FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA - FCSB

Cele două dileme ale lui Costel Gâlcă, înainte de Craiova - FCSB: unde are dubii antrenorul Universității

Costel Gâlcă
Costel Gâlcă

Articol de - Publicat duminica, 03 noiembrie 2024 14:47 / Actualizat duminica, 03 noiembrie 2024 16:32

Costel Gâlcă, 52 de ani, în continuare antrenorul celor de la Universitatea Craiova, are câteva dileme privind primul „11” pe care-l va folosi cu FCSB, la meciul din această seară, ora 21:00.

Cu o singură victorie în ultimele două luni, oltenii vor avea o misiune dificilă în această seară, când primesc vizita campioanei FCSB. Roș-albaștrii traversează momente bune, având un singur eșec din septembrie încoace, cel cu Rangers, 0-4 pe Ibrox.

Cum Mihai Rotaru și Costel Gâlcă nu au ajuns la un acord privind rezilierea contractului dintre antrenor și club, alb-albaștrii vor fi conduși în această seară tot de componentul Generației de Aur.

Poli Iași câștigă derby-ul Moldovei și agonia Oțelului se prelungește » Clasamentul actualizat din Superliga
Poli Iași - Oțelul Galați
Poli Iași câștigă derby-ul Moldovei și agonia Oțelului se prelungește » Clasamentul actualizat din Superliga

Dilemele lui Costel Gâlcă înainte de Universitatea Craiova - FCSB

Înaintea meciului, Gâlcă are câteva dileme. În primul rând, cât și cum să-l folosească pe Alexandru Mitriță. Extrema craioveană a revenit la antrenamente după ce a lipsit de la ultimele două meciuri, dar nu este la 100% din capacitate. Nu ar fi de mirare ca el să intre pe parcurs contra bucureștenilor.

Apoi, Gâlcă se întreabă pe cine să mizeze la mijloc, pe Alexandru Cicâldău sau pe georgianul Anzor Mekvabishvili. De la revenirea în Bănie, internaționalul român a jucat în doar 3 partide, niciuna câștigată de juveți. El nu a avut randamentul scontat și nu este sigur de locul în primul 11 la duelul din această seară.

Costel Gâlcă: „Un prilej să demonstrăm că valoarea echipei noastre este mult mai bună”

În ziua premergătoare meciului, Costel Gâlcă nu a susținut conferința clasică de presă. În schimb, clubul a publicat un video scurt în care antrenorul prefațează partida.

„Întâlnim FCSB într-un moment mai puțin bun pentru noi, dar putem să profităm de acest fapt, să arătăm altă față, să transmitem suporterilor noștri că putem face mai mult, iar echipa să aibă mai multe rezultate pozitive pe viitor.

Avem nevoie de coeziune, atitudine în joc, cu siguranță că mulți dintre jucători vor fi la alt nivel. Au venit după accidentări, după fluctuații mai slabe în joc, dar avem aproape toți jucătorii la dispoziție, sunt din ce în ce mai bine.

Mitriță a avut probleme, enterocolită, și sper să-l avem cât mai curând. În funcție de cum se simte în antrenamentul de astăzi (n.r. - sâmbătă), va putea fi în lotul pentru meciul acesta.

Olaru e un jucător important pentru FCSB, dar ei au un lot valoros, sunt într-un moment bun, e un prilej pentru noi să demonstrăm că valoarea echipei noastre este mult mai bună și poate da mult mai mult” sunt ideile exprimate de Gâlcă.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Soția titularului incontestabil de la Rapid a făcut senzație în tribune la Rapid - Hermannstadt! Cu cercel în nas și haină de blană, a atras toate privirile
Superliga
Soția titularului incontestabil de la Rapid a făcut senzație în tribune la Rapid - Hermannstadt! Cu cercel în nas și haină de blană, a atras toate privirile
Cutremur în Superliga! Fotbalistul liderului U Cluj, prins DOPAT cu o substanță interzisă » A cerut de urgență rezilierea contractului
Superliga
Cutremur în Superliga! Fotbalistul liderului U Cluj, prins DOPAT cu o substanță interzisă » A cerut de urgență rezilierea contractului
„Îți bați joc de el!” » Fanii Rapidului, scandalizați de jucătorul titularizat de Șumudică
Superliga
„Îți bați joc de el!” » Fanii Rapidului, scandalizați de jucătorul titularizat de Șumudică

Se poate bate mingea pe Lună? » Interviu cu astronomul Adrian Șonka: „Cineva a dus o crosă de golf în spațiu și a lovit mingea. Nu a mai văzut-o niciodată”

Bucureștiul, împânzit cu mesajele „Ion Țiriac, candidat la președinția României” » Ce se ascunde, în realitate, în spatele demersului


Comentarii (1)
OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  03 Noiembrie 2024, 15:00

...galca stie ca a castigat acest meci...n are niciun stress...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează