Articol de Ovidiu Minea - Publicat miercuri, 04 decembrie 2024 11:54 / Actualizat miercuri, 04 decembrie 2024 11:54
Politehnica Iași e precaută înaintea duelului de joi, ora 14:00, din Cupa României Betano, cu Sănătatea Cluj, după ce a obținut doar un punct în ultimele trei runde din Superliga, deși a avut un program accesibil, cu meci acasă cu Sepsi și deplasări la codașele FC Botoșani și Gloria Buzău.
În ciuda faptului că ardelenii activează în eșalonul trei, antrenorul ieșenilor, Emil Săndoi, a fost rezervat în declarații.
Emil Săndoi e precaut înaintea duelului Sănătatea Cluj - Poli Iași: „Cel mai important meci al sezonului”
„Jocurile de Cupă au specificul lor. Nu întâmplător e numită o competiție a surprizelor. Sperăm să ne ferim de astfel de lucruri, deși echipa cu care ne întâlnim a făcut o surpriză în prima etapă, când a remizat cu Farul, după ce au condus până în ultimele minute ale jocului.
Sunt convins că nu va fi ușor, deoarece echipele din ligile inferioare joacă în Cupă ca și cum ar fi cel mai important meci al sezonului”, a spus antrenorul ieșenilor.
Poli Iași a plecat în Ardeal fără mulți titulari
Poli a plecat încă de marți spre Cluj și va alinia o formulă cu mai mulți jucători de rang doi.
„Noi vom încerca să folosim și jucători care au evoluat mai puțin în campionat, având și un program destul de încărcat, cu meci duminică, cu Farul. Aceștia vor trebui să arate că merită să joace la Poli”, a spus Săndoi.
El nu va conta pe Bordeianu, Gheorghiță (suspendați), Ispas (accidentat), Fernandez, Samayoa și Guilherme Soares (lăsați acasă). În plus, alți jucători de bază ar putea să fie rezerve în disputa de mâine.
Emil Săndoi a distrus doi jucători de la Poli Iași: „A fost o iresponsabilitate dusă la cote maxime”
Fără să le dea numele, antrenorul ieșenilor i-a făcut praf pe cei doi jucători nord-macedoneni din lot, Atanaskoski și Todoroski, care au greșit grav în ultima etapă, la cele două goluri ale „lanternei”, Gloria Buzău, care s-a impus cu 2-0.
„Nu ne-a picat bine înfrângerea de la Buzău, am primit niște goluri de cascadorii râsului. La primul, un jucător nu a ieșit cu linia după un corner al adversarului, deși lucrăm la astfel de capitole. De golul doi nici nu mai vorbesc, pentru că a fost o iresponsabilitate dusă la cote maxime din partea unui jucător. E inadmisibil! Acum e prilejul să revenim din punct de vedere al moralului”, a reacționat Săndoi.