Articol de Adrian Jitea - Publicat joi, 17 octombrie 2024 18:02 / Actualizat joi, 17 octombrie 2024 18:36
Vipers Kristiansand, tripla câștigătoare a Ligii Campionilor la handbal feminin, este în pragul falimentului. Mai are o zi la dispoziție pentru a achita datoriile de aproximativ 2,1 milioane de euro. Președintele clubului a confirmat situația fără ieșire.
Norvegiencele de la Vipers au dominat handbalul feminin în ultimii ani. Au câștigat 3 ediții consecutive de Liga Campionilor, între 2021 și 2023.
Performanțele au venit cu ajutorul unui buget imposibil de susținut. Handbalul nu atrage suficient de mulți sponsori, sălile nu sunt pline, iar drepturile TV aduc sume derizorii.
Vipers Kristiansand, la o zi de faliment
Formația din Kristiansand a fost în pragul falimentului încă de anul trecut. Jucătoarele, în frunte cu legendara Katrine Lunde, au făcut tot posibilul pentru a strânge banii necesari. Verdictul a fost amânat datorită unei investiții venite din partea unei fabrici de înghețată.
A fost doar ceva provizoriu. Datoriile au crescut, bugetul de salarii a rămas în continuare mult prea mare, iar echipa nu mai are acum nicio salvare.
Peter Gitmark, președintele clubului, a încercat să găsească explicații pentru situația actuală:
Nu am avut un plan sănătos și nu ne-am construit un buget rezonabil. Am exagerat în ceea ce privește potențialele încasări și nu am comunicat suficient de clar și de corect cheltuielile. Nu am fost sinceri! Pentru noi, meciul de sâmbătă va fi unul plin de emoții. E o situație dramatică. Dacă cineva vrea clubul, acum e momentul să ridice mâna și să vină alături de noi
- Peter Gitmark, potrivit VG Sport
Președintele grupării spune că meciul de campionat cu Storhamar și partida de Liga Campionilor cu Buducnost ar putea fi ultimele pe care Vipers le va disputa.
Jucătoarele au fost deja anunțate de iminentul faliment și li s-a transmis că își pot căuta echipe din postura de handbaliste libere de contract.
Katrine Lunde, probabil cel mai mare portar al tuturor timpurilor, e devastată de situația echipei:
Tremur toată. Sunt dezamăgită, informațiile nu au fost chiar cele mai exacte. S-a dovedit a fi diferit de ce ne-am imaginat noi. Sper într-o salvare, dar sunt prea mulți bani
- Katrine Lunde
Vipers, adversara Rapidului în Liga Campionilor
Vipers face parte din grupa B în actuala ediție de Liga Campionilor. De situația norvegiencelor ar putea profita Rapid. Din grupa de 8, primele 6 formații avansează în fazele eliminatorii.
Dacă trupa din Kristiansand dispare, giuleștencele ar trebui să mai depășească o singură rivală. Adversare mai sunt Gyor, Brest, Esbjerg, Odense, Ludwigsburg și Buducnost.