FOTBAL  »  NATIONALA  »  BĂNEL - IMOBILIZAT

I-a pus atelă!

Articol de - Publicat duminica, 07 septembrie 2008 00:00

Nicoliţă, care s-a întors azi-noapte la Bucureşti la bordul charter-ului lui Becali, va sta cu glezna stîngă imobilizată timp de 5 zile

“Bănel se va reface într-o săptămînă-două, că e puternic precum o stîncă, nu cedează el aşa uşor. Avem mare nevoie de el în Champions League”
DECLARAŢIA ZILEI: GIGI BECALI, patron Steaua

"Mă duc să-l iau pe Bănel de la Cluj", a declarat ieri Gigi Becali înainte de a se urca în avionul charter pe care l-a închiriat special pentru a face deplasarea în oraşul ardelean ca să vadă de la faţa locului debutul "naţionalei" României în preliminariile CM.

Pînă să ajungă Becali la Cluj, Nicoliţă a intrat pe "mîna" doctorului Pompiliu Popescu, care i-a aplicat o atelă specială pe glezna stîngă, unde a suferit accidentarea. Va trebui să poarte respectivul dispozitiv cel puţin 5 zile, perioadă în care nu va face efort deloc.:( Bănel s-a urcat apoi în avionul patronului şi a revenit la Bucureşti în miez de noapte.

Plecarea lui din cantonamentul "tricolorilor" n-a oprit reacţiile pe care federalii le-au avut la comunicatul Stelei, care susţinea că "jucătorul a plecat apt la lot, nu noi sîntem de vină că s-a accidentat". "E aberant să fim acuzaţi că s-a accidentat la lot. Bănel trebuia să-şi fi pus glezna în ghips după meciul cu Galatasaray, să fi luat o pauză de 4-5 zile pentru a i se dezinflama ligamentul şi să nu fi jucat luni cu Pandurii. Faptul că a venit la lot a doua zi după reunire l-a împiedicat pe Victor Piţurcă să convoace alt jucător în locul lui", au discutat federalii între ei.

"Eram pe val, îmi pare nespus de rău că ratez debutul în preliminariile Campionatului Mondial. Am ghinion!"
Bănel Nicoliţă, mijlocaş Steaua

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Lovitură grea pentru FCSB în primul meci al anului » Darius Olaru s-a accidentat și a ajuns la spital
Superliga

Rapid s-a distrat cu amatorii locali în primul amical din Dubai » 13 goluri și șanse pentru David Niculescu și Andrei Șucu: „Haide, Șucule, deschide!”

Soțiile jucătorilor îi acuză pe saudiți » „Ne-au pălmuit, ne-au pipăit și ne-au insultat urât!”
Campionate
Soțiile jucătorilor îi acuză pe saudiți » „Ne-au pălmuit, ne-au pipăit și ne-au insultat urât!”

Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”

Comentarii (4)
 •  07 Septembrie 2008, 13:30

Catastrofele Stelei : Banel , Lovin , Baciu , O.Petre , P.Marin si Neaga!!!! CAND SCAPAM DE ACESTI anti-fotbal?????

 •  07 Septembrie 2008, 13:28

Sa stea accidentata pana se hotaraste sa plece de la Steaua.....nu avem nevoie de rebuturi

 •  07 Septembrie 2008, 13:04

Imi pare rau, l-am injurat cand a intrat pe teren...Dupa 20 de minute cand l-am vazut pe Contra, mai ca nu am plans dupa Banel. Era mai bine cu el decat cu Contra...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează