INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GENOA - NAPOLI

CORESPONDENȚĂ GSP DIN ITALIA 3 detalii din „Genoa mea”, cum a numit-o Dan Șucu » Reporterii Gazetei au luat pulsul orașului: primul impact, real, din stradă, după preluarea clubului italian

Reporterii Gazetei au luat pulsul Genovei: primul impact, real, din stradă, după preluarea clubului italian +41   FOTO
Reporterii Gazetei au luat pulsul Genovei: primul impact, real, din stradă, după preluarea clubului italian

Articol de , - Publicat sambata, 21 decembrie 2024 16:33 / Actualizat sambata, 21 decembrie 2024 16:59

În ziua duelului Genoa - Napoli, Gazeta Sporturilor a ajuns în Genova, orașul Lanternei, lui Columb și, mai nou, al lui Dan Șucu, proprietarul Rapidului ce-a preluat și pachetul majoritar de acțiuni la Genoa 1893. Care este primul impact, real, din stradă, după preluare.

  • Reporterii Gazetei Sporturilor vor asista la Genoa - Napoli, primul meci pentru „grifoni” după ce au fost cumpărați de Dan Șucu, și vor transmite cele mai importante informații.
  • Duelul începe la 19:00, va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat de Prima Sport 4 și Digi Spor 3.

Genova. Soare, un pic de vânt în zona portului, 17 grade Celsius după prânz. Un cer azzurro, care dă strălucire și unei banale fotografii. Marea Ligurică din fața ochilor, clădirile așezate într-un puzzle multicolor și acest cer albastru te fac să te gândești cu optimism la viață.

FOTO. „Genoa mea", a anunțat Dan Șucu. Genova cu soare și cer azzurro

+36 FOTO

Probabil același lucru l-a simțit și Dan Șucu, 61 de ani, de-a ajuns să devină unul dintre cei mai mediatizați oameni de afaceri, de fotbal, pentru publicațiile print și online.

VIDEO. Vreme foarte bună la Genova, înainte de Genoa - Napoli

Fiindcă în Italia încă se comercializează și se citesc ziare. Preluarea pachetului majoritar de acțiuni, pentru 45 de milioane de euro, ale celui mai vechi club activ din peninsulă, Genoa 1893, i-a propulsat imaginea la nivel global.

„Genoa mea trebuie să fie pe locul 10", a anunțat Șucu, conform „Il Secolo XIX". Ia uite, deja vorbește de „Genoa mea". În materialul din baza paginii, jurnaliștii construiau scenariile viitorului apropiat la club - consultând avocați și specialiști - pentru ca gruparea să evolueze.

+36 FOTO

Până la Dan Șucu și milioanele lui au fost Lanterna, Cristofor Columb și rivalitatea cu Veneția

Gazeta Sporturilor a dorit să ia pulsul orașului și echipei rossoblu la primul ei meci din „era Dan Șucu". Până să devină urbea care să-l asimileze pe omul de afaceri cu avere de 300 de milioane de euro, Genova este orașul lui Cristofor Columb, descoperitorul Americii, printre altele.

Este și orașul Lanternei, după numele Farului local, al doilea cel mai înalt din Europa (77 metri, construit în 1128, 172 de trepte până în vârf). Al 3-la cel mai vechi din lume.

Genova a fost cândva o mare putere maritimă și comercială, concura cu Veneția. „Superba" este una dintre vechile denumiri ale orașului. Care are, într-adevăr, ceva al lui, deosebit.

562.000 de locuitorieste populația orașului, a 6-a din Italia

„In bocca al lupo" pentru Dan Șucu, realitatea începe de azi după fotografii oficiale

Primii oameni, „cetățeni", nu „ultrași", sunt rezervați atunci când le spui că ești român, din patria lui Dan Șucu, noul patron al Genoei. Nu neapărat fiindcă ar fi fani ai Sampdoriei, rivala locală a trupei antrenate de Patrick Vieira.

„Da, interesant. Să sperăm că va face treabă bună. In bocca al lupo (n.red „Baftă", în italiană)", a reacționat recepționerul de la hotel. În prima parte a zilei de sâmbătă, localnicii sunt concentrați pe shopping, mai ales că se apropie „Natale", Crăciunul.

Pe românește, ca Dan Șucu să ajungă să fie privit de fanii genovezi așa cum legendarul Vieira s-a uitat la el în prima poză oficială a clubului e nevoie de rezultate!

Genoa e pe 13, aproape de zona roșie, iar înaintea partidei cu Napoli (diseară, ora 19:00), adunase 9 meciuri fără victorie pe „Luigi Ferraris". Din luna mai nu mai cunoaște bucuria adevăratului succes.

15 fotbaliști româniau trecut de-a lungul timpului pe la Genoa

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (5)
vineriseara
vineriseara  •  21 Decembrie 2024, 19:31

Riscul de a retrograda e destul de mare. Meciurile cu echipele de pe ultimele locuri sunt foarte complicate. Ne-au arătat Venezia și Como etapa trecută.

sotir
sotir  •  21 Decembrie 2024, 17:48

Faraoane, genovejii ăia au aflat oare că investitorul stratejic a fost turnător la securitatea lui Ceaușescu? Să fi omis echipa gazetei intergalactice să-i informeze pe italieni sau ați decis să păstrați tăcerea, așa, cum ar veni, pt.binele general. Ori poate misia-i mai complexă-orizont aprilie 2025 ????Mda, jenant

Dumitru1981
Dumitru1981  •  21 Decembrie 2024, 17:30

Un articol de excepție, scris cu măiestrie, care mi-a încântat inclusiv celulele cu conuri și cele cu bastonașe uitându-mă la galeria foto. Mai aștept astfel de articole!!!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează