FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Moţi, un an la Lazio!

Articol de GSP - Publicat marti, 24 iunie 2008 00:00

Fundaşul Cosmin Moţi a fost împrumutat de Dinamo un sezon la gruparea italiană Lazio Roma, cu drept de achiziţionare definitivă, după ce oficialii celor două cluburi au ajuns marţi la un acord în acest sens, sustine Realitatea TV.

Lazio Roma va plăti un milion de euro pentru împrumutul pe un sezon a fotbalistului de 23 de ani, urmând ca vara viitoare să mai achite alte patru milioane de euro pentru achiziţionarea definitivă a acestuia, în cazul în care va da randamentul scontat.

Preşedintele lui Lazio, Claudio Lotito, s-a aflat marţi în România, unde s-a întâlnit cu oficialii lui Dinamo, la sediul clubului din Ştefan cel Mare, pentru a finaliza achiziţionarea lui Radu Ştefan. La ieşire, Cristi Borcea şi Nicolae Badea au infirmat faptul că Moţi ar putea ajunge la gruparea italiană, însă, conform unor surse, peste puţin timp, cele două părţi au purtat nouă o rundă de discuţii într-o altă locaţie şi au ajuns la un numitor comun şi în privinţa lui Moţi.

În cazul în care transferul se va concretiza, formaţia din Ştefan cel Mare va primi din partea lui Lazio o sumă totală de 10,4 milioane de euro, după ce tot marţi a fost oficializat transferul definitiv al lui Radu Ştefan, în schimbul a 5,4 milioane de euro. Astfel, dacă transferul definitv al lui Moţi se va concretiza, valoarea tranzacţiei se va ridica la 5 milioane de euro.

Cosmin Moţi (23 de ani) a fost transferat la Dinamo în urmă cu trei ani, de la Universitatea Craiova, la "pachet" cu mai mulţi fotbalişti printre care Ilie Iordache şi Guso, iar în această vară a făcut parte din lotul echipei naţionale a României pentru EURO 2008, însă nu a evoluat în niciun meci.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Stranieri

Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele

Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția
Campionate

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”

Comentarii (17)
 •  24 Iunie 2008, 19:00

pai fratii becali, borcea si turcu nu trebuie sa traiasca si ei? atata timp cat caracatita asta format din clanu becali, dragomir, sandu, borcea, turcu si multi altii se perinda p-acolo fotbalu romanesc se va zbate in mediocritate, si daca cineva va realiza o performanta cat de mica sa vezi atunci laude si realizari si bani bagati in fotbal, nu va mai strsati ca nu merita, nu mai mergeti pe stadion

 •  24 Iunie 2008, 18:49

ba...ne-ati nenoroc1t ba.cat o sa va mai suport???!!!! BA INNEBUNESC BA!!! toata lumea aduce pe milioane noi vindem pe milioane si aducem pe sute plecati plecati plecati

 •  24 Iunie 2008, 18:31

For macarena: ai impresia ca esti interesant? crezi ca ti se da mai multa importanta decit unei muste verzi? revino-ti! you're just a piece of s h i t

Vezi toate comentariile (17)
Comentează