)
Articol de Mihai Mironică - Publicat duminica, 13 octombrie 2024 17:53 / Actualizat duminica, 13 octombrie 2024 17:53
Edi Iordănescu i-a făcut rost lui Mircea Lucescu de o lună de miere la echipa națională cu această retrogradare în Liga C din Nations League. De fapt, o jumătate de an de miere, până încep preliminariile clasice pentru Mondial.
Rezultatele arată că suntem prea buni pentru divizia a treia a fotbalului european deși afirmația nu e valabilă chiar pentru orice fotbalist al naționalei. George Pușcaș pare a avea o pilă foarte suspusă care-i deschide mereu porțile selecției. Cu porțile adverse e mai dificil. Pușcaș nu vine însă la națională ca mijlocaș defensiv. Nimic din jocul său actual nu justifică convocarea lui pentru a fi vârf al României.
Ultima linie de apărare în cazul convocărilor sale era că nu e nimeni altcineva care să poată fi adus. Însă Bârligea sau Louis Munteanu, chiar și Denis Politic reprofilat în centru așa cum s-a făcut cu Drăguș, sunt alternative decente. Nici nu ai de ce să te temi în cazul aducerii acestora la națională. Mai rău decât cu Pușcaș ce se poate întâmpla?
Mă întreb cum o privi Edi Iordănescu aceste victorii frumoase pe care România le obține fix în formula pe care o folosea el la EURO. O fi bântuit de regretele retragerii?
Neoficial, în lumea fotbalului a circulat ideea că Edi nu a considerat acest grup suficient de puternic și pentru o calificare la Mondial. Oficial, Iordănescu a plecat de la națională pentru a petrece mai mult timp cu familia. El având un job cu 14 meciuri într-un an, 6 dintre ele jucându-se la București. Și acesta a fost un an cu turneu final, în alți ani se joacă mai puțin, cam cât are un antrenor al unei echipe din cupele europene într-o lună.
Retragerea lui Edi Iordănescu la 46 de ani mi se pare precum pensionările din justiție venite la o vârstă la care ești mai potrivit decât în tinerețe pentru acea profesie. Dacă nu e pensionare și Iordănescu va semna cu vreo echipă din Emiratele Arabe Unite, Cipru sau Belgia, atunci povestea cu familia a fost praf în ochi.
În elită fără jucători de elită
Dar e această națională suficient de bună pentru calificarea la Mondial? În mod normal, nu. Cred că, pentru un privitor neutru, străin, România este o echipă bună fără jucători buni. Cele mai importante valori ale noastre, Man, Mihăilă, Răzvan Marin, joacă la echipe aflate pe locurile 15-16 în Serie A.
Drăgușin este o rezervă fără speranțe la titularizare. Rațiu joacă la locul 8 din LaLiga. Și cam asta înseamnă elita noastră. Foarte puțin pentru accesul la un Mondial. Dar grupul, consolidat mai ales în era Iordănescu, a arătat că poate surmonta acest handicap de calitate individuală. Până la urmă, România a fost în optimile unui turneu la care Norvegia nu a ajuns deși îi are pe golgeterul din Premier League, al doilea marcator din LaLiga și regizorul vicecampioanei Angliei.
Ca pe vremuri, când era la Corvinul și avea “norma hunedoreană”, Mircea Lucescu are acum la națională o normă de Nations League, 3 goluri pe meci. Lucescu cunoaște mai bine decât oricine altcineva importanța acestor victorii cu adversari mai slab cotați. El a ratat Mondialul din ‘86 nepierzând vreun meci cu Anglia, dar pierzându-le pe ambele cu Irlanda de Nord.
Cinismul, concentrarea pentru a răpune echipele mici sunt fundamentul pe care Lucescu poate construi campania prin care să-și recapete biletele de transatlantic pentru 2026 și pe care le-a pierdut cu 40 de ani înainte în fața unei naționale a Irlandei de Nord care nu era mai bună decât Kosovo de acum.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
