SPORTURI  »  BASCHET  »  NBA

VIDEO+FOTO S-a scris istorie în NBA! LeBron James a jucat în premieră alături de Bronny, fiul său: cum s-au descurcat cei doi

LeBron James a făcut istorie alături de fiul său Bronny. Foto: Instagram
LeBron James a făcut istorie alături de fiul său Bronny. Foto: Instagram

Articol de - Publicat luni, 07 octombrie 2024 12:47 / Actualizat luni, 07 octombrie 2024 13:11

LeBron James (39 de ani) și Bronny James (20 de ani) au fost protagoniștii unui moment istoric în NBA, devenind primul duo tată-fiu care joacă împreună. Cei doi au intrat pe teren într-un meci din presezon pe care Los Angeles Lakers l-a pierdut în fața lui Phoenix Suns, scor 118-114.

LeBron James nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind considerat unul dintre cei mai buni baschetbaliști din istorie. Cvadruplul campion NBA se pregătește de al 22-lea sezon în liga nord-americană de baschet, unul în care se va afla într-o postură inedită.

WTA a actualizat clasamentul » Pe ce loc se află Simona Halep: urcare de 252 de locuri
CLASAMENT WTA
WTA a actualizat clasamentul » Pe ce loc se află Simona Halep: urcare de 252 de locuri

LeBron James a făcut istorie alături de fiul său Bronny

Bronny James, fiul cel mai mare al lui LeBron, a fost draftat în NBA în această vară chiar de Los Angeles Lakers.

Cei doi s-au antrenat împreună în ultimele săptămâni și duminică, 6 octombrie, în ziua în care Bronny a împlinit 20 de ani, au jucat pentru prima oară în același timp.

LeBron James, după ce a jucat alături de fiul său: „Pentru un tată, înseamnă totul”

Jonathan Clay „JJ” Redick, noul antrenor al lui Lakers, a decis să înceapă sfertul al doilea cu LeBron și Bronny, iar cei doi s-au poziționat imediat unul lângă altul în apărare. Au jucat împreună 4 minute și 9 secunde.

„Pentru un tată, înseamnă totul. Pentru cineva care nu a avut parte de asta când a crescut, să reușească să aibă influența asupra copiilor lui, să fie capabil să aibă astfel de momente cu fiul lui. Nu în ultimul rând, să aibă oportunitatea de a munci cu fiul lui. Cred că este unul dintre cele mai minunate lucruri la care un tată poate visa sau pe care și le poate dori”, a spus LeBron James, citat de ESPN.

Copilăria lui LeBron a fost marcată de faptul că tatăl lui a decis să își părăsească familia. Gloria, mama lui, a făcut eforturi foarte mari pentru a-l crește pe LeBron, cei doi mutându-se în numeroase rânduri dintr-un cartier sărac în altul.

Succesul lui LeBron în baschet a devenit mijlocul prin care acesta și-a depășit condiția și a asigurat un viitor total diferit mamei, soției și copiilor lui.

S-a scris istorie în NBA! LeBron James a jucat în premieră alături de Bronny, fiul său: cum s-au descurcat cei doi
Mama și soția lui LeBron James. Foto: Imago Images

Sfatul pe care i l-a dat LeBron lui Bronny: „Continuă să te dezvolți”

LA Lakers a fost învinsă cu 118 la 114 de Phoenix Suns, iar cel mai bun marcator al echipei a fost nimeni altul decât LeBron James. Acesta a adunat 19 puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive.

În schimb, chiar dacă a jucat 13 minute, Bronny James nu a izbutit să înscrie, având 2 recuperări, 4 greșeli și o aruncare ratată, chiar din pasa tatălui său.

„Sincer, cred că încă este tânăr, de-abia a împlinit 20 de ani. E tânăr și vrea să continue să devină mai bun. Cred că asta este cel mai important. I-am spus ca de fiecare dată când intră pe teren să continue să facă faze câștigătoare. Să continue să învețe din greșelile lui. Să învețe din lucrurile bune. Cred că, dacă va face asta, va deveni din ce în ce mai bun”, a mai spus baschetbalistul care are patru titluri de MVP în palmares, potrivit The Athletic.

De-a lungul anilor, au mai existat duo-uri celebre tată-fiu în NBA, precum Doc Rivers – Austin Rivers, Arvydas Sabonis – Domantas Sabonis, Joe Bryant – Kobe Bryant sau Gary Payton – Gary Payton II, însă niciodată nu au fost în același timp pe teren.

VIDEO. Rezumatul meciului Lakers - Phoenix Suns (118-114)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
fibra
fibra  •  07 Octombrie 2024, 14:13

La 20 ani nu a aratat nici pe departe ca poate deveni un super jucator.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează