Articol de Laura Șoica - Publicat vineri, 22 noiembrie 2024 11:13 / Actualizat vineri, 22 noiembrie 2024 11:30
Marian Barbu (36 de ani) a fost delegat la meciul dintre CFR Cluj și Rapid, din etapa cu numărul 17 din Superliga.
CFR Cluj primește vizita Rapidului sâmbătă, de la ora 21:30. Meciul va fi în format liveTEXT pe GSP și transmis pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Marian Barbu, delegat la CFR Cluj - Rapid
Asistenții lui Marian Barbu vor fi Ovidiu Artene și Imre-Laszlo Bucsi. Arbitrul VAR va fi Ovidiu Hațegan, iar AVAR Iuliana Demetrescu.
Marian Barbu a mai arbitrat 3 derby-uri în acest sezon: Dinamo - Craiova, scor 2-1, CFR Cluj - FCSB, scor 2-2 și Dinamo - FCSB, scor 0-2.
În total, are 7 meciuri în Superligă în acest sezon. Marian Barbu a fost „central” și la două meciuri din Europa League în acest sezon.
Barbu are 13 meciuri arbitrate în acest sezon, în toate competițiile. „Centralul” a arătat 44 de cartonașe galbene și 3 cartonașe roșii.
Marian Barbu, noul preferat al lui Gigi Becali
Recent, la GSP Live Special, Gigi Becali l-a lăudat pe Marian Barbu și l-a numit „viitorul mare arbitru al României”.
„Marian Barbu e mare arbitru! Ține minte ce-ți zic... Încep și eu ca nea Mitică. Și pe fața lui se vede că e om bun, om blând, liniștit! Barbu și Bîrsan o să fie viitorii arbitri de renume ai României. O să vedeți! Ascultați ce vă spun eu.
De ăștia doi nu-mi plăcea la început, dar acum au căpătat experiență și sunt mai buni ca ăia vechi. Barbu ne-a arbitrat perfect meciul trecut”, a declarat Gigi Becali.