Articol de Maria Olteanu - Publicat joi, 14 noiembrie 2024, 16:50 / Actualizat joi, 14 noiembrie 2024 17:01
Un meci absolut nebun a avut loc în Chile, în Supercupă. Partida a început în urmă cu 9 luni, dar nu a mai ajuns la final, din cauza scandalului făcut de fani. S-a reluat acum pentru ultimele minute, de la scorul 2-0, dar nimic nu s-a mai putut întâmpla, Colo Colo trecându-și trofeul în palmares.
Campioana en-titre din Chile, Colo Colo, a fost protagonista unul meci fără istoric. Miercuri a câștigat Supercupa, după ce s-a impus cu 2-0 în fața celor de la Huachipato, la capătul unui meci care a durat ... 9 luni.
Partida a început pe 11 februarie, dar arbitrul a fost nevoit să o oprească înainte de fluierul final. Jocul s-a reluat abia pe 13 noiembrie, pentru a se stabili echipa câștigătoare.
Meci fabulos în Chile, decis după 9 luni
Meciul din Supercupă, de pe 11 februarie, a fost oprit în minutul 78, după ce fanii prezenți au făcut haos, iar arbitrul s-a văzut nevoit să ia o decizie categorică. Suporterii au invadat împrejurimile terenului și au provocat mari distrugeri, așa că meciul cu trofeul pe masă, care ar mai fi avut circa 15 minute, cu tot cu prelungiri, nu s-a putut termina.
De atunci și până acum, jocul nu a mai fost reluat. În weekend, Colo Colo a triumfat în campionat, trecându-și în palmares al 34-lea titlu din istorie.
Echipa lui Jorge Almiron a terminat pe primul loc campionatul intern, la două puncte în fața celor de la Universidad de Chile. La trei zile distanță, echipa a revenit pe teren pentru ultimele 12 minute din meciul început în februarie. Partida s-a reluat de la 2-0, dar până la final nimic nu s-a mai întâmplat, iar Colo Colo a câștigat Supercupa.
Carlos Palacios, în minutul 10, şi Arturo Vidal, în minutul 21, de la punctul cu var, au marcat în februarie cele două goluri pentru Colo Colo, care a triumfat la aproape 300 de zile distanță de la fluierul de start al partidei, trecându-și în palmares a patra Supercupă, după cele din 2017, 2018 și 2022.