Articol de Romeo Ene - Publicat luni, 18 noiembrie 2024 20:22 / Actualizat luni, 18 noiembrie 2024 21:03
Kosovarii au orchestrat un final incredibil de meci, vineri seara, la București, în etapa a 5-a din Liga Națiunilor, contra României. Jucătorii au părăsit terenul la scorul de 0-0, în prelungiri acuzându-i pe fanii români din peluză pentru că au scandat «Serbia! Serbia!» La 3 zile de la acest eveniment, Giovanni Becali (72 de ani) a avansat un scenariu incredibil.
Deși România are șanse mari să câștige partida la „masa verde” cu 3-0, impresarul are o altă variantă. În viziunea lui, UEFA ar trebui să păstreze rezultatul din teren, 0-0. În cel mai rău caz, Becali este de părere că UEFA ar putea să decidă rejucarea partidei.
Scenariul incredibil avansat de Giovanni Becali: „Îmi e frică”
Rezultatul meciului de la București urmează să fie decis de Comisia de Control, Etică și Disciplină a UEFA. Chiar dacă „tricolorii” sunt optimiști în legătură cu verdictul forului de la Nyon, Giovanni Becali este mult mai rezervat.
„S-a auzit, probabil, «Serbia», puteau să spună și Anglia, și Ungaria, și Albania… Care e problema unei peluze sau a unor spectatori care plătesc bilet pentru a veni să vadă meciul? Ei, dacă conduceau cu 1-0, nu mai făceau acest gest. Când au văzut că mai sunt câteva secunde, au zis că nu mai e timpul necesar să dea gol.
Noi n-am jucat cum am făcut-o în celelalte meciuri. Nu au nicio șansă să câștige la «masa verde». Cred că cea mai echitabilă decizie ar fi să rămână acest scor, de 0-0. E cea mai fairplay decizie care ar putea să fie. Dar, cum UEFA, în ultimul timp, a dat și decizii contradictorii, mie îmi e frică să nu programeze meciul din nou. S-au întâmplat multe”, a declarat Giovanni Becali, pentru ProSport.
Dacă partida s-ar fi încheiat pe teren, cu scorul de 0-0, elevii lui Lucescu și-ar fi asigurat calificarea matematică în Liga B din Liga Națiunilor, fără a mai conta rezultatul meciului de astăzi, cu Cipru, partidă programată de la ora 21:45, tot pe Arena Națională și liveTEXT pe GSP.ro.