Articol de GSP - Publicat marti, 03 decembrie 2024 15:36 / Actualizat marti, 03 decembrie 2024 15:36
Cupa României Betano programează pe final de an ultimele două etape din faza grupelor, iar în urma acestor runde vom cunoaște cele opt echipe care fac pasul în sferturile de finală.
Sezonul precedent Corvinul Hunedoara a furnizat o surpriză de proporții prin câștigarea trofeului, devenind prima echipă de eșalon secund care triumfă în Cupa României după mulți ani.
Marile favorite s-au repliat și promit revanșa în acest sezon, mai ales că prin câștigarea Cupei României Betano se poate ajunge în Europa League, a doua competiție ca nivel valoric din fotbalul european.
Din acest sezon Betano a devenit sponsor global oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League, fiind totodată așa cum bine se știe și principalul sponsor al echipelor FCSB și Universitatea Craiova din fotbalul românesc.
CFR Cluj, principala favorită
În acest moment al sezonului, CFR Cluj este principala favorită la câștigarea Cupei României. Echipa din Gruia traversează o formă de invidiat, unde a ajuns pe primul loc al clasamentului după nouă meciuri consecutive fără înfrângere în toate competițiile.
CFR Cluj nu a început deloc grozav noua ediție de Cupa României Betano, remizând în deplasare cu FC Argeș, echipă de Liga 2, scor 2-2. Un meci în care formația din Gruia a condus cu 2-1 la pauză, fiind egalată dintr-un penalty pe final de meci.
Pentru CFR Cluj urmează alte două meciuri în deplasare, cu Ceahlăul Piatra Neamț (o altă formație de eșalon secund) și apoi ”finala” din grupe cu Rapid, în Giulești.
CFR Cluj a cucerit patru trofee în Cupa României, ultimul în 2016.
Cu ochii pe trofeu
FCSB este în acest moment a doua favorită la câștigarea Cupei României Betano, trofeu care a ajuns în vitrina roș-albaștrilor ultima oară în 2020.
Cupa României este o competiție în care FCSB a rămas datoare suporterilor în ultimii ani, dar startul actualului sezon este unul extrem de promițător pentru fanii roș-albaștrilor.
FCSB a învins-o pe rivala istorică Dinamo cu 4-0 în prima etapă, luând o opțiune importantă pentru ieșirea din grupe. Urmează meciurile cu Agricola Borcea, echipă de Liga 3, și derby-ul cu Universitatea Craiova programat pe teren propriu.
Foame de Europa în Giulești
Cu un parcurs oscilant în campionat, unde lupta din greu pentru o clasare între primele șase, Rapid își pune mari speranțe în Cupa României, cea mai facilă cale de a ajunge din nou în cupele europene.
Sezonul precedent giuleștenii au ratat calificarea în sferturile de finală, după ce au încheiat faza grupelor fără înfrângere.
Acum, ca și în urmă cu un sezon, Rapid a început parcursul din Cupa României cu victorie la Botoșani și va încheia pe teren propriu cu CFR Cluj, având de jucat în etapa a doua cu CS Afumați, o echipă de mijlocul clasamentului în Liga 2.
Bănia vrea Cupa
Cu două trofee cucerite în ultimii șase ani, Universitatea Craiova rămâne una dintre favoritele la câștigarea Cupei României Betano.
Învinsă de Metalul Buzău în prima etapă, Universitatea Craiova nu-și permite vreun pas greșit în meciurile rămase din faza grupelor, cu Petrolul și FCSB, ambele în deplasare.
Oțelul caută revanșa
Finalistă a Cupei României Betano sezonul trecut, când a pierdut la loviturile de departajare în fața revelației Corvinul Hunedoara, echipa Oțelul Galați e cotată cu a cincea șansă la câștigarea trofeului din acest an.
Gălățenii au pierdut în prima etapă cu Csikszereda în deplasare, dar pot aduna puncte importante în meciurile rămase, cu SCM Rm.Vâlcea și Sepsi.
Lista câștigătoarelor în Cupa României în ultimii 10 ani:
2024 – Corvinul Hunedoara
2023 – Sepsi OSK
2022 – Sepsi OSK
2021 – Universitatea Craiova
2020 – FCSB
2019 – Viitorul Constanța
2018 – Universitatea Craiova
2017 – FC Voluntari
2016 – CFR Cluj
2015 – FCSB.