Articol de Daniel Grigore, Andrei Furnigă (video), Carmen Dumitru - Publicat joi, 21 noiembrie 2024, 16:58 / Actualizat joi, 21 noiembrie 2024 17:27
Pe 6 decembrie, Rapid o va înfrunta pe Sepsi OSK în etapa cu numărul 17 din Superligă. De curând, clubul din Giulești s-a arătat interesat de serviciile fotbalistului viitoarei adversare, fundașul central Denis Ciobotariu. Antrenorul Marius Șumudică nu vede nicio problemă în această situație.
Rapid va avea două ținte principale în următoarele ferestre de transferuri, pe fundașul central Denis Ciobotariu, de la Sepsi OSK, și pe atacantul Denis Drăguș (Trabzonspor). Ambii au jucat deja sub comanda lui Marius Șumudică.
Faptul că nume importante de la Rapid s-au declarat interesate de serviciile lui Ciobotariu, aflat sub contract cu Sepsi, nu le-a picat bine covăsnenilor. Attila Hadnagy, directorul general al clubului din Sf. Gheorghe, a ieșit public și a afirmat că „nu mi se pare normal că cei de la Rapid spun că îl vor, nici nu a intrat în ultimele 6 luni de contract”.
Șumudică a fost chestionat pe seama acestei situații astăzi, la conferința de presă dinaintea meciului cu CFR Cluj (sâmbătă, 21:30).
Marius Șumudică, după ce Attila Hadnagy le-a bătut obrazul rapidiștilor: „Dacă mie-mi place Vinicius, acum ce să fac?”
„Uite, îi promit domnului Hadnagy că nu voi vorbi în săptămâna meciului, cum fac alții. Nu voi vorbi deloc despre Ciobotariu, așa cum fac alte echipe în momentul în care-și doresc un jucător. Am spus că mi-l doresc și că este un jucător care-mi place, dar că nu vom intra în discuții cu jucătorul decât în momentul în care avem dreptul să facem lucrul ăsta.
Pot să spun că-mi plac și 7 jucători de la FCSB, 5 de la CFR Cluj, 6 de la Hermannstadt și 8 de la «Industria Sârmei Deșertul Gobi». Deci nu am niciun fel... n-am contactat jucătorul.
Dacă mie-mi place Vinicius, acum ce să fac? Înseamnă că-l voi contacta pe Vinicius? Poate nici nu o să-l mai contactăm pe Ciobotariu, nu știu ce se va întâmpla, dar este un jucător care mi-a plăcut, cu care am colaborat foarte bine în momentul în care am fost la CFR Cluj.
Mai departe, domnul Hadnagy are opinia dânsului, o respectăm și îi promit că până când Rapid va putea contacta un jucător, să intre în discuții pentru un eventual transfer, politica Rapidului de transferuri este una corectă, care se va face doar în momentul în care avem dreptul”, a răspuns antrenorul Rapidului.
Denis Ciobotariu mai are contract cu Sepsi OSK până la finalul sezonului în curs, adică la 30 iunie 2025. Începând din ianuarie, acesta va putea negocia cu orice echipă în vederea mutării în vară.