Articol de Sebastian Culea, Remus Dinu, Valentin David (video) - Publicat marti, 19 noiembrie 2024, 16:24 / Actualizat marti, 19 noiembrie 2024 18:14
Gazeta Sporturilor a mers pe urmele ivorianului Aboubacar Campaore (20 de ani), fotbalistul care a trecut printr-o adevărată dramă odată cu sosirea în România, petrecută în 2023.
Abandonat, lăsat de izbeliște de omul care-l trimisese să dea probe în țara noastră, nevoit inclusiv să doarmă pe străzi până la găsirea unui adăpost, africanul în vârstă de 20 de ani a fost salvat de către cei de la Dunărea Giurgiu, care i-au oferit un contract și i-au schimbat, practic, dinamica experienței din România.
„Bouba” joacă în Liga 3, după ce a trecut și printr-o repatriere anevoioasă în Coasta de Fildeș, și spune că visează să îmbrace într-o bună zi tricoul lui Dinamo.
O experiență cu un substrat neverosimil l-a avut drept protagonist pe Aboubacar Campaore, unul dintre miile de tineri fotbaliști plecați din Africa pentru a explora perspective mai avantajoase în Europa.
În cazul său, avionul de România l-a adus în mijlocul unui film de groază, nicidecum în „paradisul” pe care probabil că și-l imagina. Totul din cauza promisiunii-fantomă făcute de așa-zisul său agent din Africa!
Aboubacar Campaore și povestea lui demnă de film: lăsat de izbeliște pe străzi, fără bani și mâncare
Ivorianul fusese ademenit să susțină probe „la un club din Brașov” după ce trecuse de un prim hop, un trial organizat în țara natală. În România, a nimerit într-o capcană înțesată cu indiferență și promisiuni neonorate din partea pretinsului salvator, impresarul care l-a îmbarcat în avionul cu destinația România.
Catapultat în neant, fiindcă oferta „de angajare” nu fusese una reală, fotbalistul a ajuns să doarmă pe străzi în Brașov, fără bani și nimic de-ale gurii, în timp ce omul care trebuia să-l aibă în grijă i-a blocat numărul!
Viața nu-i fusese nici până atunci una liniștită, moartea tatălui destabilizându-i familia până într-un punct în care ajunsese să fie chinuit de unchiul său!
Ajuns într-un centru de azilanți din București, norocul i-a surâs în sfârșit lui „Bouba” în momentul în care a participat la un turneu juvenil organizat de FRF. A fost reperat de un club din Liga 3, Dunărea Giurgiu, care l-a „adoptat” și l-a adus încet-încet pe linia de plutire. Nu înainte de a fi „repatriat” în Coasta de Fildeș și a trece printr-un proces birocratic complicat pentru a se întoarce în România.
Astăzi, la 20 de ani proaspăt împliniți, Aboubacar Campaore găsește, în sfârșit, motive să zâmbească. E apreciat de actualul club, are o siguranță pe care n-o mai credea nici el posibilă și e recunoscător celor care l-au ajutat să evite colapsul. Fan declarat Vinicius Junior, ivorianul lansează un manifest apăsat împotriva discriminării, deși spune că, dincolo de toată ostilitatea inițială, n-a experimentat flagelul rasismului în țara noastră.
VIDEO. Aboubacar Campaore: „Am dormit pe stradă, nici nu aveam ce mânca, nu cunoșteam pe nimeni”
- „Bouba”, am vrea să știm toată povestea legată de venirea ta în România.
- Ei bine, am venit în România după un trial: am dat probe în Coasta de Fildeș și, slavă Domnului!, le-am luat. Managerul (n.r. impresarul) m-a trimis aici. Mi-a spus foarte multe lucruri despre România, dar, din păcate, când am ajuns aici, nimic din ce auzisem nu a fost așa. Nu s-au desfășurat lucrurile cum mi-a spus el, am avut foarte multe probleme. M-a abandonat și mi-a fost foarte greu. Nu cunoșteam pe nimeni, nu știam o persoană care să mă poată ajuta sau ceva. A fost cu adevărat foarte complicat. Am rămas singur și a trebuit să mă descurc. Am dormit pe stradă, nu era nimeni să mă ajute, n-aveam nici ce mânca. Primele două zile le-am petrecut pe străzi.
- Ce gânduri ai avut în acele momente? Ce s-a întâmplat cu acel manager? Cum de te-a abandonat?
- Aveam o grămadă de griji, nu știam pe unde să o apuc. Am ajuns, l-am sunat, iar numărul era blocat. Mama a încercat și ea să ia legătura cu el, dar nu putea fi contactat. Nu cunoșteam pe nimeni în România. Cineva mi-a spus apoi că există un centru (n.r. de cazare) în București pentru persoanele în situația mea. Când am ajuns, m-am dus direct acolo. Era într-o vineri. Mi-au mai spus că va fi un eveniment fotbalistic organizat de FRF, un turneu. Am mers și eu să joc, am reușit să particip la competiție, s-a jucat toată ziua. Am ieșit cel mai bun jucător, marcator și dribler.
- Cum a fost acolo? Câte goluri ai marcat la acel trial?
- Nu-mi amintesc, dar am primit chiar și o medalie. I-am dat-o mamei când am fost repatriat. Am jucat chiar pe terenul celor de la Dunărea Giurgiu.
- Și atunci ai ajuns aici?
- Da, nu cunoșteam clubul înainte, dar managerul Ionuț Ciurilă m-a văzut și m-a adus aici. A sunat la club și mi-a făcut legătura și cu antrenorul Cosmin Dobrescu, era antrenor la U19. Le-am spus că am 17 ani, nu împlinisem 18, mi-au spus să rămân la tineret. Am jucat 10 meciuri, am marcat 5-6 goluri, m-au trimis direct la prima echipă. Problema era că nu aveam actele în regulă.
„Când am ajuns la prima echipă, nu aveam nici ghete”
- Și ce ai făcut?
- M-am antrenat, problemele păreau să nu se sfârșească. N-aveam haine, Ionuț Ciurilă mi-a dat haine, câțiva colegi au cotizat și au procedat la fel. Încă n-aveam ce să mănânc, unde să dorm, au fost momente foarte grele pentru mine.
- Cum ai reușit să treci peste toate aceste lucruri?
- Voia lui Dumnezeu, fără Dumnezeu nimic nu e posibil! Când am ajuns la lot, la prima echipă (n.r. la Dunărea Giurgiu), nici ghete nu aveam. Mi-a dat un coleg o pereche, am jucat cu ea. Pentru că dădeam randament, clubul a decis să mă ajute, să mă păstreze. Cei de aici erau uluiți. După 8-9 luni, centrul la care stăteam m-a dat afară. Atunci am ajuns la Academie, m-a adus managerul Ionuț Ciurilă, am dormit acolo, la academia clubului. El a avut grijă de mine. Președintele era îngrijorat, credea că încă sunt un copil. E complicat când n-ai acte într-o țară străină.
- A fost ca un tată pentru tine.
- Sincer, da! Am spus-o mereu. Nu mă ascund de asta. Dumnezeu l-a adus în calea mea, la fel ca pe președinte. Fără ei, n-aș fi fost aici astăzi. Voi fi mereu recunoscător întregului club, acestui oraș și tuturor oamenilor pe care i-am întâlnit aici și au fost lângă mine.
A fost repatriat în Coasta de Fildeș, dar a revenit în România la insistențele clubului
- Ce s-a întâmplat după aceea, cum a fost cu repatrierea?
- Clubul a decis să mă ajute cu actele, dar nu puteam rămâne aici. Am fost trimis acasă. Mi-au spus că plec pentru 3 luni să rezolv viza. Uneori, în viață e nevoie de răbdare, toate vin la timpul lor. Am stat două săptămâni în Coasta de Fildeș. Pe 6 iulie 2023, am fost repatriat. Iar aici au intervenit alte complicații. Directorul tehnic mi-a trimis un mesaj prin care mi-a spus că a depus dosarele la Imigrări și că ele așteaptă aprobare pentru a putea merge la ambasada din Senegal, că de acolo se obține viza. În Coasta de Fildeș nu există ambasadă a României. După două luni în Coasta de Fildeș, am plecat în Senegal. Am vorbit cu mama să-mi găsească pe cineva în Senegal care să mă găzduiască. Am fost în Senegal timp de 2-3 săptămâni. Și, într-o zi, m-am dus să-mi las pașaportul la ambasada României în Senegal. Când mi-am luat viza, am anunțat clubul, iar oamenii de aici mi-au cumpărat bilet. Când am ajuns aici a trebuit să aștept, am venit chiar înainte de pregătirea de iarnă.
- Vorbește-ne, te rog, despre relația ta cu mama ta, cu familia ta, pentru că mama ta a fost cea mai importantă persoană în această perioadă dificilă.
- Mama mea a suferit foarte mult, motivul fiind că eu mă chinuiam. În această perioadă, mama trecea printr-o situație oarecum complicată. A avut o problemă de sănătate. Nu vreau să vorbesc despre asta, pentru că este o discuție delicată pentru mine. Nu cred că pot vorbi despre asta. Mama m-a susținut mereu. Ea m-a susținut. Ea mi-a spus să am curaj. Nu puteam să-i ascund prin ce trec. Ea suferea că și-a încredințat copilul cuiva care trebuia să-l ajute, să-l ducă la un club. Mama a făcut tot ce îi stătea în putință să dea de antrenor.
- Mai ai frați?
- Da, am un frate și o soră, ambii mai mari.
„Vreau să ajung la Dinamo!” + „E deplorabil că mai există rasism, dar nu m-am confruntat cu așa ceva în România”
- Ce-ți dorești de la carieră în viitor?
- Visul meu e să joc în prima ligă. E visul meu. Vreau să ajung la Dinamo! E un club care îmi place foarte mult, mi-a plăcut mereu. Nu se știe, poate într-o zi voi purta acel tricou și voi apăra acele culori. Vedem care va fi destinul. Aș vrea să joc la nivel înalt. Am muncit din greu să dovedesc ceva aici și voi munci în continuare.
- Aici, la Giurgiu, cum e atmosfera, ai întâmpinat probleme, ai avut de înfruntat probleme de natură rasistă?
- Rasistă? N-am auzit niciodată în România, nu doar la Giurgiu! Nu m-am confruntat niciodată cu o astfel de situație. Poate în alte țări. E deplorabil să mai existe rasism. Vini Jr e idolul meu, un jucător pe care îl admir foarte mult. Dar ce se întâmplă acolo cu rasismul e de neimaginat, ar trebui să se găsească o soluție pentru asta. E cineva care are același sânge ca tine, respiră ca tine, cum să-l denigrezi pentru că e negru? Cred că rasismul nu are loc în fotbal! Toți venim să jucăm acest sport, atât. Fotbalul este în primul rând doar un joc. Este pentru public, pentru plăcere. Dacă spectatorii înșiși vin și denigrează un fotbalist, mi se pare de-a dreptul deplorabil. Rasismul nu are absolut nimic de-a face cu fotbalul!
Problema rasismului vine din educație. Dacă un adult se comportă așa în fața unui copil, acel copil îi va copia gesturile și expresiile
- Aboubacar Campaore
)
)
)
)
)
)
)
)
)
