Articol de Daniel Scorpie - Publicat duminica, 15 decembrie 2024, 18:01 / Actualizat duminica, 15 decembrie 2024 18:15
Dennis Man fost integralist pentru Parma în eșecul cu Verona, scor 2-3, din Serie A. Valentin Mihăilă a fost rezervă neutilizată.
Dennis Man (26 de ani), extrema dreaptă a celor de la Parma, ajuns astăzi la meciul cu numărul 125 la Parma și al 40-lea în Serie A, a fost din nou titular, dar nu s-a lipit la gol contra celor de la Hellas Verona (2-3), deși a avut trei mari șanse de a puncta.
Vezi AICI programul întregii etape din Serie A
Colegul său, Valentin Mihăilă (24 de ani), nu a apărut pe gazon nici măcar o secundă și astfel amână atingerea bornei rotunde de 100 de partide în tricoul „cruciaților”!
Nou promovata în Serie A a intrat prost în meciul de pe „Ennio Tardini” și Zion Suzuki a încasat gol la prima ocazie a oaspeților, cu complicitatea lui Botond Balogh. Dar reușita lui Diego Coppola nu i-a afectat pe „cruciați”. Care și-au dat rapid restart și au trecut la controlul ostilităților.
Iar Dennis Man a devenit protagonistul a două oportunăți ale trupei lui Fabio Pecchia în câteva minute, fiind greu de ținut în frâu de adversari pe flancul drept.
Mai întâi, la capătul unei acțiuni luate pe cont propriu în axul terenului și un posibil avantaj lăsat de arbitru la un fault asupra lui Ange Bonny în careul Veronei, șutul său singur cu portarul fiind respins de Lorenzo Montipo. Apoi, a pătruns iarăși în careul oapeților și n-a găsit soluția inspirată pentru a egala.
Ce n-a putut Dennis Man a reușit însă Simon Sohm: 1-1!
A fost doar preludiul egalării. Pentru că Bonny l-a obligat pe Montipo să respingă în față o minge cu care Sohm a scuturat plasa. Mai puțin de un sfert de ceas s-a bucurat echipa pregătită de Paolo Zanetti, amenințat cu demiterea în cazul unui nou eșec.
Focul de artificii din prima jumătate a reprizei s-a mai domolit după restabilirea echilibrului, chiar dacă duelurile au rămas aspre, ca în orice „spareggio retrocessione”.
Asta în timp ce construcția și fluența paselor au suferit în ambele tabere. Ocazii mari nu au mai apărut până la odihnă, iar scorul a rămas 1-1, amânând sentința pentru actul secund.
4șuturi a avut Dennis Man în meciul cu Verona: unu cadrat, altul alături de poartă și două blocate. A greșit 7 pase din 33, a câștigat 4 dueluri din 8, a greșit ambele centrări încercate și a avut doar o intercepție
Tot Man ratează, iar Hellas revine în avantaj pe contraatac!
Dennis Man și-a trecut în cont încă o situație periculoasă după reluare, când a intrat Pontus Almqvist, care a dat semnalul forcingului amfitrionilor. Servit în centrul careului mare, golgheterul Parmei (mutat în stânga) a fost blocat, mingea șutată de el fiind deviată în corner.
N-a profitat Parma de începutul bun, în schimb a făcut-o, împotriva cursului jocului, Verona. Pe un contraatac, conexiunea dintre Abdoulrahmane Harroui și Amin Sarr a modificat din nou scorul în favoarea oaspeților.
Care puteau închide meciul prin Darko Lazovic, sârbul risipind șansa de 3-1 din marginea careului mic, sau la pătrunderea noului intrat Dailon Livramento.
Parma a rămas în joc însă și tot Man a dat cu piciorul la propriu excelentei situații de 2-2, cu o execuție alături de țintă din centrul careului mare.
17 goluri încasate pe teren propriu în opt meciuri în Serie A!
Degeaba au încercat „cruciații” câte ceva, mai ales cu acțiuni individuale, câtă vreme apărarea a fost vraiște, iar echipa ruptă în două la mijloc de schimbările de kamikaze operate pe Pecchia, Verona a speculat bulevardele din terenul gazdelor.
Golul a picat inevitabil în poarta lui Suzuki. Autor, Daniel Mosquera, un alt nou intrat la învingători, dovedind că Paolo Zanetti a nimerit schimbările, spre deosebire de omologul său, depășit total de evenimente.
Acesta a uitat complet (după ce îl lăudase la conferința de presă!) de Valentin Mihăilă. La fel ca în confruntarea cu Lazio (3-1), fostul jucător al Craiovei a privit tot jocul de pe banca de rezerve. Și a trăit amărăciunea unui al cincilea K.O. acasă în Serie A, neîndulcit de reușita pentru „dopietta” semnată de Sohm.
După ce i-a salvat (pentru o scurtă vreme) scaunul lui Alberto Gilardino la Genoa, care a învins pe Ennio Tardini (1-0), Parma face acum la fel cu Paolo Zanetti și o aduce pe Verona la egalitate de puncte (15), la numai trei „lungimi” deasupra zonei retogradării.
FINAL. Parma - Verona 2-3
Au marcat: Sohm (19), (90) / Coppola (5), Sarr (57), Mosquera (75)
Parma - Verona, echipele de start:
Parma: Suzuki - Del Prato, Leoni, Balogh, Valeri - Sohm, Estevez - Man, Hernani, Cancellieri - Bonny
Rezerve: Almqvist, Benedyczak, Chichizola, Corvi, Coulibaly, Hainaut, Haj, Keita, Mihăilă, Trabycchi
Antrenor: Fabbio Pechia
Verona: Montipo - Tchatchouam Dawidowicz, Coppola, Ghilardi - Belahyane, Duda - Harroui, Suslov, Lazovic - Sarr
Rezerve: Bradaric, Cisse, Corradi, Daniliuc, Dani Silva, Faraoni, Kastanos, Magnani, Magro, Mosquera, Perilli, Livramento, Tengstedt
Antrenor: Paolo Zanetti
Chiar dacă vine după înfrângerea din meciul cu Inter, scor 1-3, Parma are un moral superior adversarei de astăzi, care a înregistrat eșecuri pe linie în ultimele 4 partide.
Până în acest moment, Dennis Man a jucat în 15 partide, timp în care a înregistrat 4 goluri și 3 pase decisive. Valentin Mihăilă a strâns 14 meciuri și două pase de gol.