Articol de Daniel Grigore - Publicat marti, 22 octombrie 2024 23:53 / Actualizat miercuri, 23 octombrie 2024 00:17
Real Madrid a fost condusă la pauza meciului cu Borussia Dortmund, 0-2, dar a înscris de 5 ori în partea secundă pentru o nouă revenire de vis pe „Santiago Bernabeu”. Trei puncte vitale pentru campioana en titre a Europei, purtată spre victorie de viitorul Balon de Aur, Vinicius Junior, autor a 3 goluri.
AICI, rezultatele în toate meciurile serii de Liga Campionilor
„Santiago Bernabeu”, două echipe obișnuite cu fazele superioare ale Ligii Campionilor, chiar finalistele din sezonul precedent al competiției.
Fără îndoială, duelul dintre Real Madrid și Borussia Dortmund a fost capul de afiș al serii campionilor. Bonus pentru publicul din România, 4 conaționali direct implicați: „centralul” Istvan Kovacs, „asistenții” Mihai Marica și George Neacșu plus rezerva Marcel Bîrsan.
Carlo Ancelotti inovează cu primul „11”. De la sosirea lui Kylian Mbappe, italianul nu a reușit să dibuie o formulă care să asigure echilibrul scontat.
Având în vedere vulnerabilitățile defensive afișate chiar și la cel mai recent meci jucat, 2-1 cu Celta Vigo în campionat, surprinde faptul că printre titulari nu-l vedem și pe Aurelien Tchouameni.
10 minute „blanco”, iar Borussia preia controlul
Ritm bun în start, intensitate în jocul Realului. Mbappe și Vinicius au poftă de joc, dar adversarii îi închid bine. Ryerson, terorizat de Vinicius în finala de acum câteva luni, pare să fie mai inspirat astăzi.
Impresia inițială se stinge după nici 15 minute. Galben-negrii îi pasează pe albi, au o posesie superioară, elevii lui Ancelotti aleargă mult după minge și atunci când o obțin nu prea știu ce să facă cu ea.
În minutul 30, gazdele fără șut pe poartă sunt taxate. Lucas Vazquez pierde mingea în apropierea propriului careu, Serhou Guirassy inventează o pasă ca de fotbal în sală printre Rudiger și Mendy, iar Donyell Malen îl „execută” pe Thibaut Courtois.
Până ca gazdele să plece în căutarea egalării, galben-negrii mai lovesc o dată. Ferland Mendy, unul dintre vinovații de la primul gol, este bătut ușor de Malen, care centrează în fața porții pentru Gittens, scăpat din marcaj de celălalt fundaș lateral, Lucas Vazquez. Finalizare simplă, 0-2.
Thibaut Courtois, exasperat. Colegii permit să fie „mitraliat”
În șoc, Real Madrid răspunde - în sfârșit. E minutul 37 și în aceeași fază, Rodrygo și Jude Bellingham zguduie bara transversală. Englezul parcă e blestemat, nu are gol la echipa de club în acest sezon.
Oaspeții continuă să se bucure de spațiile din apărarea blanco și le dau emoții oaspeților încă o dată, când Julian Brandt îl întinde serios pe Thibaut Courtois. Extrem de furios că neamțul a fost lăsat să șuteze, Courtois urlă la colegii lui.
Până la pauză, dubla ocazie Rodrygo - Bellingham rămâne singura acțiune notabilă a gazdelor. Prea puțin pentru campioana Europei, prea puțin pentru o echipă care-i aliniază pe Mbappe, Vinicius, Rodrygo și Bellingham.
Remontada și astăzi?
Jocul gazdelor nu debordează de limpezime după ieșirea de la cabine, astfel că trec mai bine de 7 minute până la prima ocazie, execuția lui Lucas Vazquez la colțul scurt, scoasă de Kobel.
Real pare în criză de idei, dar aici intervine magia „Bernabeului”. De nicăieri, Kylian Mbappe și Rudiger creează golul de 1-2. Francezul îl driblează scurt pe Schlotterbeck și centrează pe 6 metri, unde Rudiger se înalță triumfător și înscrie cu capul.
Cultura revenirilor se aprinde, stadionul „erupe”, iar la câteva zeci de secunde distanță vine și golul de 2-2.
În careul oaspeților, Mbappe se pregătește să șuteze, dar un adversar îi „suflă” balonul cu o intervenție din lateral. Din fericire pentru gazde, mingea ajunge la Vinicius, care o împinge în poartă. „Asistentul” George Neacșu are fanionul sus, dar VAR-ul clarifică faza: Mbappe nu era în ofsaid, golul este validat.
Jumătatea de oră care decide totul
E minutul 62. Real rămâne, în teorie, cu suficient timp pentru a forța golul 3, numai că forcingul blanco nu este susținut. Abia în minutul 80 vine următoarea ocazie demnă de consemnat, încercarea lui Mbappe de a înscris la colțul scurt cu un șut în forță. Inspirat, Kobel strânge picioarele și ține mingea departe de plasă.
Chiar mai mare este ocazia oaspeților, în minutul 82, când Courtois scoate șutul lui Maximilian Beier. S-a dovedit a fi o paradă de 3 puncte, pentru că doar câteva zeci de secunde mai târziu, căpitanul Lucas Vazquez a completat remontada!
Rodrygo ține mingea în teren cu prețul unei accidentări musculare, Vazquez are noroc și rămâne cu mingea la picior în careul advers grație unei respingeri nefericite a lui Brandt, apoi apărătorul dreapta finalizează impecabil, în forță, la colțul lung.
Vinicius, după o cursă diabolică în banda stângă, a risipit orice urmă de emoție în minutul 86, când a modificat tabela la 4-2 cu un șut din afara careului. Tot el, care va fi anunțat Balon de Aur pe 28 octombrie, a stabilit scorul final în prelungiri, după ce s-a distrat cu toți adversarii care i-au ieșit în cale.
A fost golul care a certificat încă o remontada pe „Santiago Bernabeu”, stadionul deja suprasaturat de astfel de seri. O victorie necesară, cu care madrilenii ajung la 6 puncte și rămân în cărțile pentru TOP 8 și calificarea directă în „optimi”. Tot 6 puncte au și oaspeții, care marcaseră 10 goluri în precedentele două partide, dar au avut „benzină” doar o repriză în capitala Spaniei.
Istvan Kovacs a avut o prestație sigură, ajutat de faptul că nu au existat faze litigioase.
O greșeală în dreptul „tușierului” George Neacșu, care a avut fanionul sus la golul 2 al gazdelor. VAR-ul a clarificat că Mbappe nu era în ofsaid, iar golul a fost validat.
FINAL » Real Madrid - Borussia Dortmund 5-2
Au marcat: Rudiger '60; Vinicius '62, '86, '90+3; Vazquez '83 / Malen '30; Gittens '34
Real Madrid - Borussia Dortmund, echipe de start:
REAL MADRID (4-3-3): Courtois - Vazquez, Militao, Rudiger, Mendy - Bellingham, Valverde, Modric - Rodrygo, Mbappe, Vinicius
Rezerve: Lunin, F. Gonzalez - Camavinga, Tchouameni, Guler, Endrick, Vallejo, Ceballos, Fran Garcia
Antrenor: Carlo Ancelotti
DORTMUND (4-2-3-1): Kobel - Ryerson, Sule, Schlotterbeck, Bensebaini - Nmecha, Sabitzer - Malen, Brandt, Gittens - Guirassy
Rezerve: Meyer, Lotka - Anton, Gross, Beier, Can, Campbell, Watjen, Mane, Kabar, Azhil
Antrenor: Nuri Șahin