Articol de Daniel Grigore - Publicat vineri, 20 decembrie 2024 14:19 / Actualizat vineri, 20 decembrie 2024 14:47
Jamie Carragher, 46 de ani, fost jucător la prima echipă a lui Liverpool vreme de 17 ani, a fost autorul unui discurs-manifest după ce Tottenham, cu Radu Drăgușin pe teren, a fost la un pas să dea cu piciorul unui avantaj de 3 goluri în meciul cu Manchester United.
Tottenham a primit vizita lui Manchester United în sferturile de finală ale Cupei Ligii Angliei. Cu Radu Drăgușin integralist, gazdele au condus cu 3-0, dar au primit două goluri în numai 7 minute, în intervalul '63-'70, ambele venite în urma unor erori majore comise de portarul Fraser Forster.
La finalul meciului, câștigat de Spurs cu 4-3, Jamie Carragher a opinat că golurile respective au fost rezultatul încăpățânării lui Spurs de a practica același stil de joc, cu construcție începută de la portar. Tocmai pentru că jucătorii lui Tottenham au continuat să respecte indicațiile antrenorului indiferent de context, Carragher i-a asemănat cu un grup de roboți.
„Am creat ROBOȚI” » Jamie Carragher, discurs răsunător după ce Tottenham aproape s-a prăbușit cu Manchester United
„Nu schimbă niciodată stilul de joc, indiferent ce arată tabela. Sunt de părere că fotbalul nu ar trebui să fie jucat la fel din minutul 1 până în minutul 90. În acel punct nu mai pasezi cu portarul, ca să-i dai emoții.
Ce am creat sunt roboți pe teren. Eu nu am fost un jucător grozav din punct de vedere tehnic sau fizic, dar înțelegeam jocul. Nu aș fi permis ca unele dintre lucrurile pe care le-am văzut în seara asta să se întâmple.
OK, antrenorul îți spune să joci într-un fel anume, dar cineva trebuie să ia atitudine și să spună «nu, schimbăm stilul pentru 5-10 minute».
Mă irită când jucătorii nu realizează că s-a schimbat contextul jocului și că trebuie să-și modifice abordarea pentru a se adapta”, a afirmat Carragher, citat de Daily Mirror.
Ange Postecoglou: „Are you not entertained?”
După meci, Ange Postecoglou, antrenorul australian al lui Tottenham, a apelat la o replică din celebrul film „Gladiatorul”: „Are you not entertained?” („Nu v-ați distrat?”).
„Ce vreți? V-ar fi plăcut un unu la zero fără sare și piper? Știu că în studiourile de televiziune, probabil, se fac analize critice cu privire la lipsa mea de tactică. Dar știți ce? Mie îmi place că atacăm și ne luptăm cu adversarii. Eu prefer întotdeauna un joc cu șapte goluri!”, a adăugat tehnicianul lui Spurs.
Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”