Articol de Adrian Duţă - Publicat sambata, 23 noiembrie 2024 21:00 / Actualizat sambata, 23 noiembrie 2024 21:59
Ianis Hagi (26 de ani) a jucat 54 de minute pentru Rangers în meciul cu Dundee, scor 1-1, din etapa #13 a campionatului scoțian.
Mijlocașul ofensiv a intrat la pauză în locul lui Diomande. Ianis Hagi a stat pe teren 54 de minute, a fost implicat în joc și a încercat să fie decisiv pentru echipa lui. Fără succes, iar Rangers a bifat un nou rezultat care o îndepărtează de lupta la titlu.
Ce a scris presa din Scoția despre Ianis Hagi, după Rangers - Dundee
Presa scoțiană a remarcat jocul lui Ianis Hagi, deși jurnaliștii britanici nu au fost impresionați per ansamblu,
„Ianis Hagi nu a fost strălucitor, dar a adus mai mult control jocului echipei lui. Șutul său din finalul meciului a forțat l-a forțat pe portarul advers să aibă niște intervenții geniale, după ce șutul fusese respins în față inițial”, au scris cei de la Ibrox News, care i-au dat nota 6 lui Ianis Hagi.
Ianis Hagi a bifat al treilea meci al sezonului la Rangers
Ianis Hagi a intrat la pauză în locul celui care a greșit decisiv la golul marcat de Dundee. Pentru român, în partida cu Dundee s-a consemnat cea mai lungă perioadă petrecută pe teren în acest sezon în tricoul lui Rangers.
Primul meci după revenirea în lot a fost cu St Johnstone, scor 2-0. Atunci a dat o pasă de gol și a fost eliminat, după ce jucase 36 de minute, fiind introdus tot la pauză.
Al doilea meci a fost cu Aberdeen, scor 1-2, când a jucat 15 minute. Ianis Hagi încă nu a fost titular la Rangers în acest sezon. În Europa League nu poate evolua, pentru că nu a fost trecut pe lista UEFA de către echipa scoțiană.
Statisticile lui Ianis Hagi în acest sezon la Rangers, în campionatul Scoției
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern