FOTBAL  »  Superliga  »  VIOLAMANIA.RO

Dosarele X

Articol de GSP - Publicat luni, 18 august 2008 00:00

Pentru a nu-i mai plăti contractul pînă în 2010, şefii lui Poli strîng probe pentru toate abaterile disciplinare ale lui Ganea la Timişoara

Ionel Ganea (35 de ani) a depus memoriu la Comisia pentru Statutul Jucătorului a FRF, solicitînd plata salariului restant pînă la încheierea contractului cu Timişoara. Ganea are un contract de 200.000 de euro pe sezon, valabil pînă în vara lui 2010. Şefii lui Poli pregătesc contraatacul, clubul justificînd desfacerea contractului de muncă pe motive indisciplinare! Prevalîndu-se de anumite prevederi din ROI, precum şi de articolul 130, alineatul 1, litera i din Codul Muncii, bănăţenii vor să scape fără a-i plăti vreun ban Ganezului. "E vorba de tot ce a făcut el la Timişoara, de episodul Mudura, dar şi de altele. Vorbim de un club care trebuie să-şi apere imaginea, care încearcă să se disocieze de astfel de momente. A mai fost ceva, cu un ziarist, cînd Ganea putea să stea iar vreo 16 etape plătit, pentru că tot timpul cît a stat suspendat, a luat bani. Indiferent de pilele lui de la sindicatul fotbaliştilor, e imposibil să continuăm împreună", a explicat Marian Iancu.

Şi Ganea strînge "probe"
De partea cealaltă, Ganea răspunde cu un dosar propriu. "Din respect pentru domnul Iancu, nu vreau să comentez şi să intru în polemici cu cineva. Ştiu care e dosarul meu. Spun şi acum că accept o variantă de a încheia amiabil neînţelegerea. Dacă nu, timpul le va rezolva pe toate", a spus atacantul. Deşi declaraţia fostului căpitan e una împăciuitoare, surse apropiate jucătorului au dezvăluit că Ganea şi-a luat măsuri de prevedere, strîngînd la rîndul său toate declaraţiile conducerii, începînd cu momentul Mudura, într-un dosar. În plus, Ganezul a fost amendat cu 4.000 de euro, conform ROI, pentru incidentul cu tuşierul meciului cu Rapid (1-1).

Ce probe strînge Poli?
- înregistrări tv, fotografii, articole din presă despre celebrul "episod Mudura", cînd Ganea l-a agresat pe tuşierul partidei Poli-Rapid.
- mărturii ale persoanelor agresate, înjurate sau jignite de Ganea de-a lungul timpului la Poli
- declaraţii ale "Ganezului" care au adus atingere clubului, conducerii, colegilor sau antrenorilor, fapte prevăzute în ROI ca abateri grave

Ce probe are Ganea?
- declaraţiile de susţinere ale conducerii în urma "episodului Mudura", Marian Iancu şi ceilalţi şefii viola fiind clar de partea atacantului la momentul respectiv
- faptul că, pentru fiecare abatere ce i se va imputa, Ganea ar fi trebuit să primească notificare scrisă, ceea ce nu s-a întîmplat
- amenda plătită la momentul respectiv pentru incidentul cu tuşierul Mudura

Acelaşi avocat
Un amănunt inedit al războiului Ganea - Poli va fi faptul că Poli va fi reprezentată la Comisie, împotriva atacantului, de avocatul Iustin Ştefan, acelaşi care l-a apărat pe "Ganez" în cazul Mudura, folosit acum ca probă împotriva jucătorului. La momentul respectiv, Ştefan a reuşit să-i obţină atacantului o reducere a perioadei de suspendare, de la 22 la 16 etape. Acum, avocatul trebuie să incrimineze cît mai dur fapta pentru care anul trecut găsea circumstanţe atenuante.

Îl apără pe Alexa
După ce Alexa a fost mustrat public de patronul Marian Iancu, pentru "influenţa negativă" pe care Ganea ar fi avut-o asupra căpitanului bănăţenilor, fostul atacant al Timişoarei şi-a expus punctul de vedere. "Prietenia mea cu Alexa o să dureze toată viaţa, asta nu va putea schimba nimeni între noi. Dar, de aici şi pînă la a spune că l-aş putea influenţa în vreun fel, e cale lungă. Dan e un om cu multă personalitate şi nu e uşor influenţabil", a explicat "Ganezul".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
Superliga

Yamato Zaharia - Ovidiu Neveu, cea mai așteptată luptă RXF, s-a terminat într-un cor de fluierături » „Ploaie” de sticle aruncate din tribune! Ce a declanșat haosul
Altele

„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul

Comentarii (8)
 •  19 August 2008, 05:12

iancule , d-aia nu te-ajuta Dumnezeu cu echipa ta de pseudo-fotbalisti

 •  18 August 2008, 11:55

în primul rând să le dăm o mână de ajutor celor de la Poli. art. 130 alin. 1 litera i cu care i-au desfăcut contractul lui Ganea este abrogat de Legea 53-2003 şi modificat cu art. 61 litera a). în al doilea rând, dacă i-au desfăcut contractul disciplinar şi nu au respectat procedura cercetării prtealabile aşa cum prevede art. 267 din Codul Muncii, domnul Iancu poate plăti de pe acum. Ganezule, fii băiat deştept şi cere-le şi daune interese, să se înveţe minte.

 •  18 August 2008, 11:39

Ganea nu merita asta. Il stim cu totii, e rau, e impulsiv, insa aceasta rautate a adus victorii importante nationalei. Nu mai tine minte nimeni acel penalty cu Anglia in 2000? Cati din noi nu l-am adorat atunci? E un exemplu de daruire pe teren. Imi pare rau pentru el ca nu a fost mai calculat, putea sa ramana la Dinamo, ar fi avut o pensie frumoasa, si fanii l-ar fi respectat. Insa il stim pe ganez, e orgolios, el e cu actiunea, nu cu planurile. Oricum ar fi, Ganea ramane in istoria nationalei.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează