Articol de David Marinescu - Publicat luni, 21 octombrie 2024 18:42 / Actualizat luni, 21 octombrie 2024 19:29
Ultrașii Peluzei Nord i-au „înțepat” pe fanii Stelei după victoria obținută de FCSB în derby-ul cu Dinamo, scor 2-0.
Membrii Peluzei Nord i-au ironizat pe suporterii celor de la Steaua pentru faptul că sunt din ce în ce mai puțini la meciurile din Liga 2.
Mesajul Peluzei Nord pentru fanii CSA după victoria din derby-ul cu Dinamo: „Stadioanele goale aduc bucurie doar celor care comit abuzuri!”
„Nu există mesaj mai puternic decât acela dat de câteva zeci de mii de glasuri. Pe stadion! Fără să-ți părăsești echipa favorită, echipa pentru care trăiești și exiști!
Nu există reclamă mai bună în presă, social media, oriunde (local sau internațional) decât peluze pline și un spectacol pe măsură. Peluzele goale nu rezolvă probleme! Stadioanele goale aduc bucurie doar celor care comit abuzuri!”, a fost mesajul Peluzei Nord, postat pe contul de Facebook.
Ultrașii lui Dinamo și FCSB s-au întrecut în scenografii la derby
Suporterii lui Dinamo și FCSB s-au întrecut în mesaje la derby-ul de pe Arena Națională.
Suporterii lui Dinamo au avut prima „înțepătură” la adresa rivalilor. Scenografia realizată de cei de la Tribuna a II-a, de grupul DNL, a purtat titlul „Circul Stelelor”. A fost o satiră la adresa războaielor identitare dintre CSA și FCSB.
N-au lipsit materialele pirotehnice la startul partidei, ambele galerii folosind din belșug câteva „bombe” care au explodat aproape de cei doi portari. Mai multe au fost cele care au bubuit dinspre PCH.
Ambele galerii au pregătit și câte o scenografie. Dinamoviștii au apelat la una 3D, cu Russell Crowe în rolul din Gladiator, unul dintre cele mai bune filme din toate timpurile. A fost însoțită de un mesaj special din peliculă: „Ceea ce facem în viață are ecouri în eternitate”.
Ambele galerii au pregătit și câte o scenografie. Dinamoviștii au apelat la una 3D, cu Russell Crowe în rolul din Gladiator, unul dintre cele mai bune filme din toate timpurile. A fost însoțită de un mesaj special din peliculă: „Ceea ce facem în viață are ecouri în eternitate”.
Suporterii din Peluza Nord a celor de la FCSB au scris, în limba engleză: „Steaua, cel mai mare coșmar al vostru!”. Imaginea îl reprezenta pe „Curaj, câinele fricos”, personaj celebru din desenele animate.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”