Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 27 noiembrie 2024, 10:16 / Actualizat miercuri, 27 noiembrie 2024 10:28
Valeriu Tița, 58 de ani, lucrează în Bangladesh, o țară pe care MAE ne avertizează să o evităm cu orice chip, și a explicat pentru GSP.ro de ce n-a putut vota duminica trecută pentru turul I la prezidențiale
Valeriu Tița, 58 de ani, a lucrat jumătate de viață în lumea fotbalului arab. Ca jucător, apoi ca antrenor. Tehnicianul din Drobeta Turnu Severin tocmai a cucerit Supercupa în Bangladesh cu Bashundhara Kings, fiind la prima experiență în această țară.
Valeriu Tița lucrează într-o țară unde MAE bagă spaima în români: nivel de pericol 8 din 9
Care, conform informării oficiale de pe site-ul MAE, are un gradul 8 din 9 ca pericol de călătorie! Din startul informării, Ministerul de Externe atrage atenția românilor să evite orice deplasare acolo. La peste 6.000 de kilometri de țară, într-o zonă ce-a trecut printr-o revoluție și care este departe de a fi sigură.
Totuși, Tița s-a înhămat la muncă. Din 2007 antrenează în fotbalul arab. A pregătit cluburi din Irak, Arabia Saudită, Emirate, Kuweit, Siria, Iordania și Liban. Din septembrie este în Bangladesh.
„Acum, sunt patru ore decalaj între cele două țări. E mai greu să țin legătura cu familia. Soția e la Severin, o fată e în Elveția, alta la Timișoara. Cu fotbalul o duc bine, am cucerit Supercupa, m-am adaptat din mers, doar sunt obișnuit", a povestit Valeriu Tița pentru Gazeta Sporturilor.
15echipe a bifat Tița în cariera de antrenor, pe unele de mai multe ori: Al-Ahly (Siria), FC Drobeta, naționala Siriei, Al-Shorta (Irak), Al-Nasr (Kuwait), Al-Sharjah (EAU), Al-Faisaly (Iordania), Safa Beirut (Liban), Al-Orobah (Arabia Saudită), Nejmeh (Liban), Al-Talaba (Irak), Al Mina"a (Irak), Al-Hussein (Siria), Al-Ain (Arabia Saudită) și Bashundhara Kings (Bangladesh)
Valeriu Tița, gând politic la fel ca mulți alți conaționali: „Sunt alții care se pricep, zic ei, și tot degeaba”
N-a apucat să voteze duminica trecută în turul întâi al alegerilor prezidențiale. A explicat de ce.
„Nu există ambasadă și consulat al României în Bangladesh. Ar fi trebuit să merg câteva ore până la Calcutta în India, unde am înțeles că avem consulat. Dar și pentru aia mi-ar fi trebuit viză de India. Era complicat.
Citesc presa din România, dar mă axez pe informațiile despre fotbal. Mă bucur pentru națională. Contează mult pentru toți antrenorii români, de oriunde, este un ajutor.
Cât despre politică, despre cine va fi președinte al României și dacă va fi bun... Dumnezeu știe! Nu mă pricep la politică și nici nu mă interesează să pricep. Sunt alții care se pricep, zic ei, și tot degeaba", a reacționat Valeriu Tița din Bangladesh.
Mesajul MAE pentru românii ce pot fi în Bangladesh: „Evitați și manifestați prudență deosebită”
„În contextul deteriorării situației de securitate din Republica Populară Bangladesh, urmare protestelor violente și decretării stării de asediu în data de 5 august 2024, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite orice călătorie în această ţară.
Cetăţenii români care se află deja pe teritoriul acestui stat sunt sfătuiți să manifeste prudență deosebită, să evite zonele în care se desfășoară demonstrații, să se adăpostească într-un loc sigur, să respecte cu strictețe indicațiile autorităților locale și să își înregistreze prezența la Ambasada României la New Delhi.
MAE recomandă cu fermitate reprogramarea pentru o dată ulterioară, în funcţie de evoluţia situaţiei de securitate, a tuturor călătoriilor în orice scop", au scris reprezentanții MAE pe site-ul oficial.
„România nu are misiune diplomatică sau oficiu consular de carieră în Republica Populară Bangladesh, reprezentarea diplomatică fiind asigurată de Ambasada României la New Delhi.
În situaţii deosebite, cu un caracter de urgenţă, cetăţenii români pot adresa solicitări de asistenţă / protecţie consulară misiunilor diplomatice ale Statelor Membre UE care au misiuni diplomatice în Republica Populară Bangladesh", mai este scris acolo.