Articol de GSP - Publicat marti, 24 iunie 2014 00:00 / Actualizat marti, 24 iunie 2014 11:05
Fişele medicale ale lui Michael Schumacher au fost furate, a anunţat cea care îl reprezintă pe fostul pilot de Formula 1, Sabine Kehm.
Schumacher a ieşit din comă după 170 de zile şi a fost mutat săptămîna trecută într-un spital din Elveţia.
"De cîteva zile au apărut spre vînzare documente medicale furate. Cei care vor să le vîndă susţin că sînt cele ale lui Michael. Nu ştim sigur dacă sînt autentice, dar nişte fişe medicale de-ale sale au fost într-adevăr furate şi autorităţile învestighează acest lucru", a declarat Sabine Kehm.
Nu e foarte clar cum au fost furate aceste documente, dar germanii de la Bild susţin că cel mai probabil acestea au fost copiate de la companie din Grenoble, care le deţinea. Hoţii au cerut în schimbul acestora 67.000 de dolari!
"Conţinutul acestor documente este confidenţial şi nu trebuie să fie făcut public. Vom folosi toate mijloacele avute la dispoziţie împotriva celor care încearcă să facă acest lucru", a mai adăugat Kehm.