SPORTURI  »  HANDBAL  »  EURO 2024

CORESPONDENȚĂ DIN DEBRECEN România, fără o jucătoare de bază la meciul cu Suedia » Pera se teme de ce e mai rău: „I s-a întâmplat și la club”

Selecționerul Florentin Pera (45 de ani) crede că naționala „tricoloră” a ratat o șansă unică și se teme să nu o piardă pe Sonia Seraficeanu (27 de ani) pentru restul turneului. +5   FOTO
Selecționerul Florentin Pera (45 de ani) crede că naționala „tricoloră” a ratat o șansă unică și se teme să nu o piardă pe Sonia Seraficeanu (27 de ani) pentru restul turneului.

Articol de - Publicat joi, 05 decembrie 2024 21:44 / Actualizat joi, 05 decembrie 2024 23:11

România a fost învinsă de Franța, scor 25-30, în grupa principală I a Campionatului European de handbal feminin. Selecționerul Florentin Pera (45 de ani) crede că naționala „tricoloră” a ratat o șansă unică și se teme să nu o piardă pe Sonia Seraficeanu (27 de ani) pentru restul turneului.

  • Următorul meci al României este programat vineri, de la ora 16:30, împotriva Suediei.

România a ținut aproape de campioana mondială Franța până în ultimele 10 minute ale partidei de la Debrecen. Experiența franțuzoaicelor a tranșat disputa, dar semnele bune din jocul „tricolorelor” nu pot fi ignorate.

Grupa României a început cu o lecție de handbal: victorie la 8 goluri! Extrema de la Vâlcea a făcut spectacol » Clasamentul actualizat
Euro 2024
Grupa României a început cu o lecție de handbal: victorie la 8 goluri! Extrema de la Vâlcea a făcut spectacol » Clasamentul actualizat

VIDEO. Florentin Pera, după România - Franța: „Un lucru extraordinar!”

„Am făcut un joc foarte bun. Vreau să îmi felicit jucătoarele pentru acest joc. Am întâlnit una dintre cele mai bune echipe din lume. Au un lot experimentat, noi avem o echipă tânără. Azi nu am fost mai prejos! Am jucat de la egal la egal. Am stat bine în apărare, doar mici momente în care nu am fost foarte concentrați. Am arătat maturitate în joc.

Lipsa de experiență din final s-a văzut. Am irosit niște oportunități bune. Acolo s-a văzut că Franța are multe turnee finale la activ. Au omogenitate. Cred că România a arătat azi foarte bine. E un joc care ne dă speranțe pentru viitor! Am încredere că vom putea învinge și echipe de talia Franței”, a spus Florentin Pera.

Despre strategia de astăzi, Pera a explicat: „Am încercat să temporizăm cât mai mult jocul. Dacă intri în jocul Franței, șansele sunt foarte mici. Am mai încercat să alergăm cu ele în trecut. N-am avut nicio șansă. Planul de joc cred că a fost foarte bun. Am arătat maturitate, coerență. Putem spune că am jucat de la egal la egal cu campioana mondială. Lucru extraordinar! Ne dorim mai mult”.

Emoții înainte de România - Suedia: Seraficeanu e OUT

Sonia Seraficeanu, extrema dreaptă de la Gloria Bistrița, a părăsit terenul accidentată în repriza secundă a disputei cu Franța. Nu va putea fi recuperată pentru duelul cu Suedia, de mâine. În aceste condiții, România rămâne cu o singură variantă pentru postul de extremă dreapta, Oana Bors.

„Vom face o ecografie pentru a vedea despre ce e vorba. Sperăm să nu fie grav. A fost o lovitură, pare că poate călca, dar nu se știe. Ea a mai avut o ruptură musculară identică după un fault asemănător. Problema e deasupra genunchiului drept.

I s-a întâmplat și la club. Vreau să cred că acum nu este așa grav. Nu avem nicio veste deocamdată. Pentru meciul de mâine nu va fi sigur, e foarte scurt timpul. E greu cu o singură extremă pentru restul turneului. Vom vedea”, a transmis selecționerul României.

Timpul este foarte scurt. Suedia a avut mai mult timp de recuperare (n.r. două ore în plus). Va fi greu cu Suedia. E o echipă agresivă, care aleargă foarte bine. Va trebui să recuperăm cât mai bine jucătoarele. Fetele au un moral bun. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință, să dăm toate resursele noastre. Doar așa putem să progresăm. Faptul că am ajuns în faza grupelor principale și că ne-am prezentat bine în fața campioanei mondiale ne dă speranțe. Sunt sigur că vom face meciuri bune până la finalul turneului

- Florentin Pera

VIDEO. Rezumatul meciului România - Franța

Clasamentul actualizat în grupa principală I de la Euro 2024:

Națională

Golaveraj

Puncte

1. Franța

65-47

4

2. Ungaria

58-45

4

3. Suedia

58-57

2

4. Muntenegru

47-51

2

5. România

50-57

0

6. Polonia

47-68

0

Programul grupei I (Debrecen)

  • 5 decembrie » Suedia - Polonia 33-25
  • 5 decembrie » Franța - România 25-30
  • 5 decembrie » Ungaria - Muntenegru 26-20
  • 6 decembrie, ora 16:30 » Suedia - România-
  • 6 decembrie, ora 19:00 » Franța - Muntenegru
  • 6 decembrie, ora 21:30 » Ungaria - Polonia
  • 8 decembrie, ora 16:30 » Muntenegru - Polonia-
  • 8 decembrie, ora 19:00 » Ungaria - România
  • 8 decembrie, ora 21:30 » Suedia - Franța
  • 10 decembrie, ora 16:30 » România - Polonia
  • 10 decembrie, ora 19:00 » Ungaria - Franța
  • 10 decembrie, ora 21:30 » Suedia - Muntenegru
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Daniel Pancu, nesatisfăcut de unul dintre cele mai lăudate orașe: „Vă spun sincer, mereu sunt nervos aici. Asta nu îmi place deloc”
Superliga
Daniel Pancu, nesatisfăcut de unul dintre cele mai lăudate orașe: „Vă spun sincer, mereu sunt nervos aici. Asta nu îmi place deloc”
Lovitură grea pentru FCSB în primul meci al anului » Darius Olaru s-a accidentat și a ajuns la spital! GSP a aflat cât va lipsi
Superliga
Lovitură grea pentru FCSB în primul meci al anului » Darius Olaru s-a accidentat și a ajuns la spital! GSP a aflat cât va lipsi
Rapid s-a distrat cu amatorii locali în primul amical din Dubai » 13 goluri și șanse pentru David Niculescu și Andrei Șucu: „Haide, Șucule, deschide!”
Superliga
Rapid s-a distrat cu amatorii locali în primul amical din Dubai » 13 goluri și șanse pentru David Niculescu și Andrei Șucu: „Haide, Șucule, deschide!”

Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează