângă acei brazilieni de valoare, au crescut tinerii ucraineni. Păcat de ei...***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Giulesti1907
Giulesti1907  •  02 Octombrie 2024, 16:48

*** Lucestii nu pot fi contestati, sunt prea mari. Comparati campuonatul grec cu *** din liga noastra?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (24)
Comentează