Articol de Laura Șoica - Publicat vineri, 11 octombrie 2024 15:58 / Actualizat vineri, 11 octombrie 2024 16:07
Ovidiu Burcă (44 de ani), fostul antrenor de la Dinamo, a dezvăluit care a fost cel mai greu moment prin care a trecut alături de echipa din Ștefan cel Mare.
Ovidiu Burcă a fost antrenor la Dinamo în perioada iulie 2022 - noiembrie 2023. Acesta a preluat echipa în Liga 2 și a reușit să o promoveze în Superligă chiar în primul sezon.
Ovidiu Burcă, despre cel mai greu moment alături de Dinamo
Acum, antrenor a dezvăluit că cel mai greu moment a fost atunci când Dinamo a promovat, dar avea interdicție la transferuri și nu știa dacă se vor debloca și cum o să gestioneze situația.
”Cel mai dificil moment a fost când am promovat. Am avut transferurile blocate și nu știam de abordare, ce filosofie (n.r. să abordeze ca antrenor).
Dacă să continui cu jucătorii pe care îi aveam, dacă se vor debloca transferurile, când vor veni cei noi. A fost un moment destul de greu de gestionat. Eu am avut încredere. Am văzut ceea ce a însemnat Dinamo. Promovarea i-a adunat pe oameni”, a spus Ovidiu Burcă, conform digisport.ro.
Ovidiu Burcă a fost dat afară de la Dinamo două patru luni în Liga 1, deoarece echipa nu se descurca prea bine. „Câinii” aveau 11 înfrângeri, trei victorii și șase remize.
Acesta a fost înlocuit cu Zejko Kopic, care a reușit să o salveze pe Dinamo de la retrogradare, după meciurile de baraj cu Csikszereda, scor 2-0 la general.
În acest sezon, Dinamo este pe locul 5 în clasament cu 18 puncte obținute în primele 12 meciuri disputate. Echipa are 4 victorii, 6 remize și 2 înfrângeri până acum.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”