FOTBAL  »  NATIONALA  »  EURO 2024

Noi dezvăluiri din Ucraina, după ce selecționerul a fost dat afară din vestiar! Un jucător a dezvăluit ce s-a întâmplat după eșecul cu România: „A fost pe tonuri ridicate”

Ruslan Malinovsky, foto: Imago Images +49   FOTO
Ruslan Malinovsky, foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 20 iunie 2024 10:17 / Actualizat joi, 20 iunie 2024 12:01

Jucătorii naționalei Ucrainei încă nu-și explică eșecul drastic cu „tricolorii” lui Edi Iordănescu de la Euro 2024. Ruslan Malinovsky (31 de ani), mijlocașul de la Genoa, a explicat discuția pe care au avut-o fotbaliștii în vestiar, imediat după fluierul final de pe Allianz Arena.

Malinovsky a vorbit la conferința de presă despre reacția colegilor săi, imediat după eșecul cu România. Deși selecționata lui Rebrov era cotată cu prima șansă, a cedat fără drept de apel, iar jucătorii au avut o discuție extrem de dură în vestiar.

Ce s-a întâmplat în vestiarul Ucrainei după eșecul cu România de la Euro 2024

„A fost pe tonuri ridicate, vă spun 100%. Ceea ce am discutat în vestiar a rămas acolo. Discuția a fost extrem de importantă, am reflectat asupra acestei înfrângeri și am tras concluziile corecte.

Consider că avem jucători experimentați care îi pot ajuta pe cei tineri. Un fotbalist precum Andriy Yarmolenko este la al patrulea Campionat European. Căpitanul și jucătorii experimentați au transmis un mesaj de încredere. Trebuie să îmbunătățim relațiile dintre noi. Am discutat despre nevoia de a avea mai multă dorință, luptă și să formăm o echipă în adevăratul sens al cuvântului”, a declarat Malinovsky, la conferința de presă, potrivit football24.ua.

Această declarație vine în contextul în care Ucraina a făcut un joc modest cu România și nu i-a pus probleme mari pe plan ofensiv. România a obținut o victorie entuziasmantă, a doua din istorie la un Campionat European. Elevii lui Edi Iordănescu obțin biletele în optimi dacă scot un punct din meciurile cu Belgia și Slovacia.

În celălalt meci al grupei E, Slovacia a produs o altă surpriză de proporții și a învins-o pe Belgiam, scor 1-0, într-un meci care s-a disputat la Frankfurt. România este lider în acest moment, la egalitate cu Slovacia, ambele cu 3 puncte. Belgia este pe 3, iar Ucraina pe 4, fără punct după prima etapă.

Match Preview » Slovacia - Ucraina, Euro 2024

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nu s-a văzut la TV » Haos imediat după Dinamo - Botoșani: ce s-a întâmplat pe „Arcul de Triumf”
Superliga
Nu s-a văzut la TV » Haos imediat după Dinamo - Botoșani: ce s-a întâmplat pe „Arcul de Triumf”
Simona Halep la 33 de ani » Cu cine și-a petrecut sportiva ziua de naștere
Tenis
Simona Halep la 33 de ani » Cu cine și-a petrecut sportiva ziua de naștere
Cu ce se ocupă acum Anita Gorbicz, legenda handbalului din Ungaria » Tocmai a fost confirmată pe poziție
Handbal
Cu ce se ocupă acum Anita Gorbicz, legenda handbalului din Ungaria » Tocmai a fost confirmată pe poziție

„Nu mă mai uit la meciurile lui. Îi urez succes!” » Antrenorul care l-a descoperit pe Ștefan Târnovanu, mărturie dureroasă, chiar după FCSB - RFS

Gigi Becali, dezlănțuit după victoria FCSB! 3 jucători remarcați: „Nu doar că-i măresc contractul, îi iau și apartament!” + „Miculescu e jucător de luptă, o să joace cu PAOK”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează