Articol de Romeo Ene - Publicat miercuri, 18 decembrie 2024, 11:56 / Actualizat miercuri, 18 decembrie 2024 11:56
Dinamo - Rapid este ultimul derby din 2024 în România. Partida are loc duminică, 22 decembrie, de la 20:00, pe Arena Națională. Reporterii Gazetei Sporturilor vor transmite cele mai importante informații, însă interesul nu este ridicat pentru o partidă de o asemenea anvergură.
„Câinii” au decis încă din urmă cu câteva luni faptul că derby-ul va avea loc pe cel mai mare stadion al țării, însă suporterii nu au achiziționat un număr important de bilete, cu 4 zile înaintea derby-ului.
Câte bilete s-au vândut la Dinamo - Rapid
Deși emulația nu este atât de mare precum la alte partide, „câinii” au cumpărat deja aproximativ 12.000 de bilete. Anunțul a fost făcut de Romeo Bănică, directorul de marketing al clubului, într-o intervenție la Radio Dinamo 1948.
„În acest moment, suntem la aproximativ 12.000 de bilete vândute. Acest număr include abonamentele și pachetele vândute înainte de derby-ul cu FCSB. Există câteva cauze care contribuie la această situație.
În primul rând, data meciului – 22 decembrie – nu ne ajută deloc. Mulți oameni sunt deja plecați în concediu, fie în țară, fie în străinătate. E și perioada în care lumea aleargă după cadouri și pregătiri pentru Crăciun. Să nu uităm că este destul de frig afară.
În plus, este al treilea meci pe care îl disputăm în București într-o săptămână. Toate aceste aspecte influențează, evident, numărul de spectatori.
20.000 cred că este un «target» (n.r. - țintă) realist. Din experiența noastră, deschiderea caselor de bilete în ultimele zile ajută mult. Chiar dacă tendința este ca majoritatea suporterilor să cumpere bilete online, există o categorie de suporteri care preferă biletele fizice. La meciul cu FCSB, de exemplu, aproximativ 10-12% dintre bilete au fost cumpărate fizic, de la casele de bilete.
Nu puteam juca un astfel de meci pe Arcul de Triumf. Vorbim despre un derby cu Rapid, un meci cu miză atât sportivă, cât și emoțională. Pe Arena Națională avem capacitatea de a avea mult mai mulți suporteri.
Dacă am fi jucat pe Arcul de Triumf, nu am fi putut acomoda zecile de mii de suporteri dinamoviști care își doresc să fie alături de echipă. Pe lângă asta, mă gândesc și la cei care vin din afara țării sau din alte orașe din România. Nu le putem lua această bucurie.
Da, a existat o discuție ca meciul retur, atunci când Rapid este gazdă, să se joace tot pe Arena Națională. Este o condiție pe care noi am pus-o, pentru că vrem să fim siguri că vom avea șanse egale și acces la o peluză întreagă”, a declarat Romeo Bănică.
Înaintea derby-ului, Dinamo se află pe locul 2 în Superliga, cu 35 de puncte acumulate după 20 de etape. De cealaltă parte, formația pregătită de Marius Șumudică (53 de ani) se află pe 7, cu 28 de puncte. Ambele echipe și-au propus calificarea în play-off în acest sezon.