Articol de Justin Gafiuc, Cristi Preda (foto) - Publicat joi, 28 noiembrie 2024 08:11 / Actualizat joi, 28 noiembrie 2024 08:40
Ladislau Boloni, 71 ani, a oferit un interviu-eveniment pentru Gazeta Sporturilor, chiar în orașul său natal, Tg. Mureș. Liber de contract și mai relaxat, fostul internațional a vorbit în prima parte a dialogului despre preocupările din perioada de pauză, amintiri din copilăria de la Târnăveni, planurile pentru viitor, naționala de azi și cartea despre viața sa.
Loți Boloni face parte din categoria interlocutorilor pe care, dacă-i prinzi cinci minute pe telefon, e o adevărată minune.
Dar, când se ivește ocazia unui interviu-eveniment, în separeul discret al unui restaurant din orașul de baștină, Tg. Mureș, asta se numește deja o șansă apărută o dată la un deceniu!
Jucătorul care a bătut pentru prima dată bariera celor 100 de selecții la națională, 102 în final, a ajuns peste ani unul dintre puținii antrenori de top ai României, cu o carieră de 30 de ani în exterior, majoritatea în Vestul Europei, din Franța și Belgia până în extrema Portugalie.
E liber de contract momentan, mai relaxat și mai prietenos cu timpul liber, așa că a acceptat un dialog-maraton pentru cititorii GSP.
O desfătare alături de un tehnician echilibrat, cu discurs când înțepător, când amuzant, dar întotdeauna extrem de măsurat în cuvinte și idei! Poftiți la „gala Boloni”!
Ladislau Boloni: „Ajutam la descărcatul pepenilor și primeam o felie ca recompensă”
- Domnule Boloni, cum vă simțiți de fiecare dată când veniți acasă, la Tg. Mureș, dar pe fugă, de obicei, nu?
- Ăsta este cuvântul potrivit: pe fugă! Trebuie să ajung mereu în multe locuri, să întâlnesc mulți oameni, dar e imposibil. Mă bucur când intru în casă, sunt trist la plecare.
- Ne povestiți o întâmplare simpatică din copilăria dumneavoastră petrecută aici?
- Am copilărit la Târnăveni, unde familia s-a mutat de la Tg. Mureș. Acolo a și început toată lumea să-mi dea târcoale și așa am și ajuns la naționala de juniori. O întâmplare? Între casa noastră și terenul de fotbal, cam 600 de metri, era și piața. Aduceau craiovenii niște pepeni extraordinari la vânzare. Iar noi, copiii, mai ajutam la descărcare și primeam drept recompensă o felie de pepene. Asta este partea bună. Dar există și una tristă!
- La ce vă referiți?
- Nu demult m-am întors în Târnăveni și m-am plimbat puțin prin oraș. La Fontaine spunea parcă faptul că, indiferent unde mergi în lume, vei găsi o biserică și un teren de fotbal. La Târnăveni sunt multe biserici, dar stadionul nu mai există. Terenul pe care am început ca junior, unde tatălui meu i s-a făcut rău în tribună în timpul unei partide, nu mai există. Nimic! Am vrut să pășesc pe acolo pe unde tata a căzut, să stau acolo, cu gândurile mele, dar nu am mai văzut decât buruieni și gunoi. Să nu rămânem însă la treaba asta, să mergem mai departe!
„Mă motivează nebunia și crezul că mai pot oferi ceva jucătorilor și publicului”
- Sunteți fără contract de câteva luni după despărțirea de Metz. Cum ați petrecut perioada asta de pauză și cum încercați să vă reîncărcați?
- Sunt enorm de multe lucruri de făcut. Am o grămadă de cartoane prin pivniță, bagaje nedesfăcute, neatinse, haine, nici nu mai știu ce e prin ele. Vorbesc despre locuința din Franța. Am păstrat însă și la Tg. Mureș, și încă un apartament în altă parte. Încerc să recuperez ce a rămas în spatele meu. Mai fac și jogging, îmi place și tenisul, dar am exagerat cu alte activități care mi-au provocat o hernie. A trebuit să mă operez. Acum sunt în recuperare.
Sunt pe drumuri de peste jumătate de secol, iar asta cere sacrificii, mai ales când pleci de pe teritoriul tău. Eu am părăsit prima dată România când m-am dus în Belgia ca jucător. Și încerci să-ți spui mereu că acasă e aici sau dincolo, numai că ești mereu la antrenamente, la meciuri. Iar când îți termini treaba ajungi, de fapt, într-un hotel sau un apartament cu care n-ai nicio legătură
Ladislau Boloni
- Ce vă mai motivează să mergeți în continuare în meseria asta grea?
- Nebunia și crezul că am încă să ofer ceva jucătorilor și publicului. Simt încă o energie, o activitate în interiorul meu. Mai discut uneori cu Pițurcă despre astea. În situația noastră, ce e bine să faci? Ce merită? Ce posibilități ai când accepți niște sacrificii? Partea roză a meseriei e foarte scurtă, iar latura grea te obsedează, te macină și e sigur că, la sfârșit, îți taie ceva din suflet.
„Ar trebui să găsesc o plăcere și o motivație care să merite sacrificiul”
- Ce fel de proiect ar trebui să ofere azi un club din România spre a fi atractiv pentru antenorul Ladislau Boloni?
- De ce să vorbim doar de România? Franța, România sau altă țară, e același lucru. Ar trebui să găsesc o plăcere și o motivație care să merite sacrificiul în ceea ce fac. Mă gândesc la calitatea vieții, la siguranță profesională, medicală și socială. De exemplu, vedeți ce s-a întâmplat recent la Amsterdam cu suporterii lui Maccabi Tel Aviv! Inacceptabil! Este vorba și despre subiectul financiar, dar, subliniez!, nu neapărat pe locul întâi. Știu că tema nu e privită tot timpul cu ochi buni, dar orice antrenor are în cap și acest subiect.
- Cum stați cu redactarea memoriilor? La ce episod ați ajuns?
- Am ajuns la meciul România – Anglia de la București, 0-0 în 1985, în preliminariile pentru Mondiale. Și am descris o ocazie extraordinară a lui Hagi, după o combinație cu Coraș. Trage destul de bine, dar Shilton respinge în corner.
- Vai, la ce detalii umblați! Vă așteptați la un bestseller?
- Nu cred. Și, din păcate, am întârziat destul de mult. Atâta timp cât ești în activitate, lucrurile nu pot curge cum ar trebui. Ai meciuri, ești obosit, pregătești un antrenament. N-ai cum să te concentrezi pe altceva. Scriu această carte pentru mine, să o pot oferi fiicei mele. Era mică atunci când eu ajunsesem deja undeva. Dacă oamenii vor fi interesați, mă voi bucura.
M-am gândit deja la un titlu pentru carte. Iar ideea de acum ar fi «Mingea a zburat către mine». Am fost sfătuit însă să găsesc ceva mai de suflet, mai profund. E binevenită orice altă propunere
Ladislau Boloni pentru gsp.ro
„Dosarul meu de la Securitate are vreo 600 de pagini”
- Ne puteți relata un singur episod necunoscut până acum publicului, care va apărea în carte?
- Totul va fi structurat pe trei perioade: Târnăveni, Tg. Mureș și București, unde va intra și echipa națională. Iar pe parcurs rememorez momentul în care am devenit tată, când am văzut-o pe fata mea pentru prima dată, ce s-a întâmplat. Sunt și chestiuni amuzante și ceva mai adânc legat de soție. Detaliez și rădăcinile familiei mele. Iar din perioada București descriu, desigur, relația mea cu Valentin Ceaușescu, pe care-l consider un mare om, așa cum îl văd eu. Am încercat să controlez cumva aceste informații, să fiu cât mai aproape de adevăr, motiv pentru care am apelat inclusiv la dosarul meu de la Securitate.
- Serios? L-ați văzut? Cam cât e de gros?
- Are vreo 600 de pagini. L-am studiat în urmă cu vreo doi ani.
- Și ați descoperit oameni care...
- Oameni care nu sunt oameni! Să fie clar: pentru mine, e absolut normal să existe oameni care să lucreze pentru securitatea unei țări. Sau, poftim!, să lucreze ca spioni. Este o meserie foarte grea, periculoasă, trebuie să fii inteligent, să stăpânești multe limbi străine. În schimb, îi resping pe aceia care, mânați de nu știu ce motivație, au devenit turnători pentru lucruri absolut de râs.
- În dosare, cei care dădeau rapoarte sunt legendați, de obicei, sub nume conspirative. Dar ați aflat și identitățile reale? Sau bănuiți că sunt acolo și foști colegi sau oameni din fotbal?
- Să nu vorbim despre colegi sau oameni din fotbal. Dar da!, știu o mare parte dintre numele reale ale celor care au întocmit rapoartele.
„Îmi place șmecheria fotbalistică a lui Bîrligea”
- Haideți să ne întoarcem puțin privirea spre echipa națională! Ce părere aveți de Drăgușin, povestea lui la Tottenham, prestațiile de la lot?
- L-am văzut destul de puțin. Îl înțeleg foarte bine legat de decizia de a merge la Tottenham. Să sperăm însă că reușește să aducă mai multă prezență fizică, mai multă dominare în dueluri, cu precădere la sol.
- Credeți în povestea asta cu Rațiu pe lista marilor cluburi, gen Barcelona sau Leverkusen? Are acest nivel?
- E un jucător care va progresa. Dar aceste discuții, că e monitorizat de clubul X, nu-mi spun absolut nimic. E normal ca Barcelona, Leverkusen sau oricare alt club să urmărească numeroși fotbaliști. Și cred că multe dintre cazurile acestea pe care se face tam-tam nu se adeveresc. Iese mai bine când se muncește pe sub covor.
Nu vreau să jignesc pe nimeni și nici nu fac vreo aluzie la cineva anume, dar noi, românii, avem tot timpul nevoie de unul aflat sus, care vine cu biciul, sabia sau șutul și rezolvă problemele. Să mă ierte, avem nevoie de Briliantul, Regele, Prințul și ce mama naibii altceva! Facem mai mult rău, pentru că, la un moment dat, credeți-mă!, devine deranjant chiar pentru jucătorul respectiv. De fapt, avem nevoie de o echipă, de un buchet de flori frumoase, fiindcă nu se face primăvară doar cu una singură
Ladislau Boloni pentru gsp.ro
- L-ați văzut recent pe Bîrligea, pe stadion, la Universitatea Cluj – FCSB. Ce impresie v-a lăsat cel mai în vogă atacant din România?
- Mi-a plăcut șmecheria lui, în sens pozitiv. Șmecheria fotbalistică! O simți, o are! Vede jocul, am văzut mobilitatea lui, cum schimbă poziția, apare la 16 metri. Are curaj să ajungă în zona fierbinte a terenului, de unde se marchează golurile. E un jucător interesant. Nu știu cum stă cu viteza, dar a fost unul dintre remarcații mei. Eu cred că ar putea să facă față și peste hotare, dar pentru asta trebuie să cunoști fotbalistul mai bine decât îl știu eu pe Bîrligea.
Nu cred în teoriile că un jucător român poate pleca din campionatul intern pe zeci de milioane de euro. Poate fi vândut pe câteva milioane, asta da!, și să fie apoi cedat mai departe pentru un preț mai generos. Liga 1 îți dă o cotă, urci eventual prin echipa națională la un turneu final, atunci da!, poți să sari la alte cifre. Dar, în rest, nu văd un astfel de transfer ieșit din comun din România
Ladislau Boloni pentru gsp.ro
„De ce să fie o problemă că vor fi două echipe maghiare în Liga 1?”
- Va mai apărea în Liga 1, aproape sigur, încă o formație din comunitatea maghiară. Mă refer la Csikszereda, care se va alătura vecinilor de la Sepsi. Vă așteptați ca, pe acest fond, să renască pe stadioane, virulent, temele inflamante naționaliste?
- Csikszereda e cea mai bună din campionat, ăsta e adevărul. Când jucam eu, evoluau în prima divizie Oradea, Timișoara, Arad, Tg. Mureș, Cluj, zone unde trăiau mulți maghiari. De ce să fie o problemă că vor fi două formații, să spun așa, din zona maghiarilor? În acele orașe trăiesc și români, care sunt suporteri ai lui Sepsi sau Csikszereda. Cunosc mulți români din Tg. Mureș care merg să vadă meciurile lui Sepsi. Pentru mine, treaba aceasta e absolut normală. Și vă dau exemple din alte țări.
- Vă ascult!
- Știți foarte bine situația de la Barcelona, cu regiunea catalană. Bastia are tot timpul steagul Corsicii, folosesc dialectul lor. Am stat trei ani la Rennes, care utilizează drapelul Bretaniei. Dar n-am auzit să fie niciodată cântece sau alte manifestații împotriva bretonilor sau contra lui Napoleon, că vine din Corsica. La Nisa – la fel: au imnul regiunii. Niciun fel de extremism nu este util pentru oameni. Din când în când, apar astfel de lucruri, dar încerc să nu le dau importanță.
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
