Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat duminica, 24 noiembrie 2024 15:08 / Actualizat duminica, 24 noiembrie 2024 16:26
Mijlocașul Răzvan Marin (28 de ani) a marcat un nou gol în Italia. A făcut-o în meciul dintre Genoa și Cagliari, scor 2-2, din runda cu numărul #13 din Serie A.
Răzvan Marin traversează cea mai bună perioadă a carierei. Acesta este decisiv atât pentru echipa de club, cât și pentru naționala României.
GALERIE FOTO. Răzvan Marin, gol în meciul cu Genoa
În minutul 8 al meciului cu Genoa, fotbalistul român a deschis scorul dintr-o lovitură de pedeapsă. Marin a transformat cu siguranță, cu un șut puternic, pe mijlocul porții.
Ulterior, gazdele au întors scorul și conduceau cu 2-1 în minutul 59, după golurile înscrise de Frendrup și Miretti. Piccoli a adus egalarea în minutul 88, tot din penalty. Marin a fost pe teren până în minutul 69, când a fost înlocuit de Makoubou.
VIDEO. Rezumatul meciului Genoa - Cagliari (2-2)
A fost al 3-lea gol înscris de Răzvan Marin în primele 13 meciuri din Serie A.
Marin a avut o toamnă perfectă în tricoul naționalei României. A fost principalul marcator al selecționatei conduse de Mircea Lucescu în campania de Liga Națiunilor, cu 6 goluri marcate în 6 partide.
11 goluriîn 64 de meciuri, a reușit Răzvan Marin, pentru România
Mijlocașul a fost cel mai bun marcator al României și la Campionatul European din Germania, unde a marcat două goluri, ambele în faza grupelor. A marcat cu Ucraina, cu un șut de la distanță, apoi a transformat un penalty în meciul cu Slovacia.
Probabil ar trebui desemnat jucătorul anului 2024. Fără dubii, Răzvan Marin e fotbalistul anului la echipa națională. Și Niță a fost foarte bun, Man a avut un sezon excelent de asemenea, dar nu a fost la fel de constant ca Răzvan Marin.
- Raul Rusescu, expert GSP