Articol de Maria Olteanu - Publicat luni, 04 noiembrie 2024 21:29 / Actualizat luni, 04 noiembrie 2024 22:07
Hildeberto Pereira (28 de ani), fotbalistul liderului Universității Cluj, a fost depistat pozitiv la Furosemid, o substanță interzisă. Acesta riscă o suspendare între 2 și 4 ani, potrivit surselor GSP.
Imediat după primirea acestei vești, jucătorul portughez a cerut rezilierea contractului, conform informațiilor GSP. Propunerea lui a fost acceptată de club.
Mai mult, sursele GSP.ro susțin că nu mai puțin de 11 jucători au fost testați anti-doping la începutul lunii septembrie. Chiar și internaționalii români Alex Chipciu și Iulian Cristea au fost supuși testelor când erau în lotul echipei naționale.
Jucătorul Universității Cluj, prins dopat
Hildeberto Pereira sosise la Universitatea Cluj în vara acestui an, iar în prima parte a sezonului bifase șapte partide pentru echipa lui Neluțu Sabău, perioadă în care a marcat și un gol, în deplasarea din Giulești, în victoria 2-0 cu Rapid.
Fotbalistul a recunoscut că a fost depistat pozitiv, după un test efectuat pe data de 6 septembrie 2024, și a anunțat că își va căuta dreptatea în instanță, întrucât nu a folosit substanța pentru a-și îmbunătăți performanțele sportive.
Eu, Hildeberto Pereira (Berto), fotbalist profesionist care a evoluat ultima dată pentru Universitatea Cluj, aș dori să clarific o situație recentă. Pe data de 6 septembrie am fost supus unui test antidoping, în urma căruia am fost depistat pozitiv cu substanța Furosemid.
Vreau să fiu cât se poate de transparent în privința faptului că nu am consumat nicio substanță cu intenția de a-mi spori performanțele sportive, ci din motive personale pe care le voi clarifica și justifica în fața instanței. Situația este fără doar și poate extrem de dificilă și are un impact major asupra mea, dar sunt hotărât să cooperez în totalitate cu organizațiile care judecă astfel de spețe. Înțeleg seriozitatea situației și astfel am decis să-mi reziliez de urgență contractul cu Universitatea Cluj.
Decizia mă va ajuta să mă concentrez pe procedurile necesare și toate formalitățile, pentru a asigura că întreg procesul decurge într-un mod transparent și eficient. Sunt determinat să-mi prezint apărarea și justificările pentru ca această situație să poată fi rezolvată cât de rapid este posibil, oferindu-mi astfel șansa de a-mi relua activitatea profesională. Apreciez înțelegerea tuturor și îmi mențin speranța și hotărârea de a respecta adevărul, ceea ce cred că este întotdeauna cea mai bună cale de a rezolva orice problemă.
Cu sinceritate, Hildeberto Pereia (Berto)
- a spus jucătorul, pentru Prosport
Comunicatul oficial al celor de la Universitatea Cluj
Jucătorul Hildeberto José Morgado Pereira a comunicat clubului FC Universitatea Cluj că a fost notificat de către Agenția Națională Anti-Doping cu privire la faptul că a fost raportat un rezultat analitic pozitiv cu o substanță aflată pe lista substanțelor interzise în urma unui control la care a fost supus, fără să se dispună suspendarea acestuia.
FC Universitatea Cluj nu a primit nicio informare oficială din partea ANAD în acest caz.
FC Universitatea Cluj nu are cunoștință despre modalitatea în care substanța a ajuns în corpul jucătorului și precizează că responsabilitatea cu privire la o eventuală încălcare a reglementarilor anti-doping aparține jucătorului.
Dacă o astfel de practică a avut loc, s-a petrecut în afara cadrului oficial și în afara procedurilor medicale aprobate de staff-ul FC Universitatea Cluj.
FC Universitatea Cluj promovează valorile unei competiții curate inclusiv în ceea ce privește evitarea cu strictețe a oricăror practici care contravin reglementărilor anti-doping.
Clubul și jucătorul au decis încetarea amiabilă a contractului.
Orice detalii despre situația jucătorului vor fi oferite de către reprezentanții acestuia
- comunicat Universitatea Cluj
Ce este Furosemid
Furosemid este indicat în tratamentul edemelor din insuficiență cardiacă, ciroză hepatică sau afecțiuni renale. Poate fi folosit în edemele grave și în cele rezistente la diuretice tiazidice, eventual în asociație cu acestea.
Se poate asocia, de asemenea, cu diuretice care rețin potasiul. Furosemid este activ și în condițiile unei filtrări glomerulare reduse, în cazurile de insuficiență renală severă. Este indicată în formele ușoare și moderate de hipertensiune arterială, potrivit Medicover. Furosemidul este o substanță interzisă în sport de către Agenția Mondială Antidoping (WADA). Această interdicție este motivată de capacitatea furosemidului de a masca prezența altor substanțe dopante în organism. Prin creșterea producției de urină, furosemidul diluează urina, făcând detectarea substanțelor dopante mult mai dificilă în timpul testelor antidoping.
Tot cu Furosemid a fost depistată pozitiv și atleta româncă Florentina Iușco, înainte de Jocurile Olimpice de la Paris. În sportul internațional, cel mai cunoscut caz este cel al lui Andre Onana, care, în 2021, pe când juca la Ajax, a fost suspendat pentru folosirea aceleiași substanțe, pentru un an, pedeapsa fiindu-i ulterior redusă la 9 luni.