Health Talks by GSP, Ep. 20 Cum să înflorești după ce te-ai vindecat de cancer: „A fost dramatic când am aflat, dar apoi am descoperit un sens și un scop în viața mea”

- Bine ai venit, Iulia!
- Bine v-am găsit și vă mulțumesc foarte mult pentru invitație.

- Și noi mulțumim că ai avut curajul să vii să vorbești despre lupta ta cu cancerul. Poți să ne spui cum ai descoperit că ai cancer?
- Acum un an și trei luni, la vârsta de 36 de ani, am fost diagnosticată cu cancer de col uterin, ca urmare a faptului că eram purtătoare de HPV, o tulpină cu risc ridicat de a produce cancer, HPV18. A fost un noroc, pot spune, că acest cancer mi-a dat semne de la început. L-am descoperit din timp, stadiul fiind unul incipient.

- Cum ai reacționat atunci când ai aflat?
- A fost, evident, un șoc. Viața mea s-a dat peste cap într-o secundă. Doar că am înțeles că singura variantă pe care o aveam în momentul acela era de a găsi soluții și de a vedea ce pot să fac pentru a mă vindeca.

Iulia Dumitru: „Când primești un astfel de diagnostic, nu știi încotro să o apuci”

- Care au fost aceste soluții? Ce opțiuni de tratament ai avut?
- În momentul acela a fost foarte important să găsesc medicii potriviți care să mă îndrume. În momentul în care primești un astfel de diagnostic, nu știi încotro să o apuci. Este un aspect foarte important pentru că nu există un protocol anume. Am înțeles că trebuie să consult un medic oncolog care mă poate îndruma și cred că este un lucru foarte important să găsești medici în care să ai încredere, care te pot sfătui și să urmezi întru totul planul de tratament. În cazul meu a fost nevoie de o operație. Am făcut o histerectomie urmată de tratament de radioterapie, 25 de ședințe.

- Care a fost cel mai dificil moment pentru tine în timpul tratamentului?
- Cred că momentul în care m-am văzut în spital după operație și am realizat că, într-adevăr, este vorba despre mine. Pentru că, la început, tot ai senzația și tot speri că este un vis și că te vei trezi și vei realiza că nu este vorba despre tine. Atunci am avut un moment de conștientizare și am realizat cu adevărat ce se întâmplă. Trebuie să spun că mă consider norocoasă pentru că am întâlnit medicii despre care am știut că mă pot vindeca. Am avut încredere totală în echipa medicală pentru că eu cred în medicină, cred că soluția în momentul în care ai o problemă de sănătate este medicina.

Iulia Dumitru: „A fost destul de greu să îmi păstrez moralul ridicat”

- Cum ți-a schimbat acest diagnostic viața de zi cu zi și ce schimbări au apărut în viața ta după această operație?
- În momentul în care afli diagnosticul nu mai contează ce activități aveai în momentul acela. Totul trebuie pus pe pauză, trebuie prioritizată vindecarea. A fost o perioadă dificilă, nu pot să neg. Însă, cred că voi repeta chestia asta foarte des astăzi, am fost norocoasă să trec cu bine peste operație. M-am refăcut destul de repede. Nu am avut efecte adverse majore, nici în urma radioterapiei. Dar, cel puțin din punctul de vedere al stării de spirit, a fost destul de greu să îmi păstrez moralul ridicat. Pe de altă parte, am știut că asta este soluția și că singurul mod în care pot depăși situația este de a rămâne optimistă și încrezătoare. Și asta am făcut pe tot parcursul tratamentului.

- Cum ai reușit să rămâi optimistă, să rămâi pozitivă într-un asemenea moment?
- Cred că în momente de genul ăsta descoperi de fapt cât ești de puternic. Nu mi-aș fi imaginat în urmă cu ceva timp că pot fi atât de puternică și pot gestiona lucrurile într-un mod care să fie benefic pentru mine. Este greu, nu voi spune că nu am avut și momente în care nu mi-a fost ușor, însă per ansamblu m-am gândit că singura mea soluție este de a avea încredere și de a fi optimistă. Iar un alt lucru important este că nu m-am întrebat de ce mi se întâmplă mie. Foarte multe persoane au tendința să se întrebe acest lucru și să încerce să găsească un răspuns la această întrebare. Ori este o întrebare la care nu prea poți găsi un răspuns și atunci îți iei din timpul vindecării. Îți consumi energia încercând să găsești un răspuns la întrebarea de ce mi s-a întâmplat mie și evident că nu îl vei găsi. Iar eu am reușit să mă gândesc că experiența prin care trec se întâmplă cu un scop anume, că deși este o etapă dificilă a vieții mele, ea are un rol în formarea mea ca persoană și în parcursul meu. Și atunci am încercat să îmi repet acest lucru ori de câte ori îmi era greu. Știam că, de fapt, lucrurile vor fi mai bune după ce perioada va trece.

- Dar presupun că ai avut și momente de îndoială, momente de teamă. Cum le-ai simțit atunci și cine te-a ajutat să treci peste ele?
- Am avut momente de teamă până în momentul în care am ales echipa medicală cu care am colaborat. Pentru că, într-adevăr, în momentele alea primești foarte multe informații, fiecare are o altă părere și cred că este foarte important să îți asculți instinctul și să alegi medicii pe mâna cărora îți dai viața. Iar în momentul în care eu am simțit că am făcut alegerile potrivite, temerile mele legate de tratament și de vindecarea mea s-au diminuat considerabil.

- Cum ai simțit sprijinul familiei, prietenilor, comunității? Cât de mult te-au ajutat aceste persoane?
- Am fost norocoasă și în acest caz. Familia mi-a fost alături. Știu că, din nefericire, sunt foarte multe cazuri în care pacienți trec singuri prin toată perioada asta și nu vreau să-mi imaginez cât de greu le este. Însă eu am avut alături familia, care m-a susținut necondiționat de-a lungul vieții. Au făcut acest lucru și acum. La fel, prietenii apropiați mi-au fost alături și a contat la fel de mult. Și am descoperit, ce-i drept ulterior tratamentului, puterea comunității, puterea asociațiilor formate din oameni care au trecut prin aceleași experiențe și care te înțeleg cu adevărat. Pentru că oamenii din jur au tendința să-ți spună că înțeleg prin ce treci, că știu cât este greu, dar, real vorbind, nu au cum să știe și e bine să nu afle niciodată. Însă, o comunitate de genul ăsta, unde sunt oameni care știu exact ceea ce simți tu, este locul în care cred că toți cei care trec prin cancer sau prin alte boli ar trebui să aleagă să-și petreacă o parte din timp.

Iulia Dumitru, despre puterea comunității

- Poți să ne povestești un pic despre această asociație și cum te-a ajutat pe tine?
- Da, e vorba de Asociația Oameni Buni din Cluj. Deși locuiesc în București, am ales să mă operez la Cluj. Acolo am descoperit această asociație care are ca scop sprijinirea bolnavilor oncologici pe tot parcursul tratamentului, dar și după. Din nefericire, la noi în ţară, în momentul în care te îmbolnăvești, nu prea știi încotro să o apuci, nu există un protocol stabilit, iar cei din asociație te pot ajuta. În general, în momentul în care primești un astfel de diagnostic, este indicat să mergi la medicul oncolog care îți va face schema de tratament. Însă mulți oameni nu știu lucrurile acestea, iar asociația, printre altele, oferă și informațiile de genul ăsta, dar sprijină pacienții pe tot parcursul tratamentului și după. Se organizează tot felul de evenimente, de ateliere, de grupuri de suport, de tabere în care ne strângem cu toții și avem parte de niște momente ale noastre.

- Cum ți s-a schimbat perspectiva asupra vieții după ce ai învins cancerul?
- În primul rând am realizat că ar trebui să mă iubesc mai mult, pentru că înainte cred că eram destul de critică cu mine și probabil nu mă iubeam suficient, iar în momentele alea realizezi că, de fapt, este vorba doar despre tine, că, indiferent pe cine ai alături, tu singur trebuie să treci prin momentele alea și tu ești cea mai importantă persoană. După diagnostic am început să lucrez foarte mult pe partea asta, legată de iubirea de sine, și este un proces care nu se întâmplă așa, peste noapte, însă cred că o experiență de genul ăsta te ajută foarte mult să te apreciezi, să te iubești mai mult și a contat foarte mult faptul că am avut încredere totală în corpul meu din momentul în care am aflat diagnosticul, am știut că eu și corpul meu avem puterea de a ne vindeca.

- Am citit multe cărți despre importanța emoțiilor noastre atunci când suntem bolnavi. Ai realizat și tu că trebuie să te axezi și pe partea emoțională, nu doar pe cea legată strict de tratament, pentru a trece peste acest hop?
- Da, evident. Partea medicală, așa cum spuneam, am lăsat-o pe mâna medicilor. Cred că este foarte important să nu ne consumăm energia încercând să găsim noi tratamente miraculoase sau încercând să ne comparăm cu alte cazuri, să citim pe internet eventual tot felul de articole care, de fapt, ne fac mai mult rău, pentru că fiecare caz este diferit și atunci nu ar trebui să ne canalizăm atenția în direcția aia, ci să încercăm să ne ascultăm pe noi, să înțelegem poate ce schimbări ar trebui să facem în ceea ce privește modul în care gândim, simțim, modul în care percepem viața, până la urmă.

Iulia Dumitru: „Am prioritizat nevoile mele, am început să trăiesc mai mult în prezent”

- Tu ce schimbări ai făcut în viața ta?
- Aşa cum spuneam, cea mai importantă este că m-am pus pe primul plan, ceea ce nu obișnuiam să fac. Întotdeauna mă gândeam mai mult la binele celorlalți și mai puțin la mine. A nu se întelege că am devenit mai egoistă. Pur și simplu am prioritizat nevoile mele, am început să trăiesc mai mult în prezent, să înțeleg că de fapt prezentul este sigur, ceea ce ne așteaptă mâine este relativ, și să mă bucur mai mult de lucrurile care aparent nu sunt atât de importante, de lucrurile mărunte.

- În teorie sună foarte simplu să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Cum a fost pentru tine?
- Evident, nici asta nu-mi reușește de fiecare dată, însă fac tot posibilul să apreciez mai mult ceea ce mă face fericită cu adevărat.

- Poți să ne dai niște exemple de lucruri mici care te fac fericită?
- Am început să fiu recunoscătoare în primul rând când este ziua mea. Înainte, de fiecare dată când îmi aniversam ziua mea, mi se părea că îmbătrânesc, veșnica problemă a femeilor. Acum mi-am dat seama că e un lucru extraordinar că a mai trecut un an din viață, un an pe care trebuie să-l apreciem și să ne bucurăm că se mai adaugă acolo, în buchetul vieții noastre.

Iulia Dumitru: „Problema mea majoră era că nu simțeam că am un scop”

- Mi-ai spus că ți-ai schimbat relația cu tine, dar aș vrea să îmi spui cum s-au schimbat relațiile cu ceilalți oameni.
- Am început să apreciez mai mult persoanele care au ales să-mi fie alături și să mă susțină pe tot parcursul tratamentului. Am început să mă înconjor doar de oameni cu care rezonez, cu care am lucruri în comun și care îmi aduc o stare de bine.

- Cariera ta cum s-a schimbat?
- Înainte de diagnostic, problema mea majoră era că nu simțeam că am un scop, că fac ceva cu adevărat util. Apoi am început să mă ocup mai mult de partea care îmi aduce beneficii sufletești. Eu sunt și psiholog clinician și coach de nutriție și m-am axat pe psihonutriţie. Acum sprijin persoane în demersul lor de a pierde câteva kilograme, bazându-mă pe ideea de echilibru și de stil de viață sănătos, un stil de viață care poate fi menținut pe tot parcursul vieții.

- După ce ai terminat tratamentul, ai reușit să îți păstrezi un stil de viață sănătos?
- Da, categoric. De-a lungul vieții mele am fost atentă, dar am avut o perioada în care mă îngrăşasem 13 kilograme. O să vă dau un exemplu, în momentul în care am aflat că am cancer, până să ajung la medicul-oncolog, am avut tendința să renunț brusc la carne, zahăr. Zahăr oricum nu prea consumam, dar în momentul acela l-am exclus de tot, gândindu-mă eu că așa este bine, asta auzeam în jur. În momentul în care am ajuns la medicul oncolog și i-am spus foarte mândră de mine ce schimbări am început să fac, m-a întrebat de ce fac asta și n-am putut să-i dau un răspuns, pur și simplu, așa auzisem. Iar sfatul lui a fost acela de a face în primul rând ceea ce simt eu, ce mă ajută pe mine. Dacă eu cred că asta mă ajută, să continui, însă evident nu era un lucru pe care el mi-l recomanda, considerând că este important să avem un stil de viață sănătos și echilibrat, însă nu mi-a recomandat să renunț la nicio grupă de alimente.

- Presupun că asta și din cauza faptului că puneai o presiune în plus pe tine prin această dietă strictă.
- Clar nu era o idee bună, însă nici după ce am terminat tratamentul nu am ales să elimin ceva din alimentația mea. Eu pentru asta militez, pentru echilibru. Nu vreau să generalizez, sunt tipuri de cancer sau sunt alte boli unde evident nu este recomandat să mănânci anumite produse. Însă vorbesc strict de cazul meu și vorbesc despre ceea ce recomand eu personelor cu care lucrez și care nu au probleme de sănătate.

Iulia Dumitru: „Consider cumva că am fost o victimă a sistemului nostru medical”

- Și este foarte important, exact ce ai făcut tu, să vorbești cu medicul, pentru că medicul știe ce ai voie să mănânci.
- Da, exact. Medicul este cel în măsură să îți dea sfaturi, nu cei din jur, pentru că așa cum spuneam, fiecare caz este particular. Iar eu vorbesc strict din experiența mea. Evident că am încercat să reduc cantitatea de zahăr, evit să mănânc zahăr. Acum nu pot spune că nu mănânc deloc, nu vreau să bravez. Încerc să mănânc sănătos în proporție de 80-90%, însă sunt conștientă și că trebuie să ne bucurăm de viață și atunci trebuie să ne facem și mici plăceri. Iar apropo de dietă, în perioada în care am făcut radioterapie, mi s-a impus cumva un regim restrictiv pe perioada tratamentului. Era legat strict de procedura în sine și am realizat atunci cât de dificil este să urmezi o dietă restrictivă, chiar dacă eu am fost nevoită să urmez doar 2-3 săptămâni, ceea ce m-a dus cu gândul la faptul că niciodată nu aș putea recomanda cuiva să renunțe definitiv la un aliment care de fapt îi face plăcere. Trebuie doar să găsească un echilibru.

- Cu ce ai rămas în urma acestei experienţe?
- Am realizat că poate scopul acestei experiențe a fost ca exemplul meu să îi ajute pe ceilalți să nu ajungă în situația mea. Mi-am dorit foarte mult, ceea ce și fac acum, să mă implic în campanii de prevenție, de educație pe partea de prevenție, pentru că anumite tipuri de cancer, în special cancerul pe care l-am avut eu, cel de col uterin, se pot preveni. Eu consider cumva că am fost o victimă a sistemului nostru medical pentru că dacă aș fi locuit într-o țară unde există campanii de vaccinare împotriva HPV și de screening, nu aș fi ajuns în situația asta. Mi-am dorit foarte mult ca cei din jur să afle că există această posibilitate de a te vaccina împotriva HPV. Chiar şi adulții pot face lucrul acesta până la vârsta de 45 de ani. Eu nu am știut, iar aici recunosc că am fost destul de frustrată. A fost o informație pe care aș fi vrut să o am înainte de a mă îmbolnăvi. Abia după ce m-am vindecat, m-am vaccinat. Am făcut asta pentru a mă proteja de alte tulpini de HPV pentru că acestea pot provoca alte tipuri de cancer. De aceea, unul dintre scopurile mele principale în momentul de față este să îi fac pe alții să ia măsuri înainte de a ajunge să se îmbolnăvească. Activez acum în cadrul Societății Române de Medicină Preventivă, care are ca scop tocmai implementarea de programe de screening la nivel național și care militează pentru o evidență a populației la nivel național, bineînțeles, pentru ca oamenii să fie invitați să facă teste, analize de prevenție.

- Și să fie informați mai bine.
- Da, să fie informați, dar și să meargă periodic la controale, tocmai pentru a depista din timp dacă există probleme. Pentru că atunci, evident, cresc și șansele de vindecare.

Iulia Dumitru: „Îi încurajez pe toți să aibă încredere în medici”

- Ce mesaj ai pentru oamenii care trec printr-o asemenea luptă?
- Știu că este greu. Este foarte greu. Iar momentele alea când cei din jur îţi spun să fii puternic că totul va fi bine nu te ajută de cele mai multe ori. Cred că trebuie să descoperi tu puterea pe care o ai de a depăși situația prin care treci și de a rămâne optimist. Îi încurajez pe toți să aibă încredere în medicii pe care îi aleg și să rămână optimişti. În cadrul asociației am descoperit foarte multe cazuri mult mai grave decât al meu. Sunt oameni care s-au vindecat, care acum sunt bine și consider că a contat foarte mult faptul că au rămas optimiști pe tot parcursul tratamentului, au avut speranță și au făcut tot ce a ținut de ei, lăsând, bineînțeles, medicina să își facă treaba.

- Ai spus că pentru persoanele care nu au trecut prin boală este destul de greu să înțeleagă prin ce trece o persoană bolnavă. Ce le recomanzi oamenilor care au în familie o persoană care suferă de cancer? Cum am putea noi să-i ajutăm?
- Este un subiect foarte important pentru că, în general, aparținătorii nu sunt luați în calcul în perioade de genul acesta. Însă, evident, și lor le este foarte greu. Am înțeles, ce-i drept nu de la început, că sunt multe persoane care nu știu cum să reacționeze. Nu înseamnă neapărat că nu-ți vor binele sau că nu se gândesc la tine, ci pur și simplu nu știu cum să reacționeze în astfel de momente și, de multe ori, aleg să se îndepărteze de tine. Cei care rămân aproape, în special familia, ar trebui, pur și simplu, să te facă să simți că sunt acolo, indiferent de ce se va întâmpla, că sunt lângă tine. Îți pot spune, bineînțeles, și că ești puternic și că totul va fi bine. Însă cred că mai mult contează prezența lor și gesturile pe care le pot face, care chiar contează în momentul acela, să meargă cu tine la doctor sau să se intereseze şi ei de anumite aspecte și să nu lase toată greutatea asta pe umerii tăi.

Iulia Dumitru, despre teama de recidivă

- Te temi de recidivă? Cum privești această problemă în acest moment?
- Aș putea spune că nu, dar mă tem, evident. Există momente în care, fără să vreau, mă gândesc, deși în momentul în care am aflat că am cancer, am știut că este doar o etapă și că voi fi bine, voi face niște schimbări în viața mea, din toate punctele de vedere, și lucrul ăsta mă va ajuta să nu mai trec prin ceea ce am trecut. Însă trebuie să recunosc că există momente când mă gândesc, merg periodic la controale, așa cum trebuie să facă oricine a trecut prin cancer, și există acolo o teamă pe care încerc să o gestionez. Ideea este că sunt lucruri pe care noi nu le putem controla. Fac tot ceea ce ține de mine și din punct de vedere emoțional, și din punctul de vedere al nutriției, al controalelor regulate pe care le efectuez, însă trebuie să înțelegem că nu putem controla ceea ce ni se va întâmpla. Putem doar să fim încrezători și optimiști și atunci când ne vin gândurile astea, să încercăm cumva să nu le lăsăm să ne afecteze și să le îndepărtăm.

- Cred că important este să le accepți și pe acestea. În momentul în care îți accepti o frică, parcă treci mai ușor peste ea.
- Da, evident. Există frică. În momentul în care o simt, o las puțin, dar trebuie să revin la gândurile optimiste, care îmi fac bine și pe care le simt cu mai multă putere decât pe cele legate de frică.

- Ne poți da niște 3-4 exemple de obiceiuri pe care le ai acum și care te ajută pe tine să ai o stare de bine?
- Am început să mă plimb, îmi place foarte mult să-mi petrec timpul în natură. Legat de partea de nutriție, aleg să mănânc sănătos, dar aleg variantele care îmi plac și care întotdeauna îmi dau o stare de bine, încercând să acopăr necesarul de nutrienţi de care am nevoie. Am început să adorm mai devreme, ceea ce înainte nu făceam, mi se pare că mă ajută foarte mult. În principiu, trebuie să găsesc un echilibru în tot ceea ce fac și să mă bucur mai mult de lucrurile care îmi aduc satisfacții personale.

Iulia Dumitru: „Îi pot ajuta pe cei din jur să nu treacă prin ce am trecut noi”

- Te-ai gândit vreodată, uitându-te în urmă, dacă acest diagnostic ți-a schimbat pe termen lung viața în mai bine?
- Da, categoric. Consider că, deși la momentul respectiv mi se părea puțin dramatic tot ceea ce se întâmpla și nu îmi dădeam seama încotro mă voi îndrepta, simțeam cumva că totul va fi, de fapt, în favoarea mea. Ulterior, am descoperit un scop și un sens, dar și activitățile pe care le am alături de Asociația Oameni Buni, în care simt că exemplul meu, alături de ale celorlalți prieteni din asociație, îi poate ajuta pe cei din jur să nu treacă prin ce am trecut noi. Lucrul ăsta m-a împlinit foarte mult și mă face să mă simt utilă.

- Crezi că te-ar fi ajutat mai mult dacă auzeai de această asociație în momentul în care ai aflat diagnosticul?
- De fapt, în timpul tratamentului am văzut un proiect de la asociație legat de pictură pe cicatrici oncologice și, deși nu am luat legătura cu ei imediat, mi-am dat seama că îmi doresc să fac parte din proiectul respectiv pentru că am văzut niște tablouri cu oameni care au trecut prin cancer, care își expuneau cicatricile pictate foarte frumos de niște pictori foarte talentați. Iar mesajul transmis este că există viață după cancer. Că, deși este greu în momentul în care treci prin operații, tratamente și toate cele, te vei putea bucura în continuare de viață, mai mult, o vei aprecia mai mult decât o făceai înainte. Proiectul acesta mi s-a părut extraordinar și mi-a dat speranță, a devenit un scop pentru mine în momentul tratamentului, acela de a face parte din el, mai ales că, ulterior, tablourile sunt expuse în centrele de tratament, acolo unde oamenii merg, și le putem da speranță, consider că asta este scopul.

- Cât de des vă întâlniți în cadrul acestei asociații?
- Avem foarte multe activități, foarte multe proiecte, se pune foarte mult accent pe terapia prin artă. Îi ajută pe cei care trec prin experiențe de genul acesta să se relaxeze și este un cadru propice pentru a împărtăși povești și experiențe și pentru a fi înţeles. Iar în curând vom deschide și aici, în București, o filială a asociației, pentru că atunci când vezi efectul ei și tot ceea ce se întâmplă acolo, îți dorești să duci mai departe ideea. Dar ne vom axa, în mod special, pe campanii de prevenție.

- Sfatul pentru cei care află că au cancer ar fi să-și găsească o asemenea asociație care să-i sprijine?
- Da, ar fi o idee bună, dar depinde de fiecare. Nu toată lumea simte nevoia, chiar în momentul acela, de a interacționa și de a împărtăși povestea. Este decizia fiecăruia. Însă, într-adevăr, din punctul meu de vedere și din experiențele pe care le am de când sunt în asociație, consider că beneficiile sunt extraordinare și îi pot ajuta pe toți cei care trec prin cancer.

Iulia Dumitru: „Mi-aș dori foarte mult ca să se schimbe ceva în țara noastră”

- Ce planuri ai în munca asta de informare?
- Mi-aș dori foarte mult ca să se schimbe ceva în țara noastră. Mi-aș dori foarte mult să ne apropiem cumva de ceea ce se întâmplă în alte țări și să ajung să fiu mândră că locuiesc aici. Știu că poate suna puțin dur, însă consider că sunt lucruri care se pot face și tocmai de asta m-am alăturat Societății Române de Medicină Preventivă, cu care sper să reuşim să implementăm aceste proiecte la nivel național.

- Poți să ne spui care este situația la noi în țară față de alte țări din punctul de vedere al prevenţiei cancerului de col uterin?
- România are cel mai ridicat grad de incidență și mortalitate din cauza cancerului de col uterin la nivelul Europei, ceea ce mi se pare foarte trist. Rata de vaccinare este foarte scăzută. Există într-adevăr o campanie de vaccinare a preadolescenților. Vaccinul este gratuit pentru cei sub 18 ani și există o compensare și cu 50% a vaccinului pentru femeile până în 45 de ani. Dar vaccinul este util să fie făcut atât de femei, cât și de bărbați. Cred că la noi problema este legată de educație. Lumea nu știe, în primul rând, de posibilitatea aceasta. Părinții aleg poate uneori să se informeze din surse greșite, care îi induc în eroare și atunci aleg să nu își vaccineze copiii. Sfatul meu nu este nicidecum ca oamenii să se vacineze, ci să se informeze din surse credibile și să ia decizia în cunoștință de cauză. Şi nu după ce ai citit niște articole sau niște discuții pe nu știu ce formuri sau grupuri.

Iulia Dumitru, despre vaccinul anti-HPV

- Există în vreo țară obligativitatea de a te vaccina împotriva HPV sau, pur și simplu, în alte țări educația în privința vaccinării este mai ridicată?
- În unele țări este și obligatorie vaccinarea, cum ar fi Australia, dacă nu mă înşel. Acolo aproape că s-a eradicat cancerul de col uterin și atunci, când ai astfel de exemplu, te întrebi de ce la noi nu se poate întâmpla lucrul ăsta? Dar sunt și alte țări în care nu este obligatorie, unde există bineînțeles campanii de informare, lumea știe despre ce este vorba, știe de posibilitatea aceasta și alege să se vaccineze. De altfel, în alte țări există campaniile acestea de screening, unde lumea primește invitații acasă, periodic, să mergă să-și facă un test Papanicolau sau o mamografie ori o colonoscopie în funcție de vârstă, dar și de cazurile din familie, acolo unde există riscuri. Asta înțeleg eu printr-un sistem medical sănătos și eficient, care dorește binele populației, și mi-aș dori foarte mult ca și la noi să se întâmple lucrul acesta la un moment dat.

- Ați observat dacă la nivel național a scăzut rata aceasta de vaccinare după toată povestea aceea cu vaccinurile din perioada COVID. Multă lume de atunci și-a schimbat percepția în mod negativ despre vaccinuri.
- Da, într-adevăr, am citit și am observat că lumea a devenit mult mai reticentă în ceea ce privește vaccinarea și după acel episod legat de COVID. Sunt lucruri diferite, vaccinul anti-HPV este un vaccin care s-a dovedit a fi benefic, are o vechime de câțiva ani, aşa că nu văd de ce am compara lucrurile. Vaccinul COVID era unul nou şi pot înţelege reticenţa unora, deşi eu nu am avut nimic împotriva lui. Dar vaccinul anti-HPV este un vaccin cu vechime, cu eficiență dovedită și fără efecte adverse, cum mai apar povești.

- De la ce vârstă se pot vaccina fetele și băieții?
- Este recomandat să se înceapă vaccinarea de la 11 ani pentru a se face doar două doze, iar după anumită vârstă se fac trei doze pentru a fi eficiente. Există foarte multe teorii și înțeleg cumva reticența, mai ales a părinților, care trebuie să ia o decizie legată de copilul lor. Însă eu cred că este unul dintre cele mai bune cadouri pe care le poți face copilului tău, să știi că aşa îl fereşti de mai multe tipuri de cancer. 8 din 10 persoane sunt purtătoare de-a lungul vieții de cel puțin o tulpină de HPV, doar că, în mod normal, acestea se elimină automat. Însă, în unele cazuri, așa cum a fost și cazul meu, infecția persistentă poate duce la anumite tipuri de cancer. Deci dacă ai HPV nu înseamnă automat că vei face cancer, însă e bine să elimini acest risc.

- De ce este recomandat să se vaccineze și băieții?
- La bărbați există șanse mai mici să facă un anumit tip de cancer, dar nu înseamnă că nu există. În plus, bărbații sunt cei care transmit HPV-ul de la o persoană la alta, pentru că principala cale de transmitere este cea sexuală. Bineînțeles că sunt și alte căi, inclusiv contactul pielii este un factor de risc, însă cea mai importantă este cea legată de contactul sexual. Și atunci, în Australia, de exemplu, vaccinul este obligatoriu și pentru băieți. Tocmai de-astea s-a putut aproape eradica cancerul de col uterin.

Iulia Dumitru: „Cancerul nu mai înseamnă automat moarte”

- În încheiere, ai putea să ne dai un motiv pentru care ar trebui să fim optimiști în privința acestei lupte cu cancerul?
- Cred că medicina evoluează pe zi ce trece și deja cancerul nu mai înseamnă automat moarte. Este o percepție greșită că lumea asociază automat cancerul cu ceva dramatic. Sunt, într-adevăr, și cazuri în care se ajunge la asta, dar aș spune să avem încredere în medicină și să avem încredere în corpul nostru, să ne ascultăm instinctul, să urmărim semnalele pe care ni le dă corpul nostru, dar să mergem şi la controale regulate.

- La ce interval de timp trebuie făcute aceste controale?
- Aș prefera să nu-mi dau cu părerea, nu sunt medic și părerile sunt împărțite. Cred că, într-adevăr, ar trebui făcut un test HPV, mie nu mi s-a recomandat, l-am solicitat eu. Aș fi vrut să știu că se poate face acest test, aș fi vrut să știu, de altfel, și că mă pot vaccina până în vârsta de 45 de ani. Recomandarea mea e de a merge la medicul ginecolog și de a te sfătui cu el. Există păreri diferite și abordări diferite în funcție de țară, am observat lucrurile acestea. Dar este clar că problema depistată din timp poate fi rezolvată mult mai ușor decât atunci când este depistată într-un stadiu avansat.

Emisiunea integrală cu Iulia Dumitru

- Îți mulțumim mult, Iulia, că ne-ai împărtășit povestea ta și, cu siguranță, vei fi de ajutor pentru cei care ne-au urmărit! Îți dorim multă sănătate și să te bucuri de micile lucruri din viața ta!
- Și eu vă mulțumesc foarte mult pentru invitație și, așa cum spune motoul Asociației Oameni Buni, să trăim clipa și să fim bine!